India nu e în Uniunea Europeană

Dacă te nimerești în preajma unei școli bine cotate dintr-un mare oraș, pe la ceasurile pauzei, ai putea crede că în România copiii sunt niște răsfățați. Mulți coboară din mașini scumpe cu care părinții ar fi în stare să-i ducă până în clasă, sunt îmbrăcați frumos, au telefoane performante, iar mami și tati sunt gata să le facă pe plac, îndeplinindu-le orice dorință. Ei sunt răsfățații sorții, nu au nicio vină că s-au născut în familii care le pot oferi tot ceea ce își doresc, nu trebuie să-i condamnăm cu mânie proletară. Copiii au dreptul la șanse egale, unii nu sunt mai buni sau mai răi decât alții, diferența o face destinul, uneori nedrept. Întorcând privirea de la această imagine către rezultatele unui sondaj recent dat publicității, pășim într-o altă lume, contrastantă, în care 95% dintre familiile vulnerabile nu pot depăși criza care s-a abătut asupra tuturor. Cu un acces redus la educație sau la sistemul medical, multe familii din România sunt leagănul în care niște copii fără vină cresc lipsiți de minimul confort, de ceea ce au nevoie pentru a se dezvolta armonios. Dincolo de imaginile cu familii ce trăiesc la nivel mediu sau peste acesta stau, parcă ascunși, cei ce au ca venit lunar doar alocațiile copiilor, ajutoarele sociale sau te miri ce indemnizații mărunte. Același studiu arată că pentru hrană și întreținere familiile vulnerabile plătesc foarte puțin (oricum, multe dintre acestea locuiesc în case ce nu sunt racordate la utilități precum apa, canalizarea sau gazul metan). Cu o alimentație precară, trăind în frig, în întuneric, acești copii sunt condamnați la un viitor nesigur, lăsați în bătaia vânturilor și a vremurilor. De ce există atât de multe astfel de cazuri în România? Vor spune mulți că e din cauza părinților care nu muncesc, preferând să își dea puținii bani pe băutură. E și asta o cauză, însă totodată ea e efectul unei alte cauze. De câteva decenii statul ratează la foc continuu politicile sănătoase prin care ar putea educa populația vulnerabilă, ajutând-o să iasă din noroaiele în care începem să credem că e intenționat lăsată. Din când în când auzim vorbindu-se despre câte un proiect de responsabilizare, de educare, derulat în mediile defavorizate, însă rezultatele sunt răzlețe. Copiii din satele cu drumuri desfundate, cu veceul în curte, nevoiți să îndure chinurile sărăciei, visează la un viitor pietruit sau chiar asfaltat în străinătate. Pleacă, trudesc departe de casă și, din când în când, le trimit bani celor rămași aici. Politicienii vin apoi și se mândresc cu diaspora, explicându-ne ce purcoi de bani au trimis în țară românii plecați să muncească în străinătate. Ce au făcut aceeași politicieni pentru cei pe care încearcă să-i gâdile plăcut numai să le smulgă voturile? Nu au făcut nimic altceva decât să îi determine să plece. Cum le-a reușit asta? Nefăcând ceva pentru scoaterea comunităților înnămolite din mocirla socială și economică în care trăiesc. Discrepanțele colosale dintre păturile sociale românești ne apropie de imaginea țărilor pline de contraste, precum India. Numai că India nu e nici în Europa, nici în Uniunea Europeană.