În ultimii 104 ani, Ardealul a dat ţării…

În ultimii 104 ani, Ardealul a dat ţării…

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

10 prim-miniştri şi un sin­gur preşedinte. Adică de la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România, din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia şi până în prezent, acestea fiind în ordinea mandatului primit: Alexandru Vaida-Voievod (1872-1950), Iuliu Maniu (1873-1953), Octavian Goga (1881-1938), Petru Groza (1884-1958), Victor Ciorbea (1954), Gavril Dejeu (1932), Radu Vasile (1942-2013), Emil Boc (1966), Dacian Cioloş (1964) şi Ludovic Or­ban (1963). Iar ca preşedinte de ţară pe sasul Iohannis Klaus Werner (n.13 iunie 1959). Se pare, însă, că cel mai ”titrat” şi speculativ, dintre toţi cei zece prim-miniştri ardeleni, a fost moţul Victor Ciorbea. De exemplu: în 1979 termină Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca; între 1979-1984 este judecător la Tribu­nalul Municipal Bucureşti, iar în intervalul 1984-1988 este procuror la Parchetul General, după care, între 1984-1990 este asistent, iar apoi lector universitar la Facultatea de Drept din Bucureşti; după care în 1992 susţine exame­nul de doctor în Dreptul Pro­cesual Civil şi Management, titluri obţinute la Universitatea din Cleveland, SUA. Între anii 1990-1996 îndeplineşte func­ţia de Preşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învă­ţământ şi al Confederaţiei Na­ţionale a Sindicatelor Libere din România-CNSLR-Frăţia. În 1994 declară oficial că intră în viaţa politică, pentru ca doi ani mai târziu să se înscrie în Partidul Naţional-Ţărănesc Creştin-Democrat. Din 16 iunie 1996 şi până în martie 1997, este primar general al Bucureştiului; apoi, aproape un an întreg, prim-ministru al României, perioadă în care au fost închise mai toate minele de cărbuni din Valea Jiului, iar Banca Agricolă şi Bancorexul au falimentat, în paralel cu adoptarea Legii Privatizării, supra denumită ”Legea jafului generalizat”. În martie 1998 cade guvernul său prin votul parlamentar, iar prim-ministru interimar de­vine avocatul-violonist Gavril Dejeu (respectiv, în perioada 30 martie-17 aprilie), moţ prin naştere şi sibian prin adopţie, în acea vreme îndeplinind şi funcţia de ministru de Interne. I-a urmat în funcţia de prim-ministru al Guvernului Româ­niei aşa-zisul poet Radu Va­sile, sibian prin naştere. Fac precizarea că până nu demult, Victor Ciorbea a fost „cel mai iubit dintre pământeni”, pentru că a îndeplinit, vreme de cinci ani, bănoasa şi liniştita funcţie de Avocat al Poporului. În ce­ea ce îl priveşte pe cel dintâi preşedinte al României, pro­venit nu numai din rândul ar­de­­lenilor-transilvăneni, dar şi dintr-o altă etnie decât cea ro­mână, respectiv pe sasul si­bian şi profesorul de fizică, Io­hannis Klaus Werner, acesta se află la mai mult de jumătate din cel de-al 2-lea mandat al său.

 

De luat aminte

şi de ţinut minte

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

*Femeia măritată are mă­car două principale roluri în viaţa zilnică a soţului său:
Să-l liniştească când este nervos şi să-l enerveze când este calm. *Feriţi-vă de femeile cu adevărat blonde, ele nu nu­mai că gândesc, dar şi fac şi spun lucruri trăsnite. *Feriţi-vă şi de cei care ne sfătuiesc să izgonim din vocabularul vor­birilor noastre româneşti cuvinele cele mai omeneşti cu putinţă: Mamă, Mămică, Tată şi Tăticule. Dar şi de cei care se laudă că vă pot da ceva gratuit şi trebuincios. Pentru că pe acel ”ceva” oricum l-ar fi aruncat în lada de gunoi. *Renunţaţi a cere bani împru­mut de la hoţi, bogaţi şi zgâr­ciţi, precum şi de la bancheri, bijutieri şi cămătari. *Feriţi-vă de cei care zâmbesc pe ascuns atunci când sunteţi trişti şi supăraţi. *Feriţi-vă de cei care se ceartă sau se bat între ei, dar nici să nu încercaţi a-i despărţi şi împăca pentru că îşi vor uni forţele răului împotriva voastră. *Nu cereţi sfaturi de la cei care n-au nimic de împrumutat sau de dat pe gratis. Mai bine respectaţi îndemnurile înţelepte ale scrii­torului şi gazetarului nord-american Mark Twain (1835-1910): ”Dacă aveţi nevoie de bani, duceţi-vă la străini; dacă aveţi nevoie de sfaturi, duceţi-vă la prietenii cei mai vechi; dacă nu aveţi nevoie de nimic, duceţi-vă la rude”. *Personal constat că am trăit aproape nouă decenii diferite, în două secole şi milenii dia­metral opuse! Că bunul Dum­nezeu, precum şi oamenii buni care mi-au ieşit în cale mi-au dat mai mult decât aş fi meritat cu adevărat.*I-am întrebat pe doi soţi ţărani, vrednici de toată lauda şi cins­tirea, care le este fericirea că au atât de mulţi şi sănătoşi copii mari şi frumoşi: 5 fete şi 6  băieţi. Şi mi-au răspuns că sunt tare bucuroşi atunci când văd că atât copiii lor cât şi copiii copiilor lor sunt atât de pricepuţi şi de ascultători la şcoală şi la lucru în câmp şi în gospodărie, dar şi atât de mâncăcioşi şi pofticioşi la masă. Şi slavă Domnului că vitele şi pământurile le dau roade bune şi îndestulătoare. *Luând aminte la tot ceea ce văd şi aud pe unde preumblu în lume, am aflat, bunăoară, că doar ouăle au termen de valabilitate, nu şi găinile care le cuibăresc; Că România are cel mai rapid înotător în apă din întreaga lume, însă şi cel mai încet preşedinte mergă­tor pe uscat; Că numai omul fericit poate dărui şi altora feri­cire din fericirea sa; Că nume­roşi avocaţi doar se prefac că ne apără în instan­ţele jude­cătoreşti, neuitând să ne pre­tindă bani cu nemi­luita! Ca urmare, înstăriţii vinovaţi câş­tigă procesele, iar săracii pă­gu­biţi le plătesc, împrumutân­du-se din băncile creditoare!

 

Ioan Vulcan-Agniţeanul

27 septembrie 2023 la 18:11
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 53 minute
Patrimoniul sportiv al Sibiului s-a „scumpit” cu 82 de milioane de lei după reevaluare. Cât valorează acum Stadionul Municipal
Patrimoniul sportiv al municipiului Sibiu a fost reevaluat, iar valoarea bunurilor aflate în administrarea Serviciului Public Sport și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Incendiu provocat intenționat la Târnava. Un saivan de 400 de metri pătrați a ars în totalitate
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Târnava, unde un saivan cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Aproape 93 de metri cubi de lemn, tăiați pentru culoarul unei linii electrice de 400 kV, vor fi vânduți de Primăria Sibiu
Primăria Sibiu propune vânzarea prin licitație a 92,8 metri cubi de masă lemnoasă aflați pe un teren al...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Primăria schimbă regulile pentru terasele din Sibiu. Cât va costa ocuparea domeniului public și cine va putea câștiga licitațiile
Primăria Sibiu propune un nou regulament pentru închirierea terenurilor din domeniul public și privat destinate teraselor sezoniere. Documentul...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Un glas cât o Mărginime. INTERVIU | Codruța Rodean, despre cântec și rădăcini
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 14 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 18 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 19 ore
TURNU ROŞU: Ansamblul „IA de la Turnu Roşu” pleacă în Grecia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Inteligența Artificială intră în Primăria Sibiu. Roboți software și un asistent AI vor răspunde cetățenilor
Primăria Sibiu pregătește o schimbare importantă în modul în care sibienii vor interacționa cu administrația. Un asistent virtual...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Caniculă în județul Sibiu. La Dumbrăveni se anunță 35 de grade, cea mai ridicată temperatură
Sibienii vor avea parte de un weekend călduros, cu temperaturi care vor ajunge până la 35 de grade....
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.