În țara lui ”fierbe gem” toată lumea se bronzează pe plaje pustii

Cu siguranță ați auzit, cu precădere în sezonul estival, turiști entuziasmați de plajele pustii pe care le-au descoperit. Nu știu cum se face dar majoritatea dau, așa, din întâmplare, peste locuri necălcate se semeni, cu peisaje sălbatice. Cum or mai fi pustii plajele alea din moment ce le descoperă grupuri, grupulețe care aduc alți și alți prieteni acolo, nu pricep. Mă rog, e și asta o modă, să deschizi drumul către colțuri de natură superbe și neumblate. Stereotipie a ajuns și migrația inversă față de acum câteva decenii, de la oraș la sat. Sunt tot mai multe poveștile despre oameni care lucrau în multinaționale unde câștigau bine și au abandonat aglomerația urbană pentru liniștea rurală. Unde se îndeletnicesc, invariabil, cu grădinăritul de subzistență. Bineînțeles, legumele și fructele sunt bio, energia folosită e naturală, ce mai, armonia între om și natură e într-o continuă sărbătoare. Ajungi să ți se pară ciudat că unii se încăpățânează să rămână în oraș. Cred că am auzit sute de astfel de povești în ultima vreme și simt că se conturează un curent. Bineînțeles, fiecare e liber să trăiască unde poftește, să mănânce doar verdețuri și fructe, să meargă la veceu în fundul curții ori în baia din casă, totul ține de opțiuni ce trebuie respectate. Mi-a încolțit -însă- în minte o întrebare, pe când ascultam ultima astfel de poveste ”uluitoare”, zilele trecute: o familie cu patru copii a lăsat baltă apartamentul din oraș, locurile de muncă ce asigurau venitul necesar traiului zilnic și s-a mutat la țară. Unde, ați ghicit, cultivă legume și fac dulceață din fructe -bineînțeles- bio. Mândră din cale afară, femeia îi povestea reporterului că adună nucile verzi de pe marginea drumului pentru dulceață, că atunci când vreun vecin nu își culege fructele din grădină face ea acest lucru pentru a le transforma în gem, că valorifică orice ocazie de acest fel pentru a mai fierbe ceva în ceaun. Am putea spune că oamenii sunt descurcăreți, că au spirit antreprenorial sau că ne trimit cu gândul la tiparul unui personaj legendar, botezat generic ”atârnache”. Întrebarea despre care spuneam că mi-a încolțit în minte e următoarea: ”Sunt acestea niște modele de largă inspirație?”. Ne transformăm într-o societate în care toată lumea fierbe dulceață bio pentru a-și asigura traiul de zi cu zi și udă roșiile, spanacul și castraveții pentru masa cotidiană? Până acum ceva vreme toată lumea fugea de la sat la oraș, iar acum mulți fac cale întoarsă. Ajungem la un amestec de orășeni și țărani pârâți, ceea ce colorează și mai mult tabloul unei societăți debusolate. Repet, fiecare e liber să-și aleagă modul de viață, să mănânce, să bea, să facă ce îi place. Ceea ce nu înțeleg este frenezia cu care sunt promovate aceste povești pe care creșterea numerică le banalizează și transformarea lor în modele de viață demne de urmat.