De la 15 noiembrie până în Ajunul Crăciunului, suntem în post. Postul numit al Crăciunului, ţinut, aşa cum aţi aflat de la ştiri, de către „creştinii ortodocşi”. Mulţi dintre oameni, credincioşi sau dimpotrivă, sunt siguri că postul se referă la un singur aspect: regimul strict de mâncare, fără carne şi lactate, eventual cu câteva „dezlegări” la peşte. Şi că este ţinut de toată lumea considerată creştină şi ortodoxă, că de nu, cine ştie ce păţeşte pe linie administrativ-bisericească.
Ne-am gândit să lămurim aici anumite aspecte cu privire la post. Care nu e nici aşa de simplu pe cât pare şi nici doar referitor la mâncare şi atât pe cât se spune.
Da, postul este în primul rând o abţinere de la ceva. De la ceva ce îţi place. De exemplu carnea. De ce faci asta, îţi poate răspunde orice preot, mult mai bine decât un redactor, mai ales unul ca mine. E, îmi permit să spun, şi o metodă de autodisciplinare a trupului, de punere a poftelor pe un plan secund. Dar nu este obligatoriu. E bine să îl ţii, este bine pentru suflet şi minte, pentru organism şi sănătate (vezi sfaturile nutriţioniştilor), dar nimeni nu ţi-l impune. Nu eşti penalizat, pedepsit, ostracizat social dacă tu nu ţii postul. Bun, ca creştin e bine să respecţi aceasta dar dacă nu poţi sau nu vrei, nu apari pe lista cu „aşa nu” şi afişat la intrarea în biserica parohială de care ţii.
Apoi, dezlegările la peşte. Auzi, deseori că „azi se mănâncă/mâncăm peşte că e dezlegare la peşte” (da, fix aşa sună fraza). Şi îţi iei peşte şi mănânci. că nu-i aşa, azi se mănâncă peşte. Detaliul este că dezlegarea la peşte este doar pentru cei care postesc, să mai ia şi ei o pauză de la meniul „fără carne”. Nu e pentru tine, care, carnivor feroce fiind, a mânca peşte este deja un efort şi o frustrare sau doar o varietate de meniu.
Cel mai ignorat lucru este că postul nu se referă doar la mâncare ci cam la tot. Este o rupere de obiceiurile tale instinctuale. Bun, are în prim plan mâncarea pentru că este cel mai uşor lucru de făcut. Veţi spune cum e uşor când până la Crăciun nu am voie carne? Păi e uşor, că nu e doar asta. Post înseamnă (o spun şi teologii) să te abţii de la un anumit obicei care se poate numi şi dependenţă. E un exerciţiu. Post este şi dacă, de exemplu, tu nu mai fumezi. Sau nu mai mănânci dulciuri (care sunt de post, alimentar vorbind), sau nu mai iei una mică înainte de masă şi o bere după.
La fel poţi să ţii post cu pâine şi apă plată, dacă tu cu mintea eşti tot la rele oar gura ta poate concura cu un aruncător de flăcări al unui US Marine în luptele din Pacific în materie de vehemenţă şi spirit distrugător. Pentru că efectiv nu se pune postul acela. Că postul nu e doar fizic, ci şi psihic. Adică te abţii şi tu de la porcăieli, înjurături, bârfe, strâmbe, miştouri, turnătorii, săpături şi alte activităţi care oricum nu te înnobilează nici dacă eşti ateul ateilor, d-apoi dacă mai eşti şi creştin. Aceeaşi situaţie e şi dacă tu posteşti şi te lauzi faţă de toţi, ca să se uimească ei unde stă trăitorul credinţei.
Mai nou, am văzut că au apărut, tot printre ortodocşii mei, urarea de „post uşor”. Păi, tot din punct de vedere ortodox, un post nu e uşor şi nu trebuie să fie uşor. Trebuie să fie un efort, asumat şi purtat fără a scrâşni din dinţi, ca să simţi mai bine sărbătoarea aceea a Naşterii Domnului dincolo de decorurile cu steluţe, moşcrăciuni, brazi şi reni. Asta chiar dacă postul acela „uşor” este încurajat de toate produsele alimentare de post care imită produsele de ne-post, cam ca tot ce are la urmă „de post” sau „vegetal”. Pentru că vei pune pateuld e post pe felia de pâine, dar cu mintea eşti tot la pateul acela de ficat.
Mă veţi întreba „bun, dar tu ţii post? Răspuns: nu. Următoarea întrebare va fi: şi atunci de ce ai scris astea? Că poate aşa veţi reuşi voi să fiţi buni postitori (nu ca mine).
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
N-as fi crezut ca nu tineti post! Chiar nu va puteti abtine?!