Grețoșii

Grețoșii

Orice om cu mintea și sufletul întregi e străbătut de un sentiment de revoltă la aflarea unor orori petrecute în ceea ce presa a numit ”azilele groazei”. E firesc să empatizezi cu acei oameni, să-ți dorești ca bestiile care i-au chinuit să plătească pentru inumanitatea lor. Toată această revoltă se consumă individual, în familie, în discuțiile cu prietenii, între granițele decenței. Pentru că de multe ori dau dovadă de indecență, unii dintre politicieni au transformat drama acelor bătrâni într-un circ ieftin, într-o luptă de partid. I-am auzit pe unii dintre ei tunând, aproape că i-am văzut scoțând flăcări pe nări, ca niște balauri justițiari angajați într-un Armaghedon de sezon, de fapt, un joc de glezne electoral. În fiecare tabără politică există o abordare convenabilă. Unii cer demisii, alții vor să curgă sânge, unii dau vina pe adversarii politici, alții găsesc în acest scandal un mijloc de a plăti polițe mai vechi. Ies la iveală tot felul de date ce confirmă apucăturile de cocalar ale unora dintre cei ce identificaseră o sursă bună de venit din exploatarea unor semeni năpăstuiți. Înțelegem din stenograme că fiarele bipede care îi batjocoreau pe cei internați în azil erau urmărite de mai multă vreme și ne întrebăm dacă ”vânătorii” ar fi intervenit mai repede în cazul în care erau implicați părinți sau apropiați de-ai lor. Ce constatăm din tot marasmul pus pe tarabă în aceste zile? Că, de fapt, bătrânii sunt doar instrumentul de care se folosesc toți oportuniștii ce glăsuiesc public, pironul de care se agață încercând să facă tracțiuni morale pentru a impresiona asistența. Unii se răfuiesc cu sistemul, alții cu adversarii politici și toți plâng cu lacrimi de crocodil de mila unor oameni a căror dramă e exploatată cu cinism, dar de care nu i-a păsat nimănui atunci când erau chinuiți. Cele 98 de victime ale grupului infracțional organizat sunt doar tema de care se leagă niște oportuniști grețoși ce deversează discursuri false asupra unui auditoriu -pe bună dreptate- indignat. Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată când s-au produs nenorociri, victimele lor au fost imediat transformate în temă de război politic, în numele unei false compasiuni și al unei teatrale porniri justițiare. Se va așterne în curând liniștea și peste acest episod, iar scârbavnicele discursuri vor îmbrăca alte teme convenabile. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
10 iulie 2023 la 21:26
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 1 lună
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.