Fred Nuss – omul a plecat dintre noi. "Foto: Fred NUSS" va rămâne

Fred Nuss – omul a plecat dintre noi. "Foto: Fred NUSS" va rămâne

Fred Nuss nu poate fi dezlipit de Sibiu aşa cum Sibiul nu putea fi dezlipit de Fred Nuss. "Foto: Fred NUSS" era deja un automatism atunci când deschideai Tribuna sau, mai înainte de ea, Flacăra Sibiului. Pentru că orice sibian ştia un lucru: cele mai frumoase fotografii cu Sibiul le face Fred Nuss. Colegul nostru (nu spun "fostul", el ne va rămâne coleg cât timp va mai fi cineva care să-şi amintească de el) a trăit istoria şi a imortalizat, în imagine, istoria Sibiului. 
Primul contact "direct" cu Fred (colegii mai bătrâni îi spuneau "Freddy", noi, mai tinerii, i-am spus "Domnul Fred" sau "Domnul Nuss") Nuss l-am avut în facultate, la o oră de fotografie, ţinută într-una dintre sălile Cercului Militar. Ne-a ţinut, două ore, în suspans cum puţini profesori cu patalama reuşeau pe la cursuri, dându-ne o lecţie despre cum să faci fotografie adevărată, de presă sau nu de orice fel. Fred Nuss nu a fost un simplu fotoreporter care a "prins" ce i-a picat în obiectivul aparatului. A fost un artist al fotografiei care, a ridicat imaginea "de presă" la nivel de artă fotografică. Se vede clar aceasta daca îi analizezi imaginile: curate, încadrare perfectă, totul e la locul său, nimic nu e în plus, nimic în minus. Clar, nu simplu fotojurnalism de agenţie, şi de dat pe rafală că tot iese ceva de acolo, ci artă ce prinde realitatea momentului. 
Apoi am devenit colegi. Fred Nuss era un coleg desăvârşit, un profesionist perfect. Ţi-era efectiv jenă să-i explici ce vrei, pentru că era inutil asta. Ştia exact cine-ce-unde-când-cum să "prindă" în vizor şi garantat, fotografia era "bun de tipar". Era fotograful ne-risipitor de cadre, dar cele câte erau, erau, garantat de calitate. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Imaginile lui Fred Nuss sunt o oglindă a istoriei şi a transformărilor Sibiului şi un tezaur despre care a-i spune "inestimabil" nu ar fi o exagerare sau o simplă figură de stil. De la imagini "de atmosferă" la detalii care nouă ne scapă, de la chipuri de celebri ai vremii la dificilele dar expresivele imagini din concerte sau de la manifestarea sa de suflet, Festivalul de Jazz de la Sibiu, la faimoasa "Fotoghicitoarea Tribunei", tot ce a realizat Fred, cu filmul aparatului clasic sau cu senzorul camere digitale, este DOCUMENT şi are valoare ISTORICĂ. 
Nu, nu era tipul de om neînţeles, închis în "turnul de fildeş" şi jucând rolul geniului care are neşansa de a trăi într-o lume de habarnişti. Era unul dintre cei mai veseli oameni pe care i-am întâlnit, un om care la o adică putea să întreţină o petrecere. Povestitor neîntrecut, te captiva cu discursul său. Nu puteai să mai ai nelămuriri după ce el ţi-a explicat ceva, de la artă culinară la mecanică, electricitate sau fotografie. Totuşi nu îmi amintesc să-l fi "luat" cineva să predea din cunoştinţele sale. A muncit enorm iar noi ştim, chiar dintre cei mai apropiaţi de el, doar, zic fără a exagera, 1% din ceea ce a făcut. Da, a avut câteva expoziţii, dar insuficiente faţă de ce avea el de oferit lumii. Ziarul nostru i-a publicat periodic pagini tematice, tot insuficiente faţă de cât avea el de oferit. "Foto: Fred NUSS"  a devenit sinonim cu fotografiile Sibiului şi nimănui nu i s-a spus că "faci poze ca Fred Nuss" pentru că nimeni nu făcea nu face şi nu va face fotografii ca el. 
Mă întreb şi mă voi întreba ce se va face cu TEZAURUL fotografic rămas în urma lui. Şi nu numai eu am această întrebare ci şi mulţi iubitori ai lui şi ai Sibiului. Noi, colegii săi, obişnuiam să facem glume (la care râdea şi el) despre imagini isitorice vechi şi despre faptul că e posibil să el fi realizat el. Era de fapt o recunoaştere a faptului că Fred Nuss era un om care a fotografiat o istorie. O istorie care a devenit apoi el însuşi. Măcar de am iubi pe sfert Sibiul ăsta cât a făcut-o el… ŞI chiar dacă omul de carne a plecat dintre noi, "Foto: Fred NUSS" va rămâne.

05 octombrie 2022 la 20:28
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Diferența dintre trotinetă și mașină este mai mare decât că ambele au roți
Scrisesem mai demult - dar nu prea demult - despre o petiție care cere interzicerea folosirii trotinetelor electrice...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
A căzut un zid de la un monument istoric. Mare pagubă, nu e primul, nu va fi nici ultimul
Probabil vă va revolta acel "mare pagubă" din titlu dar asta este, puțini vor fi afectați de această...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Să citești petiții este o activitate plăcută și amuzantă
Înțeleg că pentru multă lume, o petiție e un fel de ultimatum adresat de regulă unei structuri a...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Cum să te faci remarcat (doar) pentru că pârâi din eșapament
Stăteam și eu zilele trecute la un relax în Belvedere, când dintr-o dată, toată atmosfera aceea relativ liniștită...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu mi-e ciudă pe ce ești ci că nu te ridici la nivelul a ceea ce ești
Ciuda este una dintre caracteristicile incontestabile ale omului. De la Cain care avea ciudă pe Abel (și l-a...
Actualitate
4 min de citit
acum 1 săptămână
Am sărit de 20 de grade, începe nebunia cu „clima”!
Nu știu alții cum sunt, dar eu observ că treaba asta cu "clima", sau na, aerul condiționat, o...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Dacă nu știi istorie, riști să nu vezi când ea se repetă
Interesantă ideea aceea de a elimina aproape complet Istoria ca materie obligatorie de BAC la liceele cu profil...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Practica de pe vremuri din agricultură, de la realitatea vremii la delirul actual
Am văzut, foarte recent, o imagine din asta generată de așa-zisa inteligență artificială, care trata un subiect interesant...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Cum să arunci învățământul universitar și studenția în derizoriu
Zilele trecute mi-a hăuit în cap, de la megafoanele de la liceul din vecinătate, un cântec care mi-a...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Era frumos Sibiul medieval, dar să nu fi trăit în el
Știu, mulți dintre noi, mai ales cei iubitori ai istoriei orașului, am avut nu o dată gândul ăsta...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Nu trebuie să ai doctorat în meteorologie ca să știi dacă plouă
Observ că este o modă tot mai răspândită în discuțiile, pe viu dar mai ales online (unde te...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Cât de greu este să scrii despre chestii frumoase
De mult timp tot sunt sfătuit, îndemnat, atenționat, prin viu grai sau pe alte căi, să scriu și...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.