Elena și-a făcut datoria, Elena poate fi aruncată din tren

Loviți de o revelație care nu îi surprinde pe cei familiarizați cu mercantilismul politic, useriștii au întors armele, hotărând că nu o vor mai sprijini pe Elena Lasconi, ci îi vor face galerie lui Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale. Decizia a umflat apele jurnalelor miercuri, adică la foarte scurtă distanță de un morman de declarații publice, în care lideri ai USR își declarau ritos susținerea pentru Elena Lasconi, despre care ne spuneau că e cea mai și cea mai. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Uite că au descoperit, cu adâncă durere în suflet, că ea, Elena din Câmpulung nu are șanse să pășească în turul doi, așa cum o făcuse în urmă cu o jumătate de an. De unde au aflat? Din sondaje. Da, da, din acele sondaje în care spuneau că nu cred. Pentru cei cu năsucul mai purtat prin tomberoanele politicii, blatul era previzibil, iar rezistența din prezent Elenei Lasconi, care spune că va candida și fără sprijinul partidului, probabil se va topi încetul cu încetul. 

Mișcarea politică la care am asistat e ceva obișnuit pentru jocurile de partid de la noi: când nu mai e nevoie de tine, ești aruncat din tren. Mecanismele din politică seamănă cu cele din corporații: muncești până la epuizare, iar când nu mai produci avantaje ești uitat în doi timpi și trei mișcări. Fără a fi vreun fan al Elenei Lasconi, nu poți să nu constați imoralitatea deciziei prin care USR se agață cu disperare de cârlionții lui Nicușor Dan, un personaj născut din nimic, care nu a demonstrat mare lucru și nu transmite vreun mesaj diferit de acele șabloane prăfuite ce bălmăjesc truisme despre lupta anticorupție. 

Ce legătură au USR și Nicușor Dan? Una conjuncturală, dată de amușinarea unei șanse de pricopsire politică. Deh, vorbim despre una dintre cele mai vechi meserii din lume (mă referi la politică, nu vă duceți cu gândul la altceva), deci principiile sunt doar o chestiune de formă. Dacă Elena Lasconi va rămâne în cursă, e posibil ca Nicușor Dan să se aleagă cu mult mai puține procente din zestrea finalistei de anul trecut, ceea ce ar fi o lovitură de bumerang pentru USR. Totuși, e mult prea devreme să putem trage niște concluzii solide pe tema acestei răzgândeli useriste. De urmărit sunt viitorii pași ai Elenei Lasconi, pentru că acum e rândul ei la serviciu, Nicușor Dan privind atent de lângă fileu.  

Autor
09 aprilie 2025 la 12:50
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Comentarii 1

  1. Leonardo79

    Referitor la acest articol vreau să adaug și eu opinia mea și anume că aceste ” Tulburări de Personalitate ” sunt consecintele lipsei de hrană .
    Da . Aceste tulburări de personalitate se manifestă din cauza lipsurilor materiale și ale foametei prin care trece o societate .
    Credeți că în Sibiu sau la nivelul țării totul este Lapte și Miere ?

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Trotuar ai spus? Zi-i mai bine bârnă
Lucruri pe care odinioară le făceam cu naturalețe au devenit azi activități privite ca fiind exclusiviste. Bunăoară, mersul...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Dacă furtul n-ar fi incriminat de lege, ar fi moral să îți prazi semenii?
Nu de puțin ori, granița dintre ilegal și imoral e năpădită de buruienile iraționalului, astfel că nu o...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Să luăm laptele de la gura bebelușilor, ca să plătim mierea nababilor
Jurnaliștii sunt, cu siguranță, singurii care au de câștigat de pe urma drobului de măsuri de austeritate, rostogolit...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Credeați că numai caii merg la trap și nechează?
Cum despicatul firului în patru a devenit sport național, nu aveau cum să lipsească stivele de aplauze și...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Și mintea întreba: muieți ți-s posmagii?
În urmă cu 25-30 de ani italiencele erau din cale-afară de mulțumite de româncele care le dădeau o...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Românii, nişte îndărătnici care nu vor să înţeleagă cum sărăcind ei, România va fi bogată
Popor mai nerecunoscător ca cel românesc nu cred să fie. Pur şi simplu nu vrea să înţeleagă că,...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Ultraşii nicuşorişti, de la tăcere suspectă la revenirea sindromului Ceauşescu
Revăd, ca atunci când pe 1 şi 2 ianuarie se repetă la televizor programul de Revelion, mostrele de...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Când bei prostii pe bursa goală
De la controversatele evenimente din decembrie 1989 încoace profesorii au reprezentat o categorie care s-a degradat permanent, cu...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Ție îți place caviarul? Și dacă nu, tot îl plătești!
Avem, de multe ori, prostul obicei de a ne compara cu state în care nivelul de trai e...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Urșii nu-și fac manichiura la salon
Vestea că un motociclist italian a fost omorât de un urs pe Transfăgărășan a reaprins fitilul unei dinamite...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Cum să nu îți placă saltelele cu ploșnițe și aleile cu dale lipsă?
Când te uiți la cozile de pe Podul Prieteniei, la coloanele de mașini ce pleacă din România spre...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când e arșiță afară, nu te joci cu focul pe lângă baloții de paie
CCR pare să fi devenit instituția responsabilă cu uimitul românilor. După ce a dat o decizie prin care...
Editorialul zilei
3 min de citit