Ediția de poveste a Festivalului Internațional ,,Hermannstadtfest” și-a desemnat câștigătorii

Ediția de poveste a Festivalului Internațional ,,Hermannstadtfest” și-a desemnat câștigătorii

Duminică s-a încheiat cea de a XII-a ediție a Festivalului Internațional ,,Hermannstadtfest”, care a fost – ca în fiecare an – un real succes. Timp de 4 zile, atât spectatorii, cât și tinerii talentați au avut ocazia de a asista la evenimente speciale, atât la Filarmonica de Stat din Sibiu, cât și în localități din județ. Prima zi de festival a debutat cu un spectacol organizat la Căminul Cultural din Tălmăcel, care a avut ca invitați speciali tineri talentați din localitate, din județul Sibiu și artiști de renume, precum Codruț Croitoru și Denise Ordean.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În următoarele două zile a avut loc concursul propriu-zis, care în fiecare seară – după finalizarea – competiției și-a desemnat câștigătorii. În acest an, cele două mari trofee HermannstadtFest au mers în străinătate, și anume la moldoveanca Bianca Oanța (secțiunea Muzică de Divertisment) și la Syana Zoneva din Bulgaria (secțiunea Muzică Populară – Tradițională). Premiul 1 cu excelență ,,HermannstadtFest” a plecat la Oradea la Oana Ilaria Unguraș, iar unul dintre cele două trofee ,,Adrian Ordean” a ajuns la Moreni la Antonio Gabriel Aurel Matei.

Bineînțeles, nici sibienii nu au rămas nepremiați: Premiul 1 cu excelență ,,Lucreția Ciobanu” a ajuns la Mediaș la Jessica Matyas, iar cel de al doilea trofeu ,,Adrian Ordean” a fost câștigat de o trupă de tineri din Cisnădie, coordonată de domnul profesor Costi Mihai. În acest an, cei mai buni copii din județul Sibiu au fost răsplătiți cu Premiul de Excelență ,,Domy Music Star”, și anume: Anisia Bebeșelea (Săliște) și Antonia Maria Fulea (Sibiu).

Pe lângă concursul propriu – zis la care au participat zeci de tineri din România, Belgia, Bulgaria, Ucraina și Rep. Moldova, spectatorii s-au bucurat de recitaluri de excepție susținute de câștigători ai ediției anterioare, artiști locali și invitați speciali: Robert Târnăveanu, Rodica Popa Comăniciu, Ioana Dragomir, Călin Lupea, Tsvetelin Ilchev etc. Prima zi de concurs a avut ca noutate o paradă de modă ,,Bya Fashion” realizată de designerul Bianca Bucă, iar cea de a doua zi de concurs s-a finalizat cu lecția de Jazz ,,Clasic e Fantastic”. Publicul a aplaudat în picioare pe invitații acestui spectacol, și anume: Tudor Parghel, Ciprian Parghel, Călin Lupea și Dominique Simionescu.

În ultima zi de concurs, marii câștigători ai celei de a XII-a ediții au avut parte de o excursie în Porumbacu de Sus la ,,Povestea Calendarului”. Nu numai că au admirat superbul parc, dar au dat și câte un interviu pentru Radio România Brașov FM și Școala de Film și Televiziune din Galați.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „Domy Music Star” – Sibiu, Palatul Copiilor Sibiu și Asociaţia Filantropică „Olivia”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar – Sibiu, Asociația ,,Clasic e Fantastic”, Primăria Tălmaciu, Cercul Militar Sibiu, Povestea Calendarului, Casa de Cultură a Studenților Sibiu și Studio Canto ,,Rodica Popa Comăniciu”. Festivalul a fost susținut și promovat de Radio România Regional. Acțiune cofinanţată de Primăria Sibiu şi de Consiliul Judeţean Sibiu.          

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

18 iunie 2024 la 05:28
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
MIERCUREA SIBIULUI: Condiţii de studiu mai bune la Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Silvatex, clubul cu rădăcini în anii ’50. Despre istoria, prezentul şi viitorul acestuia. Cine a fost cel care dă numele arenei de fotbal din Orlat
* acest articol a fost publicat în Tribuna Sporturilor PLUS, supliment al cotidianului TRIBUNA * La Orlat, fotbalul se...
Actualitate
14 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Șapte pompieri sibieni, trimiși în misiune în Serbia
Șapte pompieri din cadrul ISU Sibiu fac parte din echipa de intervenție mobilizată de România în Republica Serbia,...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 ore
Platfusul la copii: când este normal și când trebuie tratat
„Mi se pare că nu are deloc boltă la picior. Oare are platfus?” Este o întrebare pe care mulți...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 6 ore
TURNU ROŞU: Analiză Crucea Roşie pentru Ţara Făgăraşului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 8 ore
Mii de ore în sala de operație și vieți salvate. Povestea chirurgului Ciprian Tănăsescu
Mii de ore petrecute în spital, nopți în sala de operație, pacienți salvați, dar și cazuri în fața...
Actualitate
4 min de citit
acum 10 ore
Înființat în vremea imperiului, abandonat în socialism și distrus în democrație. Gloria și decăderea ștrandului de la Moara lui Schreyer
În trecut, Sibiul stătea mult mai bine la capitolul ștranduri decât acum. Pe lângă ștrandul "principal" din cartierul...
Actualitate
12 min de citit
acum 10 ore
Accident între Șura Mică și Ocna Sibiului. O femeie a fost transportată la spital
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106B, la intersecția dintre strada Drumul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Patrimoniul sportiv al Sibiului s-a „scumpit” cu 82 de milioane de lei după reevaluare. Cât valorează acum Stadionul Municipal
Patrimoniul sportiv al municipiului Sibiu a fost reevaluat, iar valoarea bunurilor aflate în administrarea Serviciului Public Sport și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Incendiu provocat intenționat la Târnava. Un saivan de 400 de metri pătrați a ars în totalitate
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Târnava, unde un saivan cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Aproape 93 de metri cubi de lemn, tăiați pentru culoarul unei linii electrice de 400 kV, vor fi vânduți de Primăria Sibiu
Primăria Sibiu propune vânzarea prin licitație a 92,8 metri cubi de masă lemnoasă aflați pe un teren al...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Primăria schimbă regulile pentru terasele din Sibiu. Cât va costa ocuparea domeniului public și cine va putea câștiga licitațiile
Primăria Sibiu propune un nou regulament pentru închirierea terenurilor din domeniul public și privat destinate teraselor sezoniere. Documentul...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.