Dragă ți-e România, Ioane? Dragă. Dar tu ei? Și ea mie!

Multă bucurie stârnește Ziua Națională printre români, dar tare îmi e că entuziasmul e generat mai degrabă de zilele libere, nu de cine știe ce patriotism. În fiecare an, guvernanții, orice culoare politică ar avea, se fac luntre și punte pentru a cadorisi poporul cu… o punte, denumită minivacanța de 1 Decembrie. Defilări, spectacole, demonstrații își dau mâna într-un festivism incapabil să mai zgândăre la nivelul multora vreun sentiment național autentic. Pe vremuri, românii erau învățați că sunt ăi mai bravi dintre pământeni, că de-a lungul istoriei strămoșii noștri i-au caftit pe toți dușmanii, punându-i pe fugă, că nu-i țară mai frumoasă și mai primitoare ca a noastră, toate acestea așezate într-o ciulama a mistificării. Acum, se conturează tot o imagine falsă, de data aceasta la polul opus: ni se induce ideea că suntem pârliții Europei, incapabili să ne ținem pe propriile picioare, să evoluăm, că nu suntem în stare de nimic, că aici e leagănul corupției etc. Am sărit din lac în puț, dintr-o falsă percepție, în alta. Poate că în trecut i-am dojenit pe unii conaționali, reproșându-le distanțarea de acel patriotism natural, sănătos, dar dacă scormonim puțin la rădăcina acestei pasivități, vom înțelege că românul nu a devenit indiferent din senin. Ne-au tot reproșat unii prețioși că suntem în această situație grea din cauza opțiunilor politice ale maselor. O scurtă incursiune în istoria alegerilor post-decembriste ne arată că s-au perindat la guvernare cam toate partidele politice, fie în urma votului popular, fie în urma unor cumetrii politice de conjunctură și sezon. Fiecare partid a reușit să-și dea arama pe față după ce românii, ba din convingere, ba încercând și o ultimă soluție, i-au acordat votul. Așa-zisa stângă și așa-zisa dreaptă și-au împărțit puterea în ultimii 32 de ani, sub diferite paravane, producând dezamăgire totală. Ce vină are electoratul? Cu cine să mai fi încercat? Cu Partidul Automobiliștilor sau te miri ce formațiune de buzunar încropită tot de inși veleitari, dar mai puțin cunoscuți? Să nu ne mirăm că patriotismul pălește în mulți dintre români, pentru că atunci când nu ai cu ce plăti facturile, nu îți ajung banii pentru mâncare și medicamente, nu ai acces la servicii medicale obișnuite, te macină sentimentul de nesiguranță, ești batjocorit de unele instituții ale statului, începe să ți se cam ia de patriotism. Sentimentul acesta nu poate fi întreținut cu povestiri mistificate, omul vrea să simtă că în țara lui nu e lăsat în bătaia vânturilor, că aparține unui stat care îl respectă, îl protejează și îl prețuiește. Or, asta nu se prea întâmplă în România. Firește, ne mândrim cu marii artiști pe care i-a dat această țară, cu mințile luminate, cu oamenii buni, dar e nevoie de mai mult pentru un sentiment național puternic, sincer, netrecut prin rântașul festivismului de mâna a treia. Românii vor să își iubească țara, doar că au nevoie ca și țara să-i iubească pe ei.