Din nou despre dârele de la avioane. Sau cum să nu depăşeşti argumentul "bă ej’prost"

Din nou despre dârele de la avioane. Sau cum să nu depăşeşti argumentul "bă ej’prost"

Nu se pot da avioanele ca lumea pe cerurile patriei că hop, apar hoardele de conspiraţionişti, daci liberi sau ocupaţi, neînchinătorii la Ştiinţă (de care am vorbit acum nu de mult), antivaxerii, antimascaţioniştii şi hauriştii şoşocari putinişti, care, de proşti ce sunt ei care este, îşi şi îţi pun întrebări şi li se pare suspect, le pute totul, când totul e normal, natural, bio, eco, sustenabil, rezilient, pă ştiinţă, aşa şi mai senin ca cerul după ă sesiune de trafic aero. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Adică ce, nu e normal ca avionul, dacă e cu motor, să nu lase dâre de la motor? Ba e. Uite şi la locomotiva cu abur (adică nu uite că nu mai e aşa ceva, am evoluat, nu mai e sustenabil, e pe cărbuni) că şi ea merge, face u-cicici şi lasă în urmă un contrail/chemtrail în aer. Conform celor pă ştiinţă, dăra aia de la locomotivă ar trebui să ţină de la Bucureşti Nord la Vinţu de Jos sî uimple atmosfera şi să devină ceaţă. Că aşa se vede şi pe cer după ce trec avioanele. Chiar dacă în mod normal, dâra aceea dispare la câteva minute după trecere, atât la locomotivă cât şi la avion cu motor sau cu mai multe motoare. Şi da, bă neştiutorilor, chiar e normal dacă ţine mai mult, că e din cauza umezelii din aer, a temperaturilor joase de la altitudiniea de aproximativ 10.000 de kilometri, acolo pe unde zboară avioanele. A, ele zboară şi mai jos. Nu-i nimic. E frig şi acolo. A, pe lângă avionul care lasă dâre groase care se îngroaşă şi mai tare, trece alt avion care nu lasă nimic. Sal lasă şi el dâre dar ele dispar. Păi normal, că e pă ştiinţă. Şi că dacă întrebi de ce, răspunsul ori nu e ori e că bă, ej' prost, aşa ceva nu se ezigstă, deşi sunt multe poze interesante. 

Adică ce, nu ştii că alea-s culoare de zbor? E ca un fel de autostradă în aer unde în loc să circule maşini şi autocare, circulă avioane cu motor cu reacţie. A, uneori culoarele de zbor o iau razna iar cerul e ca o tablă mâzgălită de un elev ciudat care se visează artist contemporan. Păi nu e clar, alea-s tot culoare de zbor, ce?  Nu înţeleg nici cum nu înţelegeţi că toamna dârele sunt mai dese, pentru că e toamnă, iar vara erau mai rare pentru că era vară. A, erau dâre şi vara. Nu contează. A, acum e la fel de cald ca vara când nu aveam dâre de la avioane, numai că e toamnă calendaristic şi avem dâre. E bine, e ştiinţific. 
Şi ce nu ştiai pentru că ej' prost, e că acum traficul aerian e mai înghesuit pentru că războiul din Ucraina. A, sunt zile şi săptămâni când abia vezi câte un avion pe cer. Păi bă, conspiraţionistule, şi-a luat şi piloţii ăia libere că are şi ei nevastă, familie, copii, bunică ce produce doar legume româneşti şi să cumperi doar de la ea, să mai stea şi cu ei.
Şi ce vă tot freacă că dau cu substanţe? Că acolo e decât apă ce lasă ele în urmă. Că motoarele merg doar cu apă, nu cu combustibil fosil, dujmanul energiei verzi. Şi evident că nu poluează deloc, nu afectează atmosfera, pâcla aia opaca de cerul nu mai e deloc albastru ori e că vezi tu prost, ori e una benefică, plină de vitamine şi energizante, nu e de la poluarea grupa mare care va ajunge oricum pe pământ, cu toate porcăriile din ea, normale sau conspirative, nu ştiu că nu ştiu s fi nalizat cineva înd etaliu cum e pe la noi. 

Asta cu dârele e aşa o conspiraţie şi aşa o prostie că tot timpul se porneşte un mecanism care să-i ridiculizeze pe cei care exprimă îndoieli că e altfel decât e. Nu pentru a combate prin argumente clare acele îndoieli. Adică nu se depăşeşte decât rareori (şi atunci giga-superficial) argumentul ăla cu "bă ej' prost" şi atât. Că de aia l-am folosit şi eu aici, că e argument tare rău. Vorba unui prieten virtual, ce vedeți voi pe cer nu există, au inventat pasionații teoriei conspirației.
Numai că oricum aţi întoarce-o, neclarităţile rămân. La fel cum rămâne şi cerul plin de chestii "normale" care se văd. Doar trebuie să-ţi scoţi nasul din smatfonul ăla cu care te droghezi fără a consuma droguri. 

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
28 septembrie 2023 la 07:11
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
„Așa e și dincolo”, sau cum să justifici niște defecte care ar putea să nu existe
De fiecare dată când iau atitudine atunci când e vorba despre lucruri care atentează ori la aspectul estetic,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Ca să îți dai seama că nu ne mai facem bine, vezi cum se bucură unii că o biserică a fost inundată
Printre clădirile victimele ale inundației cauzate de ploaia torențială de luni s-a aflat și Biserica zisă "din Groapă"....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Ca să îți dai seama că nu ne mai facem bine, vezi cum se bucură unii că o biserică a fost inundată
Printre clădirile victimele ale inundației cauzate de ploaia torențială de luni s-a aflat și Biserica zisă "din Groapă"....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Despre plăcerea amatorului de a minimaliza munca profesionistului
Când eram în fabrică, electricienii erau categoria cea mai prost văzută, mai ales de către șefimea medie spre...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Diferența dintre trotinetă și mașină este mai mare decât că ambele au roți
Scrisesem mai demult - dar nu prea demult - despre o petiție care cere interzicerea folosirii trotinetelor electrice...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
A căzut un zid de la un monument istoric. Mare pagubă, nu e primul, nu va fi nici ultimul
Probabil vă va revolta acel "mare pagubă" din titlu dar asta este, puțini vor fi afectați de această...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Să citești petiții este o activitate plăcută și amuzantă
Înțeleg că pentru multă lume, o petiție e un fel de ultimatum adresat de regulă unei structuri a...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Cum să te faci remarcat (doar) pentru că pârâi din eșapament
Stăteam și eu zilele trecute la un relax în Belvedere, când dintr-o dată, toată atmosfera aceea relativ liniștită...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu mi-e ciudă pe ce ești ci că nu te ridici la nivelul a ceea ce ești
Ciuda este una dintre caracteristicile incontestabile ale omului. De la Cain care avea ciudă pe Abel (și l-a...
Actualitate
4 min de citit
acum 2 săptămâni
Am sărit de 20 de grade, începe nebunia cu „clima”!
Nu știu alții cum sunt, dar eu observ că treaba asta cu "clima", sau na, aerul condiționat, o...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă nu știi istorie, riști să nu vezi când ea se repetă
Interesantă ideea aceea de a elimina aproape complet Istoria ca materie obligatorie de BAC la liceele cu profil...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Practica de pe vremuri din agricultură, de la realitatea vremii la delirul actual
Am văzut, foarte recent, o imagine din asta generată de așa-zisa inteligență artificială, care trata un subiect interesant...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.