Dia Radu aduce la Sibiu volumul ” Călătorie într-o fotografie”

Dia Radu aduce la Sibiu volumul ” Călătorie într-o fotografie”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Apărută în colecția Yorick și ilustrată de fotografa Andreea Mitran, cartea Diei Radu este, înainte de toate, rezultatul unui pariu jurnalistic. Ar putea oare o simplă fotografie de arhivă a celor intervievați să scoată la iveală lucrurile care îi frământă, ceva din consistența viselor și a obsesiilor care îi bântuie? Ar putea fi ea o cale de înțelegere a vieții și a căutărilor lor? 16 personalități de primă linie ale lumii culturale de azi încearcă să dea un răspuns.

 „Am oprit între copertele ei 16 interviuri: 16 moduri de a fi, 16 ferestre spre peisaje cu totul diferite, 16 călătorii pentru care nu aveți nevoie nici de bagaj, nici de bilet. Sunt 16 scriitori, muzicieni, regizori, plasticieni, alături de care am petrecut ore și care mi-au oferit fiecare o cheie spre părți mai puțin cunoscute din viețile lor,” spune Dia Radu.

Volumul cuprinde dialoguri cu Andrei Șerban, Svetlana Cârstean, Mircia Dumitrescu, Veronica D. Niculescu, Dan Grigore, Matei Vișniec, Olga Morărescu Mărginean, Mircea Cărtărescu, Bogdan Mirică, Filip Florian, Gabriela Adameșteanu, Mircea Dinescu, Monica Pillat, Răzvan Voiculescu, Ștefan Agopian, Marin Mălaicu-Hondrari. Lansarea cărții va avea loc luni, 6 noiembrie a.c., ora 18:00, în prezența autoarei și a prozatorului Marin Mălaicu-Hondrari și va fi moderată de poetul și criticul sibian Radu Vancu.

 

Despre autoare

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Dia Radu a lucrat ca documentarist cu presa franceză și a publicat reportaje și cronici în revista Esquire. Fandează ocazional în platourile TVR Cultural și, de aproape un sfert de secol, este reporter și editor cultural la revista Formula As. În 2021, a pus pe picioare www.divanulimaginar.ro, o platformă de  jurnalism independent, care radiografiază în dialog lumea culturală de azi.

Este autoarea volumelor Lumea în Si Bemol. Dan Grigore de vorbă cu Dia Radu, apărut în 2016 la Editura Polirom, și Divanul Imaginar. Lumea românească în 18 interviuri, apărut în 2017 la Editura Trei. Este absolventă de Litere. Crede în scrisul frumos, în nemurirea sufletului și-n transele electro. Îi plac oamenii, visează la insulele îndepărtate și n-are pisică.

 

02 noiembrie 2023 la 20:37
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 oră
Înființat în vremea imperiului, abandonat în socialism și distrus în democrație. Gloria și decăderea ștrandului de la Moara lui Schreyer
În trecut, Sibiul stătea mult mai bine la capitolul ștranduri decât acum. Pe lângă ștrandul "principal" din cartierul...
Actualitate
12 min de citit
acum 1 oră
Accident între Șura Mică și Ocna Sibiului. O femeie a fost transportată la spital
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106B, la intersecția dintre strada Drumul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Patrimoniul sportiv al Sibiului s-a „scumpit” cu 82 de milioane de lei după reevaluare. Cât valorează acum Stadionul Municipal
Patrimoniul sportiv al municipiului Sibiu a fost reevaluat, iar valoarea bunurilor aflate în administrarea Serviciului Public Sport și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Incendiu provocat intenționat la Târnava. Un saivan de 400 de metri pătrați a ars în totalitate
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Târnava, unde un saivan cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Aproape 93 de metri cubi de lemn, tăiați pentru culoarul unei linii electrice de 400 kV, vor fi vânduți de Primăria Sibiu
Primăria Sibiu propune vânzarea prin licitație a 92,8 metri cubi de masă lemnoasă aflați pe un teren al...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Primăria schimbă regulile pentru terasele din Sibiu. Cât va costa ocuparea domeniului public și cine va putea câștiga licitațiile
Primăria Sibiu propune un nou regulament pentru închirierea terenurilor din domeniul public și privat destinate teraselor sezoniere. Documentul...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Un glas cât o Mărginime. INTERVIU | Codruța Rodean, despre cântec și rădăcini
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 20 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 22 ore
TURNU ROŞU: Ansamblul „IA de la Turnu Roşu” pleacă în Grecia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.