De la sărutul fierbinte la scuipatul de călău, cu iuțeala fulgerului

De la sărutul fierbinte la scuipatul de călău, cu iuțeala fulgerului

Când România era împărțită între „băsiști” și „antibăsiști” credeam, cu naivitate, că am atins apogeul dihoniei sociale și că mai mare zâzanie decât asta nu poate exista în țară. Dar una dintre vorbele de duh ale lui Fred Nuss, fie-i țărâna ușoară, suna cam așa: „Rareori urmează ceva mai bun” (parcă îl și văd rostind-o, punând capac pesimismului cu un zâmbet lăsat să coboare de la înălțimea de 1.90 a bunului nostru coleg și prieten).  Acum, când în societatea românească se ciocnesc neomarxiștii, falșii naționaliști, apărătorii mediului, opozanții acestora, globaliștii, conspiraționiștii, cafteala verbală dintre „băsiști” și „antibăsiști” ni se pare floare la ureche. Ceea ce am observat după acea perioadă cenușie a fost ușurința cu care lăudătorii lui Traian Băsescu, cei ce îi închinau ode, ce declamau oprirea în loc a istoriei pentru a-i permite întâiului căpitan de țară să urce și să coboare când poftește, s-au repoziționat delimitându-se de controversatul personaj pe care îl lustruiseră în partea dorsală, ciugulindu-i din palme. De la scriitori, politicieni, cântăreți, actori până la analiști de studio și realizatori TV, toată floarea pupinbăsiștilor s-a repliat, orientându-se către dosuri ce pot produce mai mult decât un simplu fâs. De curând, am urmărit un dialog grețos între doi indivizi cu o pedanterie de intelectual purtată precum o eșarfă din mătase contrafăcută. Nu voi da nume, pentru că ar însemna să-i nedreptățesc pe alți lingăi; ambii îl cântau și-l ridicau în slăvi în trecut pe cel care a împărățit zece ani la Cotroceni, iar acum vorbeau de parcă gurița lor n-ar fi mușcat din usturoiul băsismului niciodată. Cu toții ne putem înșela în privința unor personaje; sunt convins că fiecare dintre noi a încercat gustul dezamăgirii livrat de câte un politician, pe care îl credeam ceva mai onest decât ceilalți. Una e deziluzia și alta e slujirea interesată, înfăptuită până dincolo de granițele ridicolului, urmată de o disociere de-a dreptul violentă. Pentru foarte mulți dintre cei ce se închinau la Traian Băsescu, acest ins este azi un personaj nefrecventabil. Au descoperit că e grobian, duplicitar, lipsit de onoare etc. Ciudat, revelația a aterizat forțat în conștiința lor, după ani de percepții amorțite, taman când Băsescu nu mai putea produce nici avantaje, nici probleme. Desigur, aceste carențe ale caracterului indivizilor despre care vorbim n-au început în epoca Băsescu, nu se manifestă doar în acest caz, dar izbitoare este străbaterea cu iuțeala fulgerului a distanței dintre scaunul lăudătorului absolut și eșafodul călăului intransigent. Și mai trist e că acești indivizi se consideră (și mai sunt considerați) formatori de opinie, cărăuși de adevăr, cântare pe ale căror talere sunt așezate greutăți ale societății românești. Asta explică întrucâtva halul în care a ajuns această societate. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
06 noiembrie 2022 la 21:06
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.