De la ciocanul lui Stahanov la ranga lui Drulă. Sau la lipsa ei

De la ciocanul lui Stahanov la ranga lui Drulă. Sau la lipsa ei

Le este dat partidelor acestora leftiste, progresiste şi radicale, un anume ataşament faţă de unelte din astea funcţionale prin forţa muşchiului, care să rupă, să spargă, să arunce, să cureţe de rămăşiţele vechii orânduiri crude şi nedrepte şi corupte, de dujmanii personali ai partidului deci ai poporului, de obiceiurile înapoiate şi medievale. Ori să construiască lumea nouă, visul de aur al elitelor, pardon al omenirii, unde va primi fiecare după necesităţi (decise de alţii) şi toţi vor avea meclele acelea optimist cretinoide din afişele proletcultiste din anii '50 pentru că vor fi fericiţi fără a deţine nimic. "Fericiţi în Români"; vorba aia electorală.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mai sunt destui care îşi amintesc de ciocanul lui Stahanov, muncitorul sovietic ce spărgera normele în numele depăşirii sarcinilor de plan cu sute la sută (adică era un fel de "employee of the month" care depăşea "targetul"). Sau de lopata "Inima lui Stalin", cu care s-a construit socialismul şi ce mai, o ţară vorba ceauşismului de facebook. Sau de ameninţarea de curăţenie "cu măturoiul cel mare", unde era clar, ori zbori rarţial, ori zbori de tot. Pentru că dacă vrei o lume nouă, ai nevoie de forţă şi de unelte care necesită forţă care săa cţioneze în forţă. Construiea lumii noi nu e(ra) joacă nu e(ra) glumă, şi e(ra) nevoie de eforturi din toţi rărunchii. "Hai să punem umărul",  "hei-rup – hei-rup", braţul vânjos, alea alea. Aia cu pus umărul a fost revitaţizată de propaganda vaxistă "hai să punem umărul la vaccinare", dar nu vorbim aici de ea. 
Vor zice unii (adică tot aceiaşi) că iar o dau pe vechituri. Nu. "Decât" că mi-am amintit de toate astea când un star al vieţii politice de la noi, anume deputatul Cosette Chichirău, şi-a luat la revedere de la partidul-uniune, respectiv USR. Pe motive de rangă. Sai de lipsa ei. De faptul că s-a promis ranga şi s-a oferit ceva mai mic doritorilor de rangă. 
Adică suna aşa: "Domnul Drulă ne-a promis ranga", dar "a venit cu penseta" (a spus Chichirău, la un post de tv, Prima News). Chiar dacă expresia e de un umor chiar grobian, adică vedeţi voi, s-a promis o rangă dar dotarea e mai mică, ori s-a folosit o dată o rangă apoi ceau bambina, aia era de promo, acum este la ofertă normală. Da, este acea rangă ce a fost folosită împotriva dujmanului care avea chioşcuri în staţiile de metrou, acea rangă citată (mai lipsea la urmă acel legendat "tovarăşi") aici: "un cartel de destructurează CU RANGA, (sl. ns) şi a devenit un simbol al acţiunii. Simbolul luptei "de dreapta", al oamenilor noi, al fărăpenalilor, al continuării luptei rezist-ente demne urmaşe a celor care au ieşit în 1989 şi în 1990 şi aşa mai departe. Ranga cu care se face ordine peste tot, chiar în magazinele de farfurii şi alte porţelanuri, în oala cu ciorbă ori în IT. Ordine cu ranga e de fapt sora proceselor pe stadioane promise de răposatul Vadim, reflectând totodată dorinţa populaţiei de rumâni, ori super patrioţi, ori euro-progresişti de a avea zbiri luminaţi care să "facă ordine" aşa cum vor ei şi să-i radă pe toţi, cu excepţia lor.

Deci Cosette Chichirău, cunoscutăă nouă mai demult, când încuraja batjocura la adresa bătrânilor cărora nişte hashtagi pe la Iaşi le-au aruncat monede pe jos, spunând public că "asta este limba pe care ei (bătrânii) o inteleg". Ea a plecat din USR pentru că nu mai e aşa "revoluţionar" precum promitea. Pentru că nu mai foloseşte ranga. Că ea a crezut în Drulă (oau!). Şi în ranga lui cu care "a ieşit să facă revoluţie în România" (scuze, fac o pauză să mă sparg pe mine de râs). Că cineva trebuie să ia ranga aia şi să continue revoluţiunea. Ce mai, ranga lui Drulă alături de sabia lui Decebal, lancea lui Horea, caii lui Şaptecai, Excalibur, un simbol al luptei progresiste împotriva a? A, împotriva pesede şi penele şi sistemumafiot care de 30 de ani. Şi a cam oricui nu e cu noi, lasă, ştiu,  că am experienţă cu progresismul. 
Drept pentru care Cosette Chichirău pleacă din USR şi continuă revoluţiunea abandonată, dar nu renunţă la deputăţia unde a propulsat-o taman USR pentru că noa, revoluţiune- revoluţiune, dar e fain să fii în Parlament. O fi luat şi ranga aia a lui Drulă pentru a o nemuri alături de Ciocanul lui Stahanov şi Inima lui Stalin ca să nu mai vorbm iar de lancea lui Horea?

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
14 septembrie 2023 la 07:04
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 săptămâni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.