De fapt, ce ne-a plăcut în filmul de luni?

Zice-se că peste 4 miliarde de pământeni s-au uitat la televizor la ceremonia de înmormântare a Reginei Elisabeta a II-a, printre ei numărându-se și subsemnatul. Nu sunt un monarhist convins, dar nici un contestatar al acestei forme de ocârmuire, pentru că nu poți generaliza adulând sau criticând regalitatea prin prisma succesului sau eșecului unor capete încoronate. M-am uitat, la fel ca majoritatea telespectatorilor din această lume, mânat mai degrabă de amestecul de curiozitate și fascinație pe care îl trezește un astfel de eveniment. Organizarea impecabilă, sobrietatea, simbolistica puternică și nu în ultimul rând consistența simplității din manifestările prilejuite de tristul moment i-au făcut pe mulți să privească jinduind către monarhie. Am urmărit discuțiile din timpul înmormântării și pe cele de după și am constatat că, de fapt, admirația privește mai degrabă ambalajul regalității, oamenii sătui de disputele politice, grobianismul instituționalizat și matrapazlâcurile statale fiind atrași de sobrietatea și decența ce au răzbătut dinspre monarhie, în aceste zile. Simboluri puternice, precum coroana și sceptrul Reginei au fost privite ca obiecte sacre. A contat mai puțin că India revendică un diamant foarte prețios care se regăsește pe acea coroană sau că în istoria acelor obiecte există și episoade controversate. Am observat, în ciuda apariției inevitabile a subiectelor de can-can, o aplecare puternică, masivă către aspectele pozitive: sobrietate, ținută, tradiție, eleganță. Oricât de tentante ar fi fost subiectele cu parfum de scandal, episoadele condimentate din viața familiei regale, cei mai mulți dintre spectatori au preferat să rămână seduși de ceremonia de luni, organizată impecabil. În fond, ne place sau nu, trebuie să recunoaștem că am avut de a face cu o demonstrație nemaiîntâlnită ce poate fi atribuită unui marketing de succes. Casa Regală a Marii Britanii a avut de-a lungul timpului o seamă de probleme, unii dintre reprezentanții săi fiind acuzați de lucruri nu tocmai principiale. Să nu ne închipuim că domnia Reginei Elisabeta a II-a nu a conținut și întâmplări discutabile sau că monarhia, în general, înseamnă întruchiparea perfecțiunii. Omenirea a avut parte de monarhi sclipitori dar și de regi care au făcut mult rău semenilor, inclusiv supușilor. Și totuși, ideea de regalitate, cu toată simbolistica ei, se vinde mai bine în zilele noastre, semn că, pătrunși până în oase de frigul dezamăgirii, oamenii sunt gata să prețuiască necondiționat ambalaje, fără a fi interesați, în mod profund, de conținutul lor. Admirația unei jumătăți de planetă pentru Regatul Unit al Marii Britanii, mai bine zis pentru imaginea livrată de Casa Regală, este -de fapt- strigătul de ajutor al omenirii, dorința de a se agăța de repere solide, de valori promovate precum sobrietatea, decența, eleganța și distincția. Orice s-ar întâmpla în spatele ușilor închise, dacă ceea ce se vede ne place, suntem dispuși să cădem în admirație pentru virtuțile etalate. Ceea ce, între noi fie vorba, nu e de condamnat.