De ce ai intra în casa unor cortorari de lângă Sibiu

De ce ai intra în casa unor cortorari de lângă Sibiu

Ce ne trece prin minte când cineva asociază pe altcineva cu cortorarii? Recunoaștem ori ba, asocierea e una cu nuanțe peiorative. De ce? Din cauza prejudecăților, a diferențelor culturale, sociale etc. Ce ați spune dacă cineva v-ar propune să stați timp de doi ani în preajma unor familii de cortorari, în casele și curțile lor, să-i însoțiți zi de zi, să îi ascultați certându-se, râzând, plângând, să atingeți fibra existenței lor cotidiene? Nu știu dacă sunt mulți care ar încerca o astfel de experiență. Cătălina Tesăr, însă, a fost fascinată de cortorari, are un doctorat în antropologie susținut în Marea Britanie pe aceeași temă și, pentru doi ani, a pătruns în intimitatea unor astfel de familii din zona Sibiului, învățându-le graiul, descoperindu-le viața de zi cu zi, obiceiurile, frământările, mentalitățile. Toată zestrea adunată a așezat-o cu grijă și inspirație în filmul documentar ”Pocalul”, producție ce va deschide ediția din acest an a Astra Film Festival (AFF), în 9 octombrie și pe care, credeți-mă, nu trebuie să o ratați (vor fi mai multe proiecții, conform programului). Când am citit despre acest film m-a înghiontit acea curiozitate neastâmpărată pe care o ai față de ceea ce poți vedea zi de zi, fără să cunoști acel ceva în profunzime, fără să îl înțelegi prea bine. Așa că l-am rugat pe regizorul Dumitru Budrala, sufletul AFF, să îmi înlesnească vizionarea documentarului înainte de premieră. După ce am văzut filmul, am înțeles de ce ”Pocalul” deschide cel mai mare festival de film documentar, care nu duce lipsă de producții interesante despre oameni, fenomene, comunități și locuri fascinante. Am avut sentimentul că totul e filmat cu o cameră ascunsă, pentru că dialogurile, certurile, disputele păreau despuiate de orice regie. Sunt un devorator de filme documentare, pentru că ele ne deschid mintea și sufletul, ne poartă în locuri în care nu vom ajunge vreodată, între oameni al căror mod de viață nu îl înțelegem, pentru că aceste producții deșurubează prejudecăți și ne picură un pic de înțelepciune în gândire. Am ales să vorbesc despre acest film pentru că, văzându-l, am înțeles că ceea ce ajungi să deslușești, să cunoști, nu te mai sperie, nu te mai țintuiește în lanțurile ruginite ale prejudecăților. Cum se tocmesc cortorarii când își însoară/mărită fiii și fiicele? Ce rol are pocalul în aceste înțelegeri și până când rămâne zălog la familia fetei? Ce fac cortorarii când infertilitatea le strică rânduielile strămoșești? Sunt doar câteva întrebări la care acest film răspunde frust, cu ”materialul clientului”. Dincolo de porțile stricate, de gardurile și ușile șubrezite ale caselor acestor oameni stau credințe, mentalități, drame sau împliniri pe care contactele sporadice cu ei nu ni le pot explica în profunzime. Filmul acesta te ia de mână, te bagă în casele lor, de parcă te-ar trece pe un alt tărâm, dezvăluindu-ți măruntaiele unei lumi despre care credeai că știi totul. Și, surpriză, constați că nu știai mai nimic. Filmul nu își propune să te facă să-i iubești, să-i admiri pe cortorari, ci doar te ajută să îi cunoști mai bine, să le înțelegi comportamentul, zbuciumul gălăgios, oferindu-ți un decodor cultural. Când reușim să pricepem câte ceva din viața celor pe care îi priveam doar prin etichete, devenim un pic mai toleranți, poate chiar mai înțelepți. De ce ai intra în casa unor cortorari de lângă Sibiu? Pentru că tot ceea ce experimentezi, fie și indirect, te șlefuiește, te scapă de fobii, te eliberează de prejudecăți, te ajută să crești. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
03 octombrie 2022 la 11:20
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 1 lună
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.