Dar ce, stă România în patru regi?

Ne place sau nu, vreme de peste șase decenii românii au fost conduși de regi, iar dacă adăugăm cei 15 ani de domnie ai lui Carol I dintre 1866 și 1881, fără a avea statut de monarh, ajungem la opt decenii. Despre perioada interbelică se spune că a fost intervalul în care România a cunoscut cea mai importantă dezvoltare economică din istoria sa și, din nou, ne place sau nu, vorbim tot despre conducere monarhică. Despre cei patru regi care s-au aflat în fruntea țării s-au spus multe: cârcotașii s-au legat de faptul că erau importați, admiratorii au scos în evidență afinitatea lor pentru țara noastră, cu toate că proveneau din altă parte. E drept, acești monarhi nu au condus singuri, principalele partide politice din România succedându-se ciclic la putere. Despre clasa politică de atunci, la fel, ca în cazul regilor, se spun multe, unele vârfuri sunt blamate, altele intens lăudate. Ca de fiecare dată, adevărul hălăduiește undeva la mijloc. Bunăoară, Brătianu e privit acum ca un reper de moralitate și profesionalism, însă găsim în cariera sa și episoade amendabile. Nimeni nu e perfect, iar dacă vorbim despre ceea ce se întâmplă în politică, soluțiilor imorale li se găsesc mai ușor circumstanțe atenuante. Despre ultimul suveran al României, Regele Mihai, s-a vorbit și s-a scris mult, unii etichetându-l trădător, alții patriot. Ca un spectator care face apel la rațiune, fără a fi regalist, îndrăznesc să spun că în contextul acelor vremuri, soluția aleasă de Regele Mihai a fost răul cel mai mic. Dar asta e doar o părere personală. În fond, nu trebuie să fii un regalist convins, pentru a admite că în deceniile în care țara a fost condusă de un monarh s-au întâmplat și lucruri bune. În 10 Mai, de Ziua Regalității, s-a vorbit timid despre ceea ce a însemnat monarhia în România, din motive ce oscilează între renegare și ignoranță. Șase sau opt decenii din istorie, cu toată încărcătura lor faptică, înseamnă enorm. Și dincolo de simpatii sau antipatii s-ar fi cuvenit să ne aplecăm cu ceva mai mult interes asupra zilei de 10 Mai. S-a vorbit mai puțin despre însemnătatea acestei date decât se vorbește despre 4 Iulie, 14 februarie sau 9 Mai, Ziua Europei. Mulți dintre adolescenți probabil nu știu că cel mai longeviv conducător al românilor a fost un monarh, nu au auzit de Ferdinand sau Carol; poate de Regele Mihai au aflat de la televizor, cu prilejul funeraliilor de acum cinci ani și jumătate. Azi sunt mult mai cunoscuți în România regii asfaltului, ai manelelor sau ai blogurilor. Și atunci, de ce ne mirăm de uscăciunea care ne cuprinde cu repeziciune amețitoare, de la o zi la alta?