Dacă crezi că eşti inutil, gândeşte-te că tu îi plăteşti pe cei 28 de la Direcţia Comunicare a Guvernului

Dacă crezi că eşti inutil, gândeşte-te că tu îi plăteşti pe cei 28 de la Direcţia Comunicare a Guvernului

În vreme ce alţii sunt fericiţi slăvind iubiţii conducători de parcă au organizat un concurs de dat clasă la tot ce a fost scris, recitat, televizat, audiodifuzat în vremea odioasei dictaturi (mă refer la dictatura de până la 1989), alţii iau cina în oraş iar alţii sunt implicaţi total în contemplarea ecranelor mici şi mari, eu aflu chestii. Ca de exemplu că, în valul reformator prin care guvernanţii vor să arate că şi ei suferă alături de noi, vor să mai reducă nişte posturi din aparatul guvernamental. OK, vom zice că uite mă, nu e rău, strângem şi noi şurubul, îl strâng şi ei, mamă-mamă câta solidaritatea. Apoi rămâi mască şi uimit. Pentru că afli că unul dintre targeturile reducerilor de personal este Direcţia Comunicare, componantă a Cancelariei prim-ministrului. Care, prima pălitură crâncenă, va deveni din direcţie, un amărât de serviciu. Cu 18 salariaţi care merg la serviciu la Serviciu. Ia, stop!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

18 salariaţi la Serviciul Comunicare? Adică 18 de mai mult sau mai puţin purtători de cuvânt pentru un singur premier? Aşa-i că-s mulţi? Pe bune, intraţi pe gov.ro şi vedeţi rezultatul muncii lor: câteva comunicate scrise în noua limbă de lemn, transcrieri de discursuri, ceva video, ceva poze, ceva postări pe reţelele sociale. 18 oameni pentru asta. De salarii mi-e şi groază să întreb sau să caut. Numai că ia, stop, partea a doua.

Pentru că numărul ăsta uluitor de bugetari servind premierul este cel redus. Cel ne-redus este de, ia ghici că oricum nu ghiceşti, 28. Băi, înţelegi? 28! 30 minus 2. Cu 28 de oameni fac două ziare naţionale plus un supliment săptămânal de 24 de pagini full color, ţin un post TV şi mai şi rămân.

Erau vremuri când Tribuna a fost ţinută de o mână de oameni, dintre care patru redactori, şi scoteam zilnic ziarul, print şi online. Iar un prim-ministru are nevoie de 28 de oameni, plătiţi de fraierul de contribuabil, sau 18 care oricum e tot aia din punctul nostru contribuabil de vedere, pentru câteva comunicate, mailuri şi postări. Ca să citesc că „Trăim o etapă importantă pentru progresul Republicii Moldova pe drumul european. România va fi mereu un sprijin ferm, oferind expertiza acumulată după aproape două decenii de apartenență la Uniunea Europeană. Știm din propria experiență că familia europeană schimbă în bine comunități, regiuni și țări întregi”. Şi să văd poze foarte puţin diferite ca atitudine faţă de cele din Scînteia. Pe banii mei. Păi asta e o motivaţie pentru oricine are sentimentul că e inutil, că nu-şi găseşte locul aici, că este ignorat şi al nimănui. Inexact fratele meu. Tu eşti unul dintre cei care îi plăteşti pe cei 28, viitori 18, de la Direcţia Comunicare a Guvernului.

Iar pentru că un om informat este un om deştept mai ales când e informat cu ce nu îi place, uite ce am mai aflat, via Europa liberă,d acă mint ei mint şi eu. Voi mai plătiţi (adică noi mai plătim) tot pentru ca să fie OK la domul premier, 16 consilieri de stat, cinci secretari de stat, alţi 42 (!!!!!! uau!) de consilieri, opt membri ai cabineului premierului şi pe el însuţi, un cancelar care are şi el trei consilieri, un şef de cabinet, un secretar general, o direcţie de protocol şi relaţii internaţionale cu 27 de posturi, contabilitate, buget, achiziţii şi resurse umane toate adunând 25 de posturi, un compartiment de securitate cu un nr nenumit de posturi că de aia e de securitate, un „serviciu de politici publice şi rezilienţă” cu 13 posturi, compartiment juridic două posturi şi audit public tot două, dar cică neocupate.

Iar oamenii aceştia au şi ei dreptul să trăiască în conformitate cu statutul lor social. Din banii tăi. Pentru că la ei se poate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
26 august 2025 la 17:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. @@@

    Si se mai leaga de profesori!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 săptămâni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.