Cum să îți faci campanie electorală pe banii altora

Cum să îți faci campanie electorală pe banii altora

Oare cei ce țin hățurile țării și-au propus să ne demonstreze că sunt niște regi neîncoronați ai paradoxului? Cel puțin în materie de economie, se încăpățânează să facă totul harcea-parcea prin acest sector. De la tonul cu care sunt anunțate, până la conținut, măsurile fiscale emană populism prin toți porii. Unul dintre exemplele de raționament aberant este cel privind acordarea sau neacordarea facilităților fiscale în câteva domenii de activitate. Ni s-a spus că pentru cei din agricultură, construcții, industria alimentară și parțial IT vor fi eliminate facilitățile fiscale existente până acum. Măsura îi nemulțumește pe cei direct implicați, iar pentru că se apropie alegerile, guvernanții s-au gândit să îndulceasă lucrurile, vehiculând ideea creșterii salariului minim pentru angajații din aceste ramuri. Orice ar crede cei ce scrijelesc legi pe la București, cel care îl plătește pe angajat, este angajatorul. El nu culege banii de pe câmp, din pom, ci din economia reală, aia cotonogită de politicienii habarniști. Când pui presiune pe angajator, crezând că mulțumești masa de angajați, creezi un dezechilibru. Dacă angajatorul nu are banii necesari majorării salariului minim după eliminarea facilităților fiscale din respectivele sectoare, cel care are de suferit e tot angajatul. Degeaba se bat guvernanții cu pumnul în piept în fața celor ce lucrează în agricultură sau construcții, spunându-le ”v-am mărit salariul minim!”, pentru că nu ei suportă majorarea, ci angajatorul. Acesta din urmă, oricum victima unor politici fiscale contraproductive, e lăsat pradă unor directive aberante. Ajutorul pe care -chipurile- guvernanții îl dau angajaților din aceste sectoare (manevră cu miză electorală) e doar un măr otrăvit care mai dă o lovitură de baros la temelia economiei șubrezite. Din gură e ușor să faci majorări, să te lauzi cu creșterea nivelului de trai al oamenilor, atâta vreme cât nu te întrebi dacă antreprenorii pot suporta aceste măsuri populiste. Practic, politicienii își fac campanie electorală și pe spinarea angajatorilor din aceste domenii, vrând să pozeze în cei ce îi obligă pe ”burgheji” să crească salariile angajaților. Orice om care nu vrea să plătească tribut populismului și mâniei proletare înțelege că propunerile amintite mai devreme sunt un demers aberant, ineficient, o șmecherie ieftină de combinator de talcioc. Asta nu mai e guvernare, ci doar campanie electorală dusă în ritmul disperării. La finalul ei unii se vor alege cu voturi, iar noi cu o economie pârjolită de măsuri prostești și viclene.   

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
28 octombrie 2023 la 17:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.