Am urmărit pe parcursul acestei luni reacțiile sălbatice ale unora dintre cei ce au contestat cu vehemență slujbele în care preoți și credincioși, din diferite zone ale țării s-au rugat pentru ploaie. Am putut vedea catalogări care mai de care, ieșiri nevrotice, prin care practicile religioase de acest fel erau făcute responsabile pentru imaginea creată României, aceea de țară împietrită în vremuri întunecate. A fost un fel de concurs de ironii și catalogări în care disprețul față de rugăciunile ținute pe câmp, care, vezi Doamne, ar fi înlocuit sistemul de irigații, dădea în pârg. Să analizăm doar câteva dintre aberațiile acestor reacții, venite tocmai din partea celor erijați în purtătorii de stindard ai democrației, ai toleranței și ai progresului. De ce ai acuza niște preoți și niște credincioși care se roagă pentru venirea ploilor peste pământul ars de secetă, arătându-i cu degetul, ca principali vinovați ai lipsei unui sistem eficient de irigații? Ar fi trebuit să fie construit acel sistem de irigații de preoții și enoriașii care s-au rugat, poate într-un gest de disperare, poate crezând că numai puterea Divină mai poate salva ceva? Dacă e să învinovățești pe cineva, aceia sunt toți cei care, timp de trei decenii, au bagatelizat o investiție a cărei lipsă generează dezastre în agricultură, iar de acolo în economie și în societate. Nu sunt habotnic, dar nu văd nimic toxic în rugăciunea unor semeni, oricât de desuet le-ar părea unora demersul. Da, oamenii aceia se roagă, pentru că mai au ultim reper valoric și moral, pentru că deznădejdea lor își mai găsește alinare doar în gestul rugăciunii. E o crimă să te rogi? E dovadă de nedepășire a Evului Mediu (așa cum susțin unii)? Hotărât, nu. Înțeleg să combați cu mânie proletară faptele semenilor care generează prejudicii, dar ce prejudiciu poate aduce rugăciunea unor oameni arși de soare pe câmp, înspăimântați de gândul că nu vor avea ce mânca la iarnă? Ce ar fi putut face? Să pună mâna pe furci, pe topoare și să pornească în căutarea celor ce nu au mișcat un deget pentru construcția unui sistem de irigații, în cei 30 de ani de bâjbâială prin beciurile tranziției? Sunt ei responsabili pentru lipsa pe care încearcă să o îndrepte, privind spre Divinitate? Nu îi voi numi pe acești degrabă vărsători de ironii și sudalme, nici sataniști, nici atei, pentru că ei sunt doar niște intoleranți bolnăviori, incapabili să se orienteze în codrul cu vinovați. Personajele acestea, alergice la credința unor semeni, sunt demne de compasiune și trebuie privite ca niște ființe suferinde, în sufletul și în mintea lor, crescând ca o ciupercă otrăvitoare oarba ură îndreptată împotriva nu se știe cui. Da, nu rugăciunile ar fi trebuit să rezolve problema irigării culturilor, ci un sistem de alimentare cu apă a lor, doar că el nu există. Iar dacă mai există puțină credință, și aceea trebuie batjocorită de cei ce s-au despuiat de toate cele, mai ales de repere solide, la care ar putea privi cu încredere.