Cum îi zice? Litoralul pentru toți sau pentru tonți?

Cum îi zice? Litoralul pentru toți sau pentru tonți?

Am tot auzit în ultimele zile previziuni săltărețe despre gradul mare de ocupare a litoralului românesc în această vară. Informațiile erau împopoțonate cu vestea că a dat buzna în viața românului cu venituri modeste programul ”Litoralul pentru toți” la prețuri mai mult decât avantajoase. Curios din fire și relativ bun cunoscător al hotelurilor din stațiunile de la noi, am sondat puțin piața vrând să încerc senzația unei plăcute surprize. Știam că povestea asta cu ”Litoralul pentru toți” are ceva legături de rudenie cu pomul lăudat către care n-ar trebui să te avânți plin de încredere și saci goi, fapt ce mi s-a confirmat încă o dată. La hotelurile de 3 stele (nu zic 4, nu zic 5) prețul unei camere, acum, în extrasezon, e de aproximativ 300 lei/ noapte. Vorbim despre hotelurile la care mergeau românii înainte de 1989, prin sindicat, prin OJT, clădiri cărora li s-a dat o spoială, dar în care îți poți adăpa nostalgiile, cu sprijinul necondiționat al mirosului de canalizare defectă sau de DTT. Dacă mai așteptăm puțin, până prin 20 iunie și căutăm pe platforma electronică de rezervări prețul pentru două nopți de cazare, găsim un tarif de 800 de lei, adică 400 de lei/ cameră/ noapte. Acum, cred că nu e cazul să ne împiedicăm în amănunte legate de dale lipsă pe aleea ce duce spre hotel, buruieni până la buric pe marginea drumeagului, un așternut rărit de trecerea anilor, o pară de duș lipsă în baie, un detașament de gândaci mărșăluind prin balcon, că nu suntem perfecționiști. Tot din curiozitate am căutat prețuri la cazări decente, tot la mare în Italia, Spania și Franța. Ba în Franța m-am uitat chiar în zona Nisa, pe Coasta de Azur. ”Scorurile” erau apropiate de cele din Neptun, Venus ori Saturn, mai mici decât cele din Mamaia. În Italia și Spania e mai ieftin decât în stațiunile pomenite dar, e drept, ei n-au decât apă turcoaz, n-au alge pe plajă, plus că nu ai prilejul să te atingi de cei care și-au pus rogojina fix lângă cearceaful tău, nu pentru că le place mult de tine, ci pentru că nu aveau unde în altă parte. Prețurile practicate de hotelierii de pe litoralul românesc sunt de-a dreptul nesimțite pentru ceea ce oferă respectivele stabilimente. Au simțit că, după doi ani de pandemie, românul vrea cu orice preț să simtă briza, indiferent de prețul și calitatea pernei pe care va dormi, așa că întind coarda în dulcele stil clasic de jecmăneală. Dar, știți vorba aia care spune că nu e prost cine cere, ci acela care oferă. Anormalitatea din turismul românesc nu e întreținută doar de hahalerele puse pe căpătuială, ci și de cei ce pică în plasa lor, plătind sume exorbitante pentru niște servicii de doi bani. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
02 iunie 2022 la 16:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 1 lună
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.