Cuiburi noi pentru berzele din Avrig și împrejurimi

Cuiburi noi pentru berzele din Avrig și împrejurimi

Pentru a proteja berzele, cele mai cunoscute păsări zburătoare care trăiesc la noi în țară, dar și pentru a evita apariția unor situații neplăcute, cauzate de producerea unor avarii la instalația de transport a energiei electrice, administratorii orașului Avrig au decis construirea unor baze noi pentru cuiburi și montarea acestora în locul celor vechi, multe dintre acestea construite în locuri periculoase.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Noile culcușuri pentru berze au fost deja amplasate în mai multe locuri din oraș, câteva dintre acestea fiind deja ocupate de frumoase exemplare sosite de pe continentul african. Și nu doar că au fost ocupate, dar au început să fie amenajate și întărite de harnicele păsări, astfel încât să fie cât mai confortabile.

„La început de primăvară, Primăria orașului Avrig le-a construit berzelor care își fac cuiburi pe stâlpii din oraș, structuri mai trainice și mai sigure. Cuiburile lor trebuie să fie poziționate deasupra cablurilor de tensiune. Astfel, grațioasele păsări sunt în siguranță, iar oamenii scapă de penele de curent, cauzate de multe ori, de faptul că berzele aduc în cuiburi bucăți din metal, care alunecă și provoacă scurtcircuite”, informează reprezentanții administrației locale din Avrig.

”Ne-am gândit să venim cu un mic ajutor în întâmpinarea berzelor care își fac cuiburi, de mulți ani, în oraș și localitățile aparținătoare. Angajații noștri de la Serviciul de Administrare a Domeniului Public au confecționat șase structuri de susținere din metal, de 120 x 120 cm, pentru a ajuta fundația cuiburilor. În colaborare cu Electrica, zilele acestea, am reușit să le și montăm pe stâlpii de electricitate din Avrig, Bradu și Săcădate. Cuiburile vechi erau destul de periculoase, unele fiind construite chiar pe cablurile de curent. În plus, aceste cuiburi sunt refolosite mulți ani la rând, astfel că, sperăm că vor fi folosite de multe generații de berze”, completează viceprimarul Ciprian Stoișor, care a coordonat această operațiune.

Barza albă cuibărește cel mai frecvent pe stâlpii rețelelor electrice, pe acoperișuri sau pe trunchiuri de copac. Populația de berze din țara noastră reprezintă un procent important din populația la nivel european a acestei specii, monitorizarea speciei fiind astfel foarte importantă. Numărul berzelor a scăzut îngrijorător pe parcursul secolului trecut, stabilizându-se doar în ultimele decenii.

Specialiștii ornitologi consideră că prezența berzelor în anumite zone reprezintă un adevărat barometru de mediu, aceste păsări preferând pentru cuibărit locurile în care nu există poluare.

D.F.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
01 aprilie 2024 la 06:53
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 26 minute
Silvatex, clubul cu rădăcini în anii ’50. Despre istoria, prezentul şi viitorul acestuia. Cine a fost cel care dă numele arenei de fotbal din Orlat
* acest articol a fost publicat în Tribuna Sporturilor PLUS, supliment al cotidianului TRIBUNA * La Orlat, fotbalul se...
Actualitate
14 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 35 minute
Șapte pompieri sibieni, trimiși în misiune în Serbia
Șapte pompieri din cadrul ISU Sibiu fac parte din echipa de intervenție mobilizată de România în Republica Serbia,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 ore
Platfusul la copii: când este normal și când trebuie tratat
„Mi se pare că nu are deloc boltă la picior. Oare are platfus?” Este o întrebare pe care mulți...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 3 ore
TURNU ROŞU: Analiză Crucea Roşie pentru Ţara Făgăraşului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Mii de ore în sala de operație și vieți salvate. Povestea chirurgului Ciprian Tănăsescu
Mii de ore petrecute în spital, nopți în sala de operație, pacienți salvați, dar și cazuri în fața...
Actualitate
4 min de citit
acum 7 ore
Înființat în vremea imperiului, abandonat în socialism și distrus în democrație. Gloria și decăderea ștrandului de la Moara lui Schreyer
În trecut, Sibiul stătea mult mai bine la capitolul ștranduri decât acum. Pe lângă ștrandul "principal" din cartierul...
Actualitate
12 min de citit
acum 8 ore
Accident între Șura Mică și Ocna Sibiului. O femeie a fost transportată la spital
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106B, la intersecția dintre strada Drumul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 9 ore
Patrimoniul sportiv al Sibiului s-a „scumpit” cu 82 de milioane de lei după reevaluare. Cât valorează acum Stadionul Municipal
Patrimoniul sportiv al municipiului Sibiu a fost reevaluat, iar valoarea bunurilor aflate în administrarea Serviciului Public Sport și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 ore
Incendiu provocat intenționat la Târnava. Un saivan de 400 de metri pătrați a ars în totalitate
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Târnava, unde un saivan cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 9 ore
Aproape 93 de metri cubi de lemn, tăiați pentru culoarul unei linii electrice de 400 kV, vor fi vânduți de Primăria Sibiu
Primăria Sibiu propune vânzarea prin licitație a 92,8 metri cubi de masă lemnoasă aflați pe un teren al...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 9 ore
Primăria schimbă regulile pentru terasele din Sibiu. Cât va costa ocuparea domeniului public și cine va putea câștiga licitațiile
Primăria Sibiu propune un nou regulament pentru închirierea terenurilor din domeniul public și privat destinate teraselor sezoniere. Documentul...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 ore
Un glas cât o Mărginime. INTERVIU | Codruța Rodean, despre cântec și rădăcini
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
8 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.