Cu ciorapii cârpiți, dar plini de vaccinuri

Cum să te simți confortabil într-un stat care se comportă aidoma unui individ rupt în fund, care își cârpește ciorapii, își mănâncă de sub unghii și se plânge toată ziua că nu are bani? La noi nu sunt bani niciodată pentru salarii decente, pentru pensii care să asigure supraviețuirea, pentru analize și tratamente medicale, pentru drumuri, școli, zici că ne-am născut în zodia austerității. Suntem foarte darnici însă atunci când trebuie să cumpărăm arme de la stăpânii cărora le sărutăm necontenit papucul, când ni se bagă pe gât tot felul de cumpărături inutile. Bunăoară, în pandemie am cumpărat 100 de milioane de doze de vaccin anti-covid, cu toate că în România dacă sunt 15 milioane de persoane pretabile pentru vaccinare. Să zicem că ar fi vrut cu toții să se vaccineze cu două doze (ceea ce e o utopie) și tot ajungem la 30 de milioane de doze necesare. Să presupunem că se mai spărgeau unele pe drum, se deteriorau, hai, treacă-meargă, mai punem 5 milioane de vaccinuri, dar e de trei ori mai puțin decât am contractat. Și aflăm că, în continuare, mai primim vaccin împotriva covid, cu toate că nimeni nu mai intenționează să se vaccineze, actuala tulpină a bolii fiind cu totul și cu totul nesimțitoare la serul cu pricina. Acele doze de vaccin nu ne-au fost oferite cadou, ci au fost plătite din bani ce ar fi putut fi folosiți în scopuri utile; utile pentru populație, nu pentru industria farmaceutică. În vreme ce unele instituții ale statului hărțuiesc români care au datorii de câteva zeci de lei, în timp ce ni se pune toată ziua șlagărul ”Nu-s parale”, nimeni nu suflă o vorbă despre mica avere plătită pentru dozele de vaccin ce expiră în depozite și pentru a căror distrugere se vor cheltui alți bani. E o tăcere stranie, o secretomanie cronică în jurul acestui subiect și pare că cineva ne râde în nas, ne tratează ca pe niște copii care nu trebuie să știe ce discută oamenii mari după ce închid ușa la sufragerie. Nu doar risipa cu miros de japcă e deranjantă, ci și felul în care autoritățile tratează în public acest subiect. Ce simt amărâții care nu au bani pentru analize medicale, pentru investigații menite să le curme suferința, atunci când zeci, sute de milioane de euro sunt aruncați nu pe apa sâmbetei, ci pe fluviul cu un curs bine dirijat către bazinele de captare ale unor șmecheri care au făcut mulți bani dintr-o nenorocire sanitară.