În sfârșit cade cortina peste una dintre cele mai crâncene reprezentații electorale din istoria post-decembristă. Cei doi candidați ajunși în finală aproape că sunt puși în umbră de măcelul celor înrolați, conștient sau nu, în armatele lor. Credeam, pe vremea lui Băsescu, că a fost atins apogeul dezbinării, că am ajuns în punctul maxim al divizării sociale. Țara era atunci împărțită în „băsiști” și „anti-băsiști”. Cu o satisfacție de-a dreptul cinică, viața ne arată că întotdeauna e loc de mai rău. Dacă scandalurile și rupturile familiale din 1990, generate de opțiunile politice diferite, ni se păreau, până mai ieri, forme de manifestare primitivă, iată că ne-am întors în acele vremuri. Am asistat în ultima perioadă la o pandemie de știri false, invective, amenințări, blesteme, stigmatizări, societatea românească fiind scufundată în ură. Cu ochii injectați, cu gurile slobozind afuriseli greoaie, cu mânia ieșind prin toți porii, cu paloșul intoleranței agitat deasupra capului, oameni odinioară blajini s-au transformat în mercenari politici care despică pântecul rațiunii și al decenței în numele unei cauze incerte. Prietenii se ceartă între ei, la fel frații, copiii își reneagă părinții, vecinii își întorc spatele, totul doar pentru că unii au îndrăzneala să gândească altfel decât ceilalți. România a primit o lovitură mai grea decât creșterea cursului euro, decât oțelirea inflației: e mai înverșunată decât oricând, are (prea) mulți fii și fiice bolnavi de ură, are moralul la pământ. Un curs valutar se mai poate vindeca, o inflație o mai doftoricești cu oarece leacuri economice, dar fracturile sufletești se vindecă foarte greu. Sau niciodată. Mulți dintre români ies din această luptă cu semenii lor, plini de răni, de resentimente, mult mai singuri. Înaintea alegerilor de duminică România seamănă cu un câmp de bătălie din acelea cum vedem în filme, plin de morți, de răniți, de sânge. A fost un război din care nimeni nu iese învingător, pentru că, indiferent de cel ce se va muta la Cotroceni pentru următorii cinci ani, țara asta arată, din punct de vedere moral, ca după bombardament. Oamenii de rând vor continua să se uite pieziș unii către ceilalți reproșându-și vocal sau mut rezultatul. Războiul româno-român va continua și după isprăvirea ultimei numărători. Peste acest măcel se vor suprapune problemele economice, politice și decontarea dezmățului financiar din ultimii ani. Optimismul rămâne doar un cuvânt golit de sens, sleit de puteri.