Covidul a fost răpit și băgat cu forța într-un tanc

Covidul a fost răpit și băgat cu forța într-un tanc

Ceea ce n-au reușit vaccinul și tot neamul restricțiilor să facă, adică să tragă pandemia pe linie moartă, a izbutit primul pacient al planetei, președintele rus, Vladimir Putin. Aproape că niciun jurnal de știri nu mai suflă o vorbă despre coronavirus, totul concentrându-se pe situația dramatică din Ucraina (până și informația că într-un bloc din Carei a avut loc o explozie a primit un briz briz adaptat, menționându-se că această localitate se află aproape de granița cu Ucraina, deși amănuntul e irelevant, de vină pentru deflagrație fiind o acumulare de gaze). Am auzit ani la rând tot felul de analiști și oracole ale zilelor noastre care vorbeau despre genialitatea lui Putin. Oare să fie atât de luminat un ins care prin acțiunile sale duce la demonizarea propriului popor în ochii întregii lumi? Se cheamă că ești genial când, cu bună știință, îți conduci poporul, și așa sărac, către foamete și austeritate crâncenă, doar pentru a încerca să pui în practică niște ambiții cu accente patologice? Argumente precum pericolul extinderii UE și NATO, amestecul Occidentului în ceea ce s-a numit „revoluția portocalie” din Ucraina pot fi teme de polemici, de dezbateri internaționale, însă nicidecum motive ce justifică distrugeri și crime. Sancțiunile pe care le încasează Rusia la foc continuu vor lovi puternic economia acestei țări, dar și situația oligarhilor care, la un moment dat, ar putea considera că devotamentul față de „tătuc” are un preț mult prea mare. Dar ceea ce îi va lovi și mai rău pe ruși după atacul împotriva Ucrainei va fi atitudinea întregii lumi față de ei. Probabil că turiști nevinovați din Rusia vor fi priviți cu reproș mulți ani de acum înainte, atunci când vor merge în vacanță în Europa, America sau orice altă destinație. Putin a demonstrat că face o fatală confuzie între devotamentul față de popor și ambițiile nebunești de a reînvia ceea ce a fost odată URSS. Cei ce au privit în direct la televizor războiul sunt marcați de imaginile cu mame și copii ce fug din calea războiului, cu tați înlăcrimați rămași să lupte cu invadatorul, iar emoțiile create de acele filmări dramatice nu vor face altceva decât să crească aversiunea față de ruși, inclusiv față de cei ce nu au nicio vină. Despre ucraineni s-au spus multe în trecut: că i-au persecutat pe români, că se țin de contrabandă și infracțiuni violente, dar în fața tăvălugului rusesc toate acestea nu mai contează, scepticismul fiind înlocuit de solidaritate. Ceea ce nu știm dacă se va întâmpla și în cazul rușilor, după ce va trece urgia și această teoretic mare putere va avea nevoie de sprijinul întregii lumi. Dincolo de sânge, blocuri transformate în moloz, explozii, obuze sau rachete, a suferit răni importante un adevărat sistem de valori, iar omenirea, care nu și-a revenit după lovitura COVID-19, încasează încă o resetare crâncenă. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
27 februarie 2022 la 08:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 1 lună
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.