Pe bunul meu prieten, Nicu Neamțiu, îl știu de aproape 20 de ani. L-am cunoscut în locul în care se simțea cel mai bine, în livadă. Nu l-am asociat niciodată cu funcția de director al Direcției Agricole pe care a ocupat-o pentru o perioadă, căci pasiunea pentru pomicultură îl făcea să nu se asorteze cu biroul plin de hârtii, cu scaunul moale, confortabil. Povesteam ore în șir despre lucruri și calități tot mai rare în societate, aveam glumele noastre vechi, pe care mulți nu le înțelegeau, erau de ajuns trei cuvinte rostite de unul, pentru ca celălalt să continue fraza. Avea simțul umorului, era pasionat de pomicultură, iubea muzica și literatura română, filmele românești fiind de multe ori subiecte de discuții prelungite între noi. Nu ne-am fi închipuit niciunul, nici în cele mai negre și fantasmagorice scenarii că la 50 de ani va muri de mâna fiului său, care i-a fost mai presus de orice, prieten. Asta, până când, ca mulți alți tineri, a intrat în malaxorul nemilos al consumului de substanțe psihoactive. Auzim în fiecare zi vorbindu-se despre lupta autorităților cu consumul de droguri, se întâlnesc măriile neamului să dea cu pălăriile de pământ amenințând flagelul. Vax. În realitate, lupta e doar un exercițiu de imagine mimat. Legislația e tot schiloadă, măsurile rahitice. Băiatul lui Nicu fusese internat la Psihiatrie, iar cei de acolo, specialiști fiind, ar fi trebuit să facă ceva pentru a împiedica tragicul deznodământ al derapajului unui tânăr. Când cineva din redacție a cerut luni informații de la reprezentanții Spitalului de Psihiatrie, i s-a spus că trebuie să facă o cerere oficială, că sunt date ce nu pot fi divulgate. Bravo, băieți, de atâta secretomanie o să ne trezim cu tot mai multe astfel de drame. În general, în România, consumatorul de droguri e privit ca un rebut, tratat ca o bătaie de cap sâcâitoare, cu toate că el poate deveni un pericol pentru societate. Vor spune unii: „Dar ce a făcut familia?”. În acest caz, familia a făcut tot ce se putea face. Și mai mult decât atât. Despre ce luptă cu flagelul vorbim în absența unei legislații riguroase și viguroase, în absența unei comunicări interinstituționale? Un om a murit duminică noaptea în Sibiu și pentru că instituțiile statului au ca principală politică delăsarea. E mai importantă imaginea unei instituții, prioritar e raportul care îi va apreta și călca percepția în spațiul public. Viețile oamenilor de rând, care pot fi luate într-o clipă de niște inși ce trebuie tratați ca orice bolnav, nu mai contează. Nicu nu este doar victima celui care i-a luat direct viața, ci și victima unui sistem putred, spoit cu multă gargară. El nu mai poate citi aceste rânduri, nu mă va suna să-mi spună „Gogule, mi-a plăcut ce ai scris!” dar pentru noi, cei care l-am cunoscut va rămâne mereu viu, pe terasa însorită a sufletului.