Cine este, de fapt, criminalul de la 2 Mai

Cine este, de fapt, criminalul de la 2 Mai

La fiece jurnal mai primim o ciorbă reîncălzită legată de accidentul provocat de un tânăr drogat care a ucis două persoane și a rănit grav tot atâtea. Cel care conducea mașina după ce consumase un cocktail de substanțe interzise e prezentat ca unic vinovat, scoțându-se în evidență că era un copil de bani gata, că purta haine de firmă, de parcă asta ar fi marea problemă. Indiscutabil, el e principalul vinovat, dacă privim situația punctual. O mare parte din vină aparține -însă- legislației mult prea blânde cu cei ce se îmbată criță sau bagă în ei droguri cât încape, după care își proptesc piciorul în pedala de accelerație. Câți oameni nevinovați mai trebuie să moară pentru a se schimba o legislație idioată, care încurajează involuntar astfel de infracțiuni? Auzim de la o vreme încoace acel spot difuzat obsesiv în care ni se spune că, potrivit noilor prevederi legale, cei ce conduc beți sau drogați și provoacă accidente soldate cu decesul victimei, nu mai beneficiază de pedepse cu suspendare, ci merg sigur la închisoare. E un pas, dar unul insuficient. Să presupunem că persoana accidentată de un șofer beat sau drogat rămâne paralizată pentru tot restul vieții. N-a murit, deci călăul poate primi o pedeapsă mai blândă. Nu contează că unui om i s-a luat dreptul la o viață normală. Să amintim că în legidslația românească există o prevedere potrivit căreia un conducător auto care a produs un accident soldat cu daune materiale, fără victime omenești, și care părăsește locul faptei, are 24 de ore la dispoziție să-și anunțe isprava? Păi, poate era beat muci sau drogat și doar printr-o minune nu i-a ieșit un om în cale, ci un stâlp, un cap de pod, o mașină parcată sau un chioșc. Se duce acasă, se culcă, se trezește din beție sau drogangeală, a doua zi merge la Poliție, plătește o amendă și e bine-mersi. De ce nu i s-ar suspenda permisul unui conducător auto prins băut sau drogat la volan, nu pentru câteva luni, ci -să zicem- pentru 5 ani? Plus o amendă usturătoare. Unul cu astfel de năravuri nu se va potoli dacă i se suspendă dreptul de a conduce pentru trei luni și plătește câteva sute de lei. Legile mult prea blânde din România sunt, de fapt, adevăratul criminal, călăul suprem al unor oameni ce mor fără a avea vreo vină. Statul român are pe conștiință mii de morți care au pierit pe șosele pline de gropi, prost semnalizate, într-o țară fără autostrăzi și fără o legislație eficientă. Pe părinții tinerilor uciși lângă 2 Mai nu-i încălzește dacă ucigașul copiilor lor va sta câțiva ani la închisoare, dar poate că înăsprirea legislației le-ar aduce puțină consolare. Toți acești inconștienți care conduc după ce s-au drogat bine sunt produsul unui stat eșuat și al unei societăți bezmetice pline de paradoxuri.    

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - Dragos BAKO
21 august 2023 la 20:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 1 lună
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.