Cărbuni sau țurțuri ecologici sub nas?

Ne-ar bate Dumnezeu să spunem că n-am avut noroc în toată nebunia asta a tremuratului, nu de frig, ci de teama facturilor cu șapte capete ce amenință cu sărăcirea românului. Vremea blândă ne-a ajutat să mai amânăm momentul în care degetul va da sărutul sinucigaș butonului de pe termostat. Zice o vorbă veche că Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă. În mod normal, ar trebui să ne mai băgăm și singuri câte ceva în traistă, să nu ne trezim, la un moment dat, lihniți de foame sau înghețați lângă caloriferul pasiv. Ne amintim cu toții cum se umflau ai noștri în pene declarând ritos că am câștigat pariul cu protejarea mediului închizând minele și mulțumind Europa care a pus gând rău exploatării și utilizării cărbunelui. Ei, dar ce auzim în aceste zile? Că mai multe orașe, printre care Iașiul, importă cărbune, ca soluție pentru iarna ce se uită urât către noi. E normal ca între perspectiva folosirii cărbunelui pentru a te încălzi și cea a țurțurilor ecologici ce ți s-ar putea forma sub nas, să alegi prima variantă. Dar nu numai împăunarea asta prostească legată de renunțarea exploatării minelor se dovedește un șut bine plasat în propriul dos. Avem câteva hidrocentrale care nu funcționează pentru că -vezi Doamne- niște politicieni pârâți au constatat că ele se află în arii protejate. Ce au făcut bizarii descoperitori ai amenințării asupra mediului? Au dat copy-paste din niște rapoarte ale unor ONG-uri și au ținut morțiș să blocheze activitatea hidrocentralelor. Carevasăzică, resurse am avea, dar ele sunt infinit mai mici decât capacitatea noastră de autodetonare. Suntem cei dintâi protectori ai mediului, de la noi va veni salvarea planetei, doar că ne ies pe nas ipocrizia și prostia atunci când facturile la gaz și energie electrică ne ruinează. Suntem verzi nevoie mare, iar foamea și frigul ne vor face străvezii. În fond, nu avem de ce să ne mirăm, pentru că din postura de proprietari de sare importăm la greu acest produs, exportăm grâu la preț de nimic și importăm făina la suprapreț, ce mai, nu ne întrece nimeni când vine vorba să ne tăiem craca de sub picioare, un sport național care a detronat, demult, oina. Ne pricepem teribil să nu ne pricepem la implementat soluții care ne-ar putea asigura atât independența, cât și bunăstarea. Executăm tumbe grețoase în fața stăpânilor cărora le facem necontenite plecăciuni, amanetând tot în schimbul disprețului mai marilor lumii, din care sorbim cu o poftă nebună. Altfel, suntem buni de gură și ne lăudăm cu resursele noastre, ca  niște faliți mereu cu coada pe sus.