Când unii dezgroapă securea culturii

Când unii dezgroapă securea culturii

Poate oi fi eu mai de modă veche, poate că sunt nițel conservator și de aceea nu gust poeziile (?) de azi ale unor grafomani ce se încăpățânează să azvârle pe hârtie tot ce le trece prin minte. Cum Ziua Culturii Naționale a fost un șir de transmisiuni în direct de la tot felul de evenimente, am avut parte și de câteva mostre de poezie izvorâtă din ambiția literară a unor inși pe care unii i-ar numi veleitari și despre care vom spune doar că au dezgropat securea culturii. Oricât m-am străduit să percep cu îngăduință caznele poeților neînțeleși ale căror zbateri răzbăteau din boxa aparatului de radio, nu am găsit vreun motiv de tresărire și n-am simțit nici vreun brânci care să mă trimită în hamacul reflectării. Fără muzicalitate, fără mesaj, fără vreo înghiontire sufletească am avut sentimentul că cineva a regurgitat un amalgam de propoziții disparate, așezate în fagurele strofei. Am auzit de multe ori îndemnul unora de a scrie, adresat oricui, indiferent dacă destinatarii sugestiei aveau ori nu o fărâmă de talent. Eliminarea unor criterii valorice considerate îmbâcsite nu face altceva decât să dilueze forța creațiilor, pentru că atunci când iei de-a valma sclipiri și umbre, primele se estompează. N-am înțeles de unde vine acest entuziasm al încurajării oricui să scrie, indiferent dacă are ceva de spus sau nu. Nevoia de exprimare mocnește în fiecare dintre noi, însă nu e neapărat să transmitem ceva prin texte cu pretenție de poezie. Știu, cei care gândim așa suntem desueți, limitați, captivi în lanțurile tradiționalismului, nu avem orizonturi largi, nu ne închinăm la progresiștii care ne învață cum să dărâmăm statui, să aruncăm la coșul de gunoi scriitorii vechi (dar neînvechiți). Niște inși frustrați, cu un sistem de valori nedefinit vor să corcească gândul puternic, sentimentul profund cu rătăcirea și capriciul trecător. E vremea când cei ce reinventează lumea pun mâna pe târnăcop și sparg cărările bătătorite, promovând povârnișul, în numele unei deschideri în care zac ferecate esențele trainice. Poezia e sugrumată de mormane de scrieri fără noimă, piesele de teatru consacrate sunt reinterpretate și sfârșesc în puneri în scenă filmate parcă într-un ospiciu în ale cărui saloane bieții pacienți sunt chinuiți de boli necruțătoare. De ce? Pentru că așa e ”cool”, pentru că arta trebuie diluată într-atât încât orice veleitar să se poată chema artist. Aidoma otomanilor ce s-au năpustit să distrugă comorile din Hagia Sofia la cucerirea Constantinopolului, progresiștii de azi au pornit să pună sub lama buldozerului ceea ce au clădit, de-a lungul secolelor, minți luminate pe care le-ar vrea scoase din conștiința omenirii. Ce să se pună în locul lor? Statui din nisip ale unor nechemați cu gen ambiguu și fără centru de greutate. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
16 ianuarie 2023 la 13:59
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.