Când nu-ţi mai ajunge biserica de la atâta nuntă

Când nu-ţi mai ajunge biserica de la atâta nuntă

Ştiu că va supăra pe mulţi, dar asta e. Nu pricep ce nevoie este să transformi biserica în kitsch nupţial doar pentru că vii tu să te cununi acolo. Nu-ţi ajunge biserica, aşa cum e ea? Mai trebuie neapărat să o suplimentezi tu cu tot felul de adaosuri cel puţin comice doar pentru că aproximativ (nu mai ştiu cât durează) o oră şi ceva eşti prezent acolo?

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Înţeleg ideea de nuntă, de a lega destinele a doi oameni, atât în faţa lui Dumnezeu, care astfel binecuvântează această uniune dintre El şi Ea, cât şi în faţa statului, adică la primar/ofiţerul stării civile, care astfel te ia în evidenţă ca familie. Înţeleg că e un moment aparte (era să scriu unic dar, na, sunt cazuri în care "unic"-ul ăla se mai repetă), care trebuie "marcat" cum se cuvine, care nu e voie să-l fuşereşti, să-l faci de cacao. Este vorba aia, un eveniment public ce te are pe tine în centru. Unul dintre puţinele evenimente publice ale vieţii, deci e de înţeles dorinţa de a da bine, de a face totul ca să fie nemaivăzut, de a-i face pe dujmani să se sufoce de ciudă, de a mulţumi pe toţi, de a face bani, de a rupe gura târgului. Aşa e de pe vremea moşilor şi strămoşilor. Adică dădeai lumescului ce e al lumescului şi lumii ce e al ei. Dar tot luxul ăsta se oprea la intrarea în biserică. Acolo nu mai era lumesc, nu conta câţi nuntaşi ai, cum sunt îmbrăcaţi, câţi porci sau viţei sau găini au fost jertfite sau câte butoaie de vin sau răchie au fost puse la goleală pentru ospăţul acela generat de fericitul eveniment. Nici chiar ce avere are ginerele şi cu câtă zestre vine nora, nici cine sunt naşii şi nici cât se pune pe masă. Biserica era, este şi va fi Casa Domnului, iar tinerii miri vin acolo pentru ca El să îi unească în Sfânta Taină a Căsătoriei. În biserică nu tu comanzi. Biserica este aşa cum e ea, că aşa este bine şi aşa este corect şi drept. Biserica are de toate pentru o nuntă, din start. Nu trebuie să fie adaptată, modificată, să i se aducă chestii în pluc, chiar provizorii. În biserică efectiv nu contează ce valoare au hainele mirilor, ceasurile şi bijuteriile nuntaşilor sau dacă s-a venit acolo coborând din autobuz sau din Rolls, chiar dacă toţi au impresia asta. Acolo valorile sunt altele şi după alte "baremuri". Adică, mă înţelegi, poţi veni singur, pe jos, în haine de lucru, preotul săvârşeşte aceeasi slujbă. Deci morala e că biserica E OK aşa cum e. Te poate cununa fără să fie modificată după cum ai tu chef sau după ce fantezii au cei care se ocupă de evenimente din astea. 
Spun asta pentru că de ceva vreme văd că unora nu le mai ajunge biserica aşa cum e. Nu mai sunt mulţumiţi de aspectul ei. Nu se mai ridică la pretenţiile lor. Poate fi biserică de cartier sau catedrală, ea nu mai ajunge, nu mai face faţă la ce doresc Maiestăţile Lor miri, naşi şi nuntaţi, şi are nevoie de ceva în plus. Covor roşu ca atunci când a inaugurat Iohannis statuia aia a lui Brukenthal. Coloane din alea de studio foto, cu sau fără flori pe ele. Copaci artificiali, cutii în formă de inimă, scaune ca să nu se obosească nuntaşii, glastre gigante sau mai mici, voaluri şi văluri, petale de trandafiri pe jos ca la slăvitul sultan, baloane, panglici, porumbei albi chiar.   
Mu ajunge că sărmana biserică e nevoită să suporte cameramani şi pozari care să imortalizele evenimentul de zici că e debarcarea din Normandia; toalete care sunt valabile oriunde, mai puţin în biserică, unde sfinţii pictaţi pe pereţi nu sunt deloc impresionaţi de cîte kile de pulpă sau spată scoate la iveală doamna x prin despicăturile şi decupajele rochiei, ce adânceme are decolteul lu naşa, cîte kile de fard fac faţă renspiraţiei, câte milioane s-au aruncat la herstailist, cât aer pun în mişcare genele false, ce aifon are domnişorul de onoiare, ce ceas zuuper are cuscrul. 
Nu zic, OK, vă place să epataţi, să arătaţi cine sunteţi, cum şi cât vă permiteţi, cît de sexy sunteţi stând sau în deplasare, ce supersmartfoane aveţi, ce nuntă de vis aveţi, la câte de la patru în sus stele de restaurant e masa şi dansul şi darul, nicio problemă, e dreptul vostru. Dar lăsaţi biserica în pace, nu o mai pociţi după cum aveţi chef pentru că, o dată nu e nevoie, apoi, e fără gust chiar dacă place. Da, ştiu aţi dat bani la popa, iar dacă aţi marcat banul, totul e permis. Chiar sunt curios ce părere au preoţii despre cum Casa Domnului e modiificată după fiţele oricui, doar aşa, că are nuntă. Biserica are cumva nevoie de îmbunătăţiri pentru că un cutare îi calcă pragul şi apoi revine la versiuena pentru prăpădiţii de simpli credincioşi, fără coloane, colonete petale, floricele, balonaşe, capiteluri?
Măcar dacă cei care comit din acestea asupra bisericilor pe la nunţi nu ar mai înjura după aia că "popii" nuştiuce. După ce, culmea, li s-a pus o biserică la dispoziţia lor.  

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
18 septembrie 2023 la 20:01
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 săptămâni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.