Când nu înțelegi nimic dintr-o noapte furtunoasă

Când nu înțelegi nimic dintr-o noapte furtunoasă

Orice banalitate poate deveni o știre de răsunet în care unii dau cu clopotele, doar, doar, or stârni ceva atenție. Bunăoară, ultimul mare motiv de mirări și dezbateri este rezultatul unui sondaj care ne spune că peste 40% dintre cei chestionați nu sunt deciși cu cine vor vota în 4 mai. Știrea ar fi că doar 40% sunt nehotărâți, nu că numărul lor e unul mare. La ce ofertă de candidați avem, nu e de mirare că oamenii sunt debusolați. Unii așteaptă prestațiile din campanie, alții poate dau cu banul sau preferă să închidă ochii și să pună ștampila unde s-o nimeri. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Când ai de ales între Nicușor Dan, George Simion, Crin Antonescu, Victor Ponta sau Elena Lasconi (i-am numit doar pe ei, pentru că sunt cotați cu șansa de a ocupa primele cinci locuri) cred și eu că e greu să iei o decizie. Din ce am văzut până acum, discursul lui Crin Antonescu e același ca în urmă cu zece ani (s-au schimbat doar adversarii), Nicușor Dan e constant în a nu spune nimic, Simion e neschimbat, la fel și Lasconi, cât despre Victor Ponta, asistăm la o degradare substanțială a prestației sale publice. Cei 40% care au refuzat să spună cu cine vor vota reprezintă masa mută capabilă să răstoarne orice calcul, orice sondaj. După rezultatul din 24 noiembrie 2024, nu cred că cineva ar mai putea paria pe o anume finală. Recent, Nicușor Dan spunea că s-ar putea retrage, în caz că ar amușina un tur doi între Simion și Ponta, fie în favoarea lui Crin Antonescu, fie a Elenei Lasconi. Doar că recomandarea unui fost candidat nu e un cec în alb pentru cel pe umărul căruia Nicușor și-ar așeza palma, în mod providențial.

Electoratul român nu mai e la fel de docil ca acum 20 de ani, când o lua spre urnă, în spirit de turmă. Unele influențe mai pot produce efecte, dar grosul comportamentului electoral poate fi dictat de reacții de moment, de frustrări etc. Nu către cifrele din dreptul fiecărui candidat trebuie să privim în cazul sondajelor, ci spre numărul mare al nehotărâților. Toate încercările de încuscrire politică, toate planurile mărețe pe care căpeteniile de partid le schițează în întâlniri tainice arată, de fapt, că nu au înțeles nimic din furtunoasa noapte de 24 spre 25 noiembrie 2024.     

Autor - Dragos BAKO
02 aprilie 2025 la 13:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.