Când adevărul e pus pe liber, se cheamă că e libertate?

Poate că pentru locuitorii țărilor guvernate de regimuri totalitare, o zi a libertății presei reprezintă o bizarerie, un deziderat imposibil de atins. Ieri s-a vorbit în treacăt despre această pseudo sărbătoare, discuțiile purtându-se, mai degrabă, la suprafață, fără a se coborî în subteranul înțelesurilor conceptului. E greu să vorbești azi, în labirintului canalelor de comunicare și informare, despre presă, ca despre un fenomen bine definit, structurat, cu granițe corect stabilite, ce împiedică orice confuzie cu pălăvrăgeala cu pretenții media. Se spunea că un cuvânt tipărit are o anume greutate, că înainte regulile, deontologia și bunul simț profesional erau respectate. Există motive să dăm dreptate acestei observații, dar în egală măsură avem destule exemple de manipulare ordinară făcută în vremuri pe care unii le consideră etalon. Diversificarea canalelor de comunicare nu a diminuat volumul manipulărilor, ci, dimpotrivă, l-a crescut, ceea ce numim generic „știre falsă” cunoscând o dezvoltare înspăimântătoare. Cert este că azi presa e un concept al naibii de diluat, fiind puse laolaltă ziare tipărite, publicații electronice, bloguri, canale de youtube, conturi de pe rețelele de socializare ș.a.m.d. De responsabilitatea cuvântului scris sau rostit te îndoiești tot mai mult, căci, de prea multe ori, dezinformarea și manipularea par să fi devenit principalele instrumente ale celor ce fac negoț cu informația. În acest marasm, e greu să vorbești despre libertatea presei. Indiscutabil, atât prestatorul de servicii jurnalistice, cât și receptorul vor o presă liberă, vor să știe adevărul. Doar că adevărul începe să sune fals, în funcție de cum îi ciupesc emițătorii coarda și de cum le-au fost educate urechile receptorilor. S-a tras de libertatea de exprimare ca de o bucată de elastic, până când ea a început să sune indecent, ambiguu, înșelător. Libertatea de exprimare nu înseamnă să intri cu bocancii în viața privată a cuiva, să denigrezi, să minți, să manipulezi, totul în numele unui adevăr privat. În presa din întreaga lume, atunci când nu intervine cenzura, își poate manifesta efectele autocenzura, pentru că, ne place sau nu, orice instituție de presă e conectată la mecanisme economice, care, de multe ori, pot stabili politica unei structuri media. Și din acest motiv, a vorbi despre o deplină libertate a presei e greu, iar dezbaterile nu au cum să alunece pe șoseaua lină a bunelor practici teoretizate în broșuri și strategii tipărite în condiții grafice de excepție. Mai putem vorbi totuși despre opțiunea personală a fiecărui lucrător din această breaslă: dacă există în fibra umană și profesională a sa ceva onestitate, rațiune, echilibru și bun simț, e loc și de libertate de exprimare. La rândul său, consumatorul e cel care alege, ca în cazul oricărui produs. Dacă vrea, simte și poate să se informeze corect, face o selecție riguroasă; dacă nu, aruncă năvodul curiozității la întâmplare, bucurându-se de capturi eterogene, sănătoase ori ba.