Bogați în suflete de copii: preoteasa din Agnita a transformat abandonul în binecuvântare

Bogați în suflete de copii: preoteasa din Agnita a transformat abandonul în binecuvântare

În 2024, la începutul primăverii, în Maternitatea din Timișoara a apărut pe lume un ghemotoc cu ochi negri. Din partea mamei nu a avut parte de îmbrățișări, ci doar de abandon și un nume trecut pe brățara de identificare prinsă la mâna nou-născutei: Anais.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Soarta avea să-i zâmbească puiului de om, întrucât după trei săptămâni a ajuns în casa preotesei din Agnita, unde cei cinci copii ai familiei au primit-o ca pe sora lor cea mică.

Dintr-un bloc de pe strada Fabricii, aproape de liziera pădurii de pini, răzbat glasuri vesele de copil. Coboară de la ultimul etaj și vestesc trecătorilor că aici locuiește o familie bogată în suflete tinere.

Urmând glasurile, urci patru etaje și știi că ai ajuns unde trebuie atunci când întâlnești rastelul încărcat cu încălțăminte atent înșiruită după modelul cazon. De pe perete, o icoană a Sfintei Maria pare să-i privească pe cei care intră și ies pe ușa familiei Dușescu, dându-le binecuvântare.

Vecinii știu că aici locuiește familia preotului Rareș Dușescu, „cel cu șase copii”. Mai știu că mezina este înfiată și că, nu de mult, încă o pereche de gemene părăsite a crescut aici până la vârsta majoratului. Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, vorbește despre familia Dușescu într-o nouă postare din seria OAMENI ȘI LOCURI DE POVESTE.

O familie bogată în suflete tinere

Preoteasa Iuliana Dușescu a adus pe lume trei fete și doi băieți: Marian – zece ani, Ana – șapte ani, Ioan – șase ani, Irina – patru ani și Daria – doi ani. Nu i-a crescut doar pe ei, ci și alți copii nedoriți de părinții lor biologici.

În brațe o ține pe Anais: „De ea am aflat că a fost părăsită în spital pe când fiica noastră cea mică, Daria, avea doar șase luni. Cei de la Protecția Copilului ne-au întrebat dacă vrem s-o îngrijim”, spune preoteasa, care, în timp ce-și creștea propriii copii, a devenit asistent maternal pentru o pereche de gemene. Acum, ele și-au ales calea în viață. Una a devenit studentă la universitatea sibiană, cealaltă a ales să muncească în străinătate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O să vă întrebați cum se descurcă o familie cu șase copii într-un apartament cu patru camere? „Doar când este sărăcie vezi cu adevărat ajutorul lui Dumnezeu”, spune femeia Sunt destui dispuși să ajute. „Nu am cerut nimănui nimic. Din contră, ajutăm noi când putem. Și, slavă Domnului, putem să ajutăm din puținul nostru, trebuie  să vrei să-l vezi pe cel aflat în nevoie”. Veniturile familiei sunt completate prin vânzarea mierii obținute de la cei 30 de stupi de albine pe care familia îi are în Ghijasa de Sus.

Iuliana Dușescu este originară din Fieni, județul Dâmbovița. „Orașul era recunoscut pentru fabricile de ciment și de becuri. Industria s-a prăbușit, iar eu am decis să studiez <Literele> la universitatea din Sibiu”, rememorează femeia care și-a cunoscut soțul pe vremea în care acesta studia Teologia, tot în Sibiu.

A fost angajată la Carrefour, apoi a devenit mamă cu normă întreagă: „Să ai cinci copii este o binecuvântare, iar când crești și alte suflete abandonate, știi că faci ceea ce trebuie”, spune preoteasa care a alăptat-o pe Anais, alături de Daria.

În micuța bucătărie se gătește de zor. Aflu că nu este greu să-i împaci pe toți atunci când le oferi supe, ciorbe cu legume sau perișoare, sarmale și fasole boabe. „Copiii mă ajută la pizza și clătite. Este o bucurie să-i văd cum se sprijină unii pe ceilalți”.

Disciplină și sport, parte din educație

Printre picioarele copiilor se strecoară Ariel, o pisică albă, adeptă a băutului de apă direct din acvariul celor trei peștișori. Afișează un permanent aer de superioritate, așa cum îi șade bine unei feline răsfățate. Anais pare a fi prietena sa cea mai bună, de vreme ce o urmărește prin toată casa, trecând prin camerele fraților săi.

Marian și Ana fac taekewon-do, iar de două ori pe săptămână vin la Sibiu pentru antrenamente. Au deja medalii de aur, argint și bronz,  câștigate la probe individuale sau făcând echipă cu colegii de la Clubul „Puma”. „Nu-mi este greu să-i duc la antrenamente. Copiii au nevoie de sport, de disciplină și spirit de echipă”, spune preotul Rareș Dușescu, devenit și șofer pe microbuzul familiei.

Chiar dacă are în parohie peste 1.000 de suflete, atunci când ajunge acasă părintele simte că Dumnezeu îi rămâne aproape. Nu s-a îndurat să o lase pe micuța Anais să fie adoptată de altă familie și a preferat să dea curs propriei conștiințe și rugăminților celorlalți copii ai săi: „Ne spuneau că o vor pe Anais drept surioara lor, dar să facem ceva să plângă mai puțin. Tocmai îi ieșeau dințișorii”.

Copiii s-au pus pe scris teme, mama a revenit în bucătărie, iar tatăl își privește mezina, pe Anais, cum o pândește pe Ariel în drumul său către acvariu. Este o normalitate asumată de cei doi soți care știu că fiecare copil are dreptul la iubire necondiționată, indiferent de numele trecut în certificatul de naștere, la rubrica „părinți”.

Precum la sosire, așa și la plecare: de la etajul patru al blocului de pe strada Fabricii din Agnita, vocile zglobii ale celor șase copii coboară în stradă, bucurând trecătorii, vestind totodată că și ei, alături de părinții lor, sunt parte a  județului  Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!

Autor - Răzvan NEGRU
12 noiembrie 2025 la 19:06
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 5 zile
Răbdarea lutului și redescoperirea încetului | Povestea „Cristina Balerina”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Dominique BOICA Dominique BOICA
acum 1 săptămână
“Ouă şi Unt” în “Oraşul de jos”. Povestea a doi bucureşteni care au lăsat Capitala pentru a porni un local inedit, la Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
14 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 săptămâni
La „Cracii Doamnei”, cea mai mare trecere o au piticii
Cunoscută sub denumirea de „Cracii Doamnei”, intersecția DN1 cu DN7C, din apropierea localității Cârțișoara, adăpostește o vastă expoziție...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 lună
RÂU SADULUI: Locul unde se face cea mai bună brânză de burduf. Secretul ciobanilor şi viaţa la munte
Brânza de burduf din Râu Sadului este considerată cea mai bună din România, datorită calității aparte a gustului,...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 1 lună
Independența, Balanța, Libertatea, 13 Decembrie: publicitate în comunism | Cum și unde își făceau reclamă marile fabrici ale Sibiului
Întreprinderile renumite ale Sibiului dinainte de 1989 erau  preocupate de marketing, chiar dacă acesta  servea unor scopuri diferite celor de...
Actualitate
6 min de citit
acum 1 lună
Securitatea și Teatrul din Sibiu: istorii din spatele cortinei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
7 min de citit
acum 1 lună
Salvat de la distrugere: Ambulanța pentru Monumente reconstruiește singurul pod acoperit din lemn din judeţ
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 luni
De ce te-ai plimba pe strada Gării care nu ajunge, teoretic, la gară
Cred că majoritatea orașelor din România au câte o stradă numită a Gării. Strada care, cumva, pe diverse...
Actualitate
11 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 luni
Restaurarea Turnului Sfatului a ajuns la 15%. Constructorul: „Cimentul folosit în trecut transforma cărămizile în nisip”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 luni
Pâinea noastră cea de toate zilele: „Cuptorul de Aur”, brutăria cu rețete de la 1890
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 luni
Doi restauratori sibieni au salvat mobilierul celei mai spectaculoase ambasade a României. Cum au restaurat în doar 10 zile zeci de piese vechi de 300 de ani, la Paris
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 luni
Între lege și folclor. Iulia Banciu, polițistă în timpul săptămânii, artistă în weekend
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
7 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.