Bătrânica și jigodiile

Bătrânica și jigodiile

Îmi revine de multe ori în minte o scenă la care am fost martor, acum ceva vreme, într-un spital. O bătrânică venită de undeva de la țară cu dureri la un picior dădea piept pentru prima oară cu sistemul medical românesc, greoi și respingător. Sfioasă, vrând parcă să nu deranjeze, frământându-și mâinile muncite, femeia întreba cu glas mocnit unde ar trebui să meargă pentru a găsi leac pentru durerea ei de picior. Era dezorientată și m-am gândit că probabil nu mai fusese niciodată la spital. Medicul care o luase în primire i-a explicat că îi trebuie trimitere de la medicul de familie și că apoi va trebui să meargă la un ortoped. Bătrânica l-a privit temătoare, curioasă și tare îmi e că nu știa nici ce e ăla ortoped, nici medic de familie. Poate că nu avusese nevoie sau poate că grijile gospodăriei nu îi permiseseră să meargă vreodată la doctor. Am rememorat de multe ori acea scenă, gândindu-mă că sunt o mulțime de astfel de oameni suferinzi ce  nu știu cum să se strecoare prin hățișurile sistemului medical românesc. De curând, cineva îmi povestea despre cazul unui bătrân care avea nevoie de o intervenție chirurgicală crucială ce l-ar costa câteva mii de euro. Apoi am citit despre un copil care suferă de o boală gravă iar operația și tratamentul costă 150.000 de euro. Vorbim despre mii, zeci, sute de mii de euro pe care trebuie să îi plătească niște oameni ce câștigă doar câteve sute de euro pe lună, iar intervențiile și tratamentele nu sunt un moft ci un fir de ață de care atârnă viața lor. Ce se întâmplă cu cei care nu au acești bani? Răspunsul e, pe cât de simplu, pe atât de nemilos: se chinuie, iar apoi mor. De ce e condamnat cineva care nu are acei bani (iar majoritatea pacienților nu îi au) să piară? Pentru că în România nu se investește nimic în cercetare, în sistemul medical, în spitale unde oamenilor să li se aline suferința, nu de unde să fie hâșâiți, ca niște nepoftiți care tulbură liniștea. Investim, în schimb, masiv, în studii de fezabilitate ce nu-și vor vedea finalitatea în veci, în lucrări inutile și prost executate, în armament cumpărat de la stăpânii în fața cărora nu ridicăm privirea. Toate jigodiile care timp de trei decenii au amanetat sănătatea românilor pentru a-și vedea împlinite șoricăriile de partid ar trebui să se gândească la acei oameni disperați, deznădăjduiți, care-și văd pierind cu zile părinții, frații sau copiii pentru că niște lepre au pus mereu sistemul medical la capitolul ”etcetera”. Mă rog, e un fel de a spune, pentru că astfel de lighioane bipede nu pot avea mustrări de conștiință.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - Dragos BAKO
03 mai 2022 la 13:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 1 lună
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.