Bătrânica și jigodiile

Îmi revine de multe ori în minte o scenă la care am fost martor, acum ceva vreme, într-un spital. O bătrânică venită de undeva de la țară cu dureri la un picior dădea piept pentru prima oară cu sistemul medical românesc, greoi și respingător. Sfioasă, vrând parcă să nu deranjeze, frământându-și mâinile muncite, femeia întreba cu glas mocnit unde ar trebui să meargă pentru a găsi leac pentru durerea ei de picior. Era dezorientată și m-am gândit că probabil nu mai fusese niciodată la spital. Medicul care o luase în primire i-a explicat că îi trebuie trimitere de la medicul de familie și că apoi va trebui să meargă la un ortoped. Bătrânica l-a privit temătoare, curioasă și tare îmi e că nu știa nici ce e ăla ortoped, nici medic de familie. Poate că nu avusese nevoie sau poate că grijile gospodăriei nu îi permiseseră să meargă vreodată la doctor. Am rememorat de multe ori acea scenă, gândindu-mă că sunt o mulțime de astfel de oameni suferinzi ce  nu știu cum să se strecoare prin hățișurile sistemului medical românesc. De curând, cineva îmi povestea despre cazul unui bătrân care avea nevoie de o intervenție chirurgicală crucială ce l-ar costa câteva mii de euro. Apoi am citit despre un copil care suferă de o boală gravă iar operația și tratamentul costă 150.000 de euro. Vorbim despre mii, zeci, sute de mii de euro pe care trebuie să îi plătească niște oameni ce câștigă doar câteve sute de euro pe lună, iar intervențiile și tratamentele nu sunt un moft ci un fir de ață de care atârnă viața lor. Ce se întâmplă cu cei care nu au acești bani? Răspunsul e, pe cât de simplu, pe atât de nemilos: se chinuie, iar apoi mor. De ce e condamnat cineva care nu are acei bani (iar majoritatea pacienților nu îi au) să piară? Pentru că în România nu se investește nimic în cercetare, în sistemul medical, în spitale unde oamenilor să li se aline suferința, nu de unde să fie hâșâiți, ca niște nepoftiți care tulbură liniștea. Investim, în schimb, masiv, în studii de fezabilitate ce nu-și vor vedea finalitatea în veci, în lucrări inutile și prost executate, în armament cumpărat de la stăpânii în fața cărora nu ridicăm privirea. Toate jigodiile care timp de trei decenii au amanetat sănătatea românilor pentru a-și vedea împlinite șoricăriile de partid ar trebui să se gândească la acei oameni disperați, deznădăjduiți, care-și văd pierind cu zile părinții, frații sau copiii pentru că niște lepre au pus mereu sistemul medical la capitolul ”etcetera”. Mă rog, e un fel de a spune, pentru că astfel de lighioane bipede nu pot avea mustrări de conștiință.