Băieți, dați-i săptămâna înapoi doamnei Mărioara!

Doamna Mărioara n-a prea studiat limbi străine la școală, iar din rusa ce i s-a predat pe vremuri abia dacă mai ține minte câteva cuvinte. Mai degrabă a prins câte ceva din spaniolă sau turcă, de la serialele urmărite cu sfințenie. A lucrat o viață ca funcționar, a răsfoit dosare, a plimbat hârtii, a scris, a citit, a șters, iar a scris, a îndosariat, carevasăzică nu-i sunt chiar străine foile tipărite. Ba încă încearcă să se alinieze trapului tehnologic; și-a luat smartphone, și-a instalat pe el oarece aplicații, de ține legătura cu copiii și nepoții. Nu-i chiar picată din cer ori din prunul din fundul livezii, să zici că n-ar putea citi o factură. Și totuși, când vede răvașele de la curent și gaz o trec fiori reci pe șira spinării, apoi vine peste ea un val de fierbințeală, un țiuit ascuțit îi împunge urechile și gândul îi zboară către medicul cardiolog pe care simte că ar trebui să îl viziteze din nou. Pe facturi sunt o mulțime de cifre, aruncate parcă de sus, să zicem de la înălțimea nepăsării. S-a tot necăjit să înțeleagă cât a consumat, care e prețul pe unitatea de măsură și chiar care e prețul final. Face slalom printre valori, încearcă să le pună cap la cap, dar factura n-ar subtitrare în limba română. La un moment dat se gândește că poate au greșit cei de la companie, le-o fi jucat feste imprimanta, încercând să parieze pe o prezumție de nevinovăție. Își ia inima în dinți și bate la ușa unei vecine. Într-un minut, află că nu e singură în lumea asta a celor ce nu înțeleg neînțelesul din facturi. „Cercetările” se extind: sună la o fostă colegă de serviciu și – ce să vezi? – nici ea nu reușește să se dumirească. Întreabă o nepoată cu materia de la ASE proaspătă, doar, doar ar putea-o lămuri. În zadar, căci nici hălăduirea pe tărâmul Internetului în care pornise nepoata pentru a descoperi taina acelor facturi n-a avut sorți de izbândă. După câteva zile de cercetări, strădanii și invocări neortodoxe, pensionara noastră capitulează, abandonându-se în bătaia vântului de vreme rea. Începe să călătorească printre posturile de știri, aude câte ceva despre alți colegi de suferință, și ei incapabili să descifreze taina facturilor la gaz și electricitate. Nu s-a rezolvat nimic, dar gândul că mai sunt mulți alții în aceeași situație o liniștește întrucâtva. „Ce-or face alții, am să fac și eu” își spune în gând. Privește înapoi preț de câteva zile și își dă seama că a pierdut un timp prețios, enervându-se, zbătându-se în mocirla unei dileme. De undeva dintr-un difuzor o voce care afișează o gravitate de serviciu amenință furnizorii de gaz și electricitate cerându-le să le trimită clienților facturi pe înțeles. Doamna Mărioara însă nu mai are putere nici să se bucure, nici să spere, nici măcar să se simtă răzbunată. A pierdut aproape o săptămână în care și-a amărât traiul și așa nu foarte dulce. Iar la vârsta ei o săptămână nu-i chiar un interval de risipit.