Au început lucrările pentru execuţia reţelei de apă potabilă, la Săcădate

Au început lucrările pentru execuţia reţelei de apă potabilă, la Săcădate

La mijlocul săptămânii trecute, echipele de muncitori au demarat lucrările de execuţie a reţelei de alimentare cu apă potabilă din satul Săcădate. La finalizarea acestor lucrări, operatorul regional de apă şi canalizare va avea încă aproximativ 300 de clienţi din satul de pe malul drept al râului Olt.
Reţeaua de alimentare cu apă potabilă, ce se realizează în această perioadă la Săcădate, va fi compusă dintr-o reţea de aducţiune, ce va avea lungimea de 6,6 kilometri şi o reţea de alimentare (reţeaua internă), a cărei lungime va ajunge la 7,7 kilometri. Conform proiectului, investiţia de la Săcădate cuprinde şi construirea unei staţii de clorinare şi pompare şi a unui rezervor de înmagazinare cu un volum total de 200 metri cubi.
Investiţia face parte din "Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă şi 
apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov în perioada 2014 – 2020" şi este finanţată, în cea mai mare parte, de Ministerul Investi-
ţiilor şi Proiectelor Europene, care are calitatea de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare.
Obiectivul acestui proiect major de investiţii este creşterea nivelului de colectare şi epurare a apelor uzate urbane, precum şi a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populaţiei din aria de operare a Apă-Canal Sibiu din judeţele Sibiu şi Braşov.
"În cadrul lucrărilor, vor fi realizaţi 7.737 metri de reţele noi de distribuţie, din conducte PEID (polietilenă), cu diametrul de 63 mm şi 110 mm şi o aducţiune a apei potabile cu o lungime de 6.594 metri, fiind prevăzute 292 de branşa­mente contorizate la consumatori. De aseme­nea, se vor monta cămine de vane şi hidranţi pentru incendiu, în toată localitatea", au trans­mis reprezentanţii SC Apă-Canal Sibiu SA.
D.F.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
13 noiembrie 2023 la 20:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 minute
Mii de ore în sala de operație și vieți salvate. Povestea chirurgului Ciprian Tănăsescu
Mii de ore petrecute în spital, nopți în sala de operație, pacienți salvați, dar și cazuri în fața...
Actualitate
4 min de citit
acum 2 ore
Înființat în vremea imperiului, abandonat în socialism și distrus în democrație. Gloria și decăderea ștrandului de la Moara lui Schreyer
În trecut, Sibiul stătea mult mai bine la capitolul ștranduri decât acum. Pe lângă ștrandul "principal" din cartierul...
Actualitate
12 min de citit
acum 2 ore
Accident între Șura Mică și Ocna Sibiului. O femeie a fost transportată la spital
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106B, la intersecția dintre strada Drumul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Patrimoniul sportiv al Sibiului s-a „scumpit” cu 82 de milioane de lei după reevaluare. Cât valorează acum Stadionul Municipal
Patrimoniul sportiv al municipiului Sibiu a fost reevaluat, iar valoarea bunurilor aflate în administrarea Serviciului Public Sport și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Incendiu provocat intenționat la Târnava. Un saivan de 400 de metri pătrați a ars în totalitate
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Târnava, unde un saivan cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Aproape 93 de metri cubi de lemn, tăiați pentru culoarul unei linii electrice de 400 kV, vor fi vânduți de Primăria Sibiu
Primăria Sibiu propune vânzarea prin licitație a 92,8 metri cubi de masă lemnoasă aflați pe un teren al...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Primăria schimbă regulile pentru terasele din Sibiu. Cât va costa ocuparea domeniului public și cine va putea câștiga licitațiile
Primăria Sibiu propune un nou regulament pentru închirierea terenurilor din domeniul public și privat destinate teraselor sezoniere. Documentul...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Un glas cât o Mărginime. INTERVIU | Codruța Rodean, despre cântec și rădăcini
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 21 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 22 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.