ARTmania Festival – Ediția 2023 – Încheiere

ARTmania Festival – Ediția 2023 – Încheiere

Trei Festivaluri. Două Țări. O Călătorie Extraordinară: ASGARD ÎN TRANSILVANIA

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul „Punți Muzicale prin Antreprenoriat Cultural" a fost un triumf al colaborării internaționale, care a reușit să aducă împreună trei festivaluri de marcă: Festivalul ARTmania (RO), Festivalul Inferno (NO), și Festivalul Midgardsblot (NO), la inițiativa ARTmania Events (RO) în calitate de coordonator al proiectului. Această colaborare unică a depășit cu succes granițele și culturile, aducând împreună influențe din lumea veche nordică și din Transilvania, captivând astfel audiențele din România și Norvegia.

ASGARD ÎN TRANSILVANIA nu a fost doar o serie de festivaluri memorabile, ci și un exemplu de cooperare internațională în industria muzicală și culturală, în spiritul valorilor comune.

Obiectivele Proiectului:

Dezvoltarea unui produs inovator de artă contemporană și New Media, „Asgard în Transilvania" printr-o colaborare culturală între artiști români și artiști norvegieni.

Creșterea accesului la cultură pentru peste 30,000 de persoane în România și 19,500 în Norvegia prin dezvoltarea sau prezentarea a 13 produse culturale de artă contemporană, prin export și import de muzică și cultură în cadrul festivalurilor din 2023.

Consolidarea antreprenoriatului cultural prin crearea a 2.5 noi locuri de muncă pe parcursul unui an și dezvoltarea abilităților a 6 profesioniști în organizarea festivalurilor de rock-metal și New Media în colaborare cu parteneri din Norvegia.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Impactul Asgard în Transilvania:

● Peste 30,000 de spectatori români au participat pe parcursul a 3 zile la toate scenele Festivalului ARTmania 2023.

● 4,500 de persoane din Norvegia s-au alăturat pe parcursul a 4 zile la Inferno Metal Festival & Music Conference

● 15,000 de norvegieni au luat parte la Festivalul Midgardsblot pe parcursul a 4 zile

● Proiectul a avut un impact online impresionant, ajungând la 280,000 de persoane.

O Experiență Multifațetată:

● 18 concerte deosebite, pentru toți iubitorii de muzică.

● 21 de activități și instalații artistice care au oferit o experiență captivantă prin istorie, film, excursii la muzee și povestiri fascinante.

● 6 scene/zone co-branded și instalații, ce au adus un plus de culoare și energie festivalului, atât în România cât și în Norvegia.

● 6 parteneri comerciali și 12 parteneri media care au contribuit la succesul proiectului.

● 6 experți instruiți, care au acumulat cunoștințe valoroase în organizarea de festivaluri rock-metal și New-Media.

 

Ediția 2023- Festivalul ARTmania

 

ARTmania Festival 2023 s-a desfășurat în perioada 28-30 iulie, în Sibiu și a adus laolaltă artiști de renume precum: Porcupine Tree, Wardruna, Emperor, Pain of Salvation, Tesseract, Haken, Samael, Port Noir, Vulture Industries, Koikoi, W3 4R3 NUM83R2, Asemic, Roadkillsoda, Folket Bortafor Nordavinden, Nebala.

Festivalul a fost mai mult decât o simplă manifestare muzicală; a fost o experiență culturală complexă, oferind publicului posibilitatea de a explora multiple forme de expresie artistică.

 

“ARTmania Festival a fost gandit mult mai mult decât o serie de concerte; ci o experiență culturală complexă care invită oamenii să exploreze lumea muzicii și a artei în general. Cu fiecare ediție, ne reamintim că ARTmania este o platformă care demonstrează că arta și cultura au puterea de a conecta oameni din toate colțurile lumii. Suntem optimiști și continuăm să deschidem noi drumuri și să evoluăm în spiritul nostru unic” Codruta Vulcu, Director ARTmania Festival & Coordonator Proiect

 

 

„Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural” este un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Proiectul a beneficiat de o finanțare nerambursabilă în valoare de 980.230,30 lei (198.102,36 euro) și s-a desfășurat pe o perioadă de 12 luni.

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro

 

Începând cu 2006, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Muzica este componenta de bază, dar reprezintă doar o parte din experiența pe care ARTmania Festival a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Încă de la început, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală care să ofere publicului diverse evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum concerte, expoziții, lansări de carte și proiecții de film.

Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.

ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, la care au concertat, printre alții, Porcupine Tree, Wardruna, Emperor, Steven Wilson, Haken, Pain of Salvation, Serj Tankian, Devin Townsend, Dream Theater, Opeth, Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, Apocalyptica, HIM, The Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall și Deine Lakaien.

23 octombrie 2023 la 10:59
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 oră
Înființat în vremea imperiului, abandonat în socialism și distrus în democrație. Gloria și decăderea ștrandului de la Moara lui Schreyer
În trecut, Sibiul stătea mult mai bine la capitolul ștranduri decât acum. Pe lângă ștrandul "principal" din cartierul...
Actualitate
12 min de citit
acum 1 oră
Accident între Șura Mică și Ocna Sibiului. O femeie a fost transportată la spital
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106B, la intersecția dintre strada Drumul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Patrimoniul sportiv al Sibiului s-a „scumpit” cu 82 de milioane de lei după reevaluare. Cât valorează acum Stadionul Municipal
Patrimoniul sportiv al municipiului Sibiu a fost reevaluat, iar valoarea bunurilor aflate în administrarea Serviciului Public Sport și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Incendiu provocat intenționat la Târnava. Un saivan de 400 de metri pătrați a ars în totalitate
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Târnava, unde un saivan cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Aproape 93 de metri cubi de lemn, tăiați pentru culoarul unei linii electrice de 400 kV, vor fi vânduți de Primăria Sibiu
Primăria Sibiu propune vânzarea prin licitație a 92,8 metri cubi de masă lemnoasă aflați pe un teren al...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Primăria schimbă regulile pentru terasele din Sibiu. Cât va costa ocuparea domeniului public și cine va putea câștiga licitațiile
Primăria Sibiu propune un nou regulament pentru închirierea terenurilor din domeniul public și privat destinate teraselor sezoniere. Documentul...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Un glas cât o Mărginime. INTERVIU | Codruța Rodean, despre cântec și rădăcini
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 16 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 20 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 21 ore
TURNU ROŞU: Ansamblul „IA de la Turnu Roşu” pleacă în Grecia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.