Știți gresia aceea care imită travertinul? Sau bârnele din carton ce dau aparența de lemn? Găsim în magazin pardoseli care seamănă leit cu parchetul și plăci din plastic ce imită un perete de cărămidă. Sunt o mulțime de lucruri care seamănă cu ceva, dar în realitate sunt altceva, iar mulți, în dorința de a deține originalul – pe care, însă, nu și-l pot permite – apelează la surogate. E un fel de autopăcălire, de driblare a minții. Aa, era să uit de exemplul concludent din anii 80: poate că unii își mai amintesc de portocalele, bananele și perele din plastic așezate frumos într-un coș pe masă, spre invidia musafirilor ce te bănuiau tăcut de conectare prin conducte piloase la surse ilicite din alimentația publică. Asta e: fructele din plastic sunt definiția cea mai bună a încercării de amăgire și implicit, autoamăgire. Văzând puzderia de produse de post, unele cu o compoziție înspăimântătoare, ne-am dat seama că și perioada în care omul ar trebui să-și primenească trupul și sufletul e un prilej de înflorire a unei industrii care s-a adaptat din mers la curentul vegetarian. De ce ai vrea să mănânci produse de post cu gust de mici, pui, hamburger, crenvurști sau brânză, făcute din ingrediente ce nu sunt de origine animală, atunci când ții post? Postul înseamnă renunțare, dar când dai fuga la surogatele cu gust de mici, pate sau cârnăciori nu te lepezi de cele ce îți bucură papilele gustative în mod obișnuit. Pe cine încercăm să păcălim, când ungem pe pâine pate vegetal, când punem pe grătar mici și cârnați de post, de la care așteptăm astâmpărarea poftei de produse originale făcute din cărnet? Divinitatea? Pe noi înșine? Pe cei din jurul nostru, care ar trebui să ne admire evlavia de fațadă și simulacrul de abținere? Divinitatea e greu de păcălit, așa că rămâne să ne tragem pe sfoară pe noi înșine și eventual pe naivii care vor crede că într-adevăr ținem post. Când trecem pe hrană vegetariană pentru o perioadă determinată apelând la surogate și continuând să întreținem toxicitatea sufletului și a minții suntem departe de ceea ce înseamnă a posti. Nu mâncăm carne, brânză, ouă, dar îndesăm în noi crenvurști, mici și hamburgeri de post, căutând să nu ne despărțim de gustul produsului de origine animală, urâm, bârfim și afurisim tot ce ne iese în cale. Halal postire mai e și asta. Ceea ce ar trebui să însemne curățenie trupească și sufletească devine, în multe cazuri, un surogat. Am reușit să falsificăm și postul, învingându-ne încă o dată, repurtând o victorie răsunătoare asupra noastră.