Am rezolvat-o și cu postul. Vă mai amintiți de fructele din plastic?

Am rezolvat-o și cu postul. Vă mai amintiți de fructele din plastic?

Știți gresia aceea care imită travertinul? Sau bârnele din carton ce dau aparența de lemn? Găsim în magazin pardoseli care seamănă leit cu parchetul și plăci din plastic ce imită un perete de cărămidă. Sunt o mulțime de lucruri care seamănă cu ceva, dar în realitate sunt altceva, iar mulți, în dorința de a deține originalul – pe care, însă, nu și-l pot permite – apelează la surogate. E un fel de autopăcălire, de driblare a minții. Aa, era să uit de exemplul concludent din anii 80: poate că unii își mai amintesc de portocalele, bananele și perele din plastic așezate frumos într-un coș pe masă, spre invidia musafirilor ce te bănuiau tăcut de conectare prin conducte piloase la surse ilicite din alimentația publică. Asta e: fructele din plastic sunt definiția cea mai bună a încercării de amăgire și implicit, autoamăgire. Văzând puzderia de produse de post, unele cu o compoziție înspăimântătoare, ne-am dat seama că și perioada în care omul ar trebui să-și primenească trupul și sufletul e un prilej de înflorire a unei industrii care s-a adaptat din mers la curentul vegetarian. De ce ai vrea să mănânci produse de post cu gust de mici, pui, hamburger, crenvurști sau brânză, făcute din ingrediente ce nu sunt de origine animală, atunci când ții post? Postul înseamnă renunțare, dar când dai fuga la surogatele cu gust de mici, pate sau cârnăciori nu te lepezi de cele ce îți bucură papilele gustative în mod obișnuit. Pe cine încercăm să păcălim, când ungem pe pâine pate vegetal, când punem pe grătar mici și cârnați de post, de la care așteptăm astâmpărarea poftei de produse originale făcute din cărnet? Divinitatea? Pe noi înșine? Pe cei din jurul nostru, care ar trebui să ne admire evlavia de fațadă și simulacrul de abținere? Divinitatea e greu de păcălit, așa că rămâne să ne tragem pe sfoară pe noi înșine și eventual pe naivii care vor crede că într-adevăr ținem post. Când trecem pe hrană vegetariană pentru o perioadă determinată apelând la surogate și continuând să întreținem toxicitatea sufletului și a minții suntem departe de ceea ce înseamnă a posti. Nu mâncăm carne, brânză, ouă, dar îndesăm în noi crenvurști, mici și hamburgeri de post, căutând să nu ne despărțim de gustul produsului de origine animală, urâm, bârfim și afurisim tot ce ne iese în cale. Halal postire mai e și asta. Ceea ce ar trebui să însemne curățenie trupească și sufletească devine, în multe cazuri, un surogat. Am reușit să falsificăm și postul, învingându-ne încă o dată, repurtând o victorie răsunătoare asupra noastră. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
17 noiembrie 2022 la 08:44
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.