Altfel se plimbă câinele comunitar pe o arteră smart!

Altfel se plimbă câinele comunitar pe o arteră smart!

Nu, nu m-am sclerozat, știu că am vorbit acum ceva vreme despre problema câinilor comunitari, însă revenirea la subiect e impusă de acutizarea situației. Din motive pe care le putem doar intui, numărul câinilor comunitari din Sibiu a crescut în ultimele luni și, încetul cu încetul, ne reîntoarcem la vremurile în care grupări rebele de necuvântătoare patrulau prin cartierele orașului, făcându-și veacul pe lângă pubelele de gunoi unde mai găseau câte ceva de-ale gurii. Pentru câțiva ani am crezut acele vremuri definitiv încheiate, strângerea câinilor într-un adăpost, sterilizarea și îngrijirea lor dându-ne sentimentul că am mai făcut un pas pe drumul civilizației. Am spus-o și cu alte ocazii, câinele nu are nicio vină că a ajuns pe străzi, singurul responsabil de acest lucru fiind omul. Mă rog, individul care îl abandonează când e pui la marginea câmpului, orașului, într-o parcare sau oriunde altundeva. Nici agresivitatea unora dintre câini nu se manifestă din senin, ci pentru că la un moment dat vreun biped autoconsiderat atotputernic a lovit acel animal, l-a speriat, l-a torturat. Felul în care oamenii se comportă cu animalele arată gradul de civilizație la care au ajuns, iar din păcate, la acest capitol avem printre noi inși care s-ar încadra perfect în decorul Evului Mediu. Să revenim, însă, la patrupedele ce-și fac veacul în zilele noastre pe domeniul public. Ele pot deveni uneori agresive față de copii sau animalele de companie plimbate în lesă, latră în toiul nopții stârnind și câinii din curți, astfel că prin unele zone ale orașului sibienii fac nopți albe. Care e soluția? În niciun caz să dai cu pietre după ei, să-i hăituiești. Așa cum s-a întâmplat până acum vreun an, acești câini ar trebui duși într-un adăpost unde să fie îngrijiți, pentru că, să fim serioși, întreținerea lor nu costă o avere și există destui oameni cu suflet mare, dispuși să doneze pentru hrana și îngrijirea acestor ființe. E foarte bine că există preocupări susținute pentru brăzdarea burgului cu piste de biciclete, unele absolut inutile (vezi enormitatea de pe strada George Coșbuc), suntem de-a dreptul impresionați că Calea Dumbrăvii (na, că mi-a scăpat!) e o arteră smart, însă rămân o mulțime de alte probleme nerezolvate, una dintre ele fiind cea a câinilor comunitari. Dacă ne prefacem că ea nu există, tot n-avem cum să scăpăm de imaginea necuvântătoarelor ce mișună pe drumurile proaspăt asfaltate, oricât de smart ar fi ele. Chiar dacă aceste vietăți nu folosesc trotinetele electrice pentru a se deplasa ori bicicletele la care se închină tot mai mulți, nu înseamnă că trebuie neglijate, lăsate să se înmulțească pe domeniul public. Dar, poate subiectul nu e suficient de ”cool” pentru a-și face loc în preocupările celor din administrație.   

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - Dragos BAKO
20 octombrie 2022 la 13:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.