Alba, Caracal, Onești, toate-s bube românești

Crima din Alba Iulia urmată de sinuciderea făptașului a deschis, din nou, lădoiul cu acuzații, întrebări retorice toate legate de triumful neputinței. Polițiștii au stat peste trei ceasuri la ușa locuinței în care un descreierat și-a omorât copilul, după care s-a sinucis, așteptând să vină proprietarul pentru a le descuia. S-au invocat, la fel ca în cazurile de la Caracal și Onești, tărăgănarea intervenției, reacția întârziată și împotmolirea în procedurile ce elimină acțiunea rapidă. Parcă pentru a demonstra că se poate și altfel, duminică, în Baia de Aramă, o femeie a sunat la 112 spunând că a fost sechestrată. Polițiștii au localizat-o imediat, au mers la locul indicat, au spart ușa și au constatat că era vorba de o farsă. ”Distracția” a fost taxată cu o sancțiune usturătoare. Așadar, avem două cazuri: unul în care s-a amânat intervenția în forță și s-a ajuns la o nenorocire, altul în care s-a trecut imediat la acțiune și s-a constatat că era vorba despre o alarmă falsă. Evident, cea de a doua reacție e atitudinea firească, deoarece, în cazul în care anunțul nu ar fi fost o glumă se putea salva o viață. Și totuși, fără a încerca să-i scuzăm pe polițiștii din Alba care ar fi trebuit să intre imediat peste tatăl ucigaș, trebuie să ținem cont de un context mai larg. Să presupunem că s-ar fi acționat în forță, iar înăuntru tatăl și copilul erau găsiți bine-mersi. Vă dați seama ce acuzații ar fi curs asupra polițiștilor, cum ar fi fost învinuiți de brutalitate și exces de zel? Urmau o cercetare disciplinară și, probabil, un proces deschis de tatăl copilului. Există două mari probleme ce determină, uneori, reacțiile întârziate ale polițiștilor care vor să fie acoperiți, să-și ia toate măsurile de precauție. Pe de o parte, e vorba despre legislația ambiguă, despre portițele lăsate intenționat ori din prostie în conținutul legislativ, sincope exploatate, de multe ori, de infractor. În România nu e ca în SUA, unde polițistul e pus la adăpost (mă rog, mai nou și acolo progresismul excesiv își bagă coada pentru a strica buna rânduială). Pe de altă parte, societatea românească e plină de reclamagii, cusurgii care abia așteaptă să pună la zid pe oricine, orice. Mă refer la membrii acelei specii bizare care, la un accident, în loc să acorde primul ajutor se apucă de filmat și postat pe rețelele de socializare. Ei bine, în acest amestec de dileală socială și legislativă, nu trebuie să ne mire că unii polițiști ezită să acționeze prompt, brutal; o fac din teama de a nu fi ulterior acuzați de abuz, de exces de zel. Nu de puține ori s-a întâmplat ca acțiunile în forță să fie condamnate în mod public, chiar dacă ele vizau infractori periculoși. Repet: nu vreau să iau apărarea acelor polițiști din Alba, dar înainte de a huli efectul, e bine să cotrobăim puțin prin măruntaiele cauzei.