Alba, Caracal, Onești, toate-s bube românești

Alba, Caracal, Onești, toate-s bube românești

Crima din Alba Iulia urmată de sinuciderea făptașului a deschis, din nou, lădoiul cu acuzații, întrebări retorice toate legate de triumful neputinței. Polițiștii au stat peste trei ceasuri la ușa locuinței în care un descreierat și-a omorât copilul, după care s-a sinucis, așteptând să vină proprietarul pentru a le descuia. S-au invocat, la fel ca în cazurile de la Caracal și Onești, tărăgănarea intervenției, reacția întârziată și împotmolirea în procedurile ce elimină acțiunea rapidă. Parcă pentru a demonstra că se poate și altfel, duminică, în Baia de Aramă, o femeie a sunat la 112 spunând că a fost sechestrată. Polițiștii au localizat-o imediat, au mers la locul indicat, au spart ușa și au constatat că era vorba de o farsă. ”Distracția” a fost taxată cu o sancțiune usturătoare. Așadar, avem două cazuri: unul în care s-a amânat intervenția în forță și s-a ajuns la o nenorocire, altul în care s-a trecut imediat la acțiune și s-a constatat că era vorba despre o alarmă falsă. Evident, cea de a doua reacție e atitudinea firească, deoarece, în cazul în care anunțul nu ar fi fost o glumă se putea salva o viață. Și totuși, fără a încerca să-i scuzăm pe polițiștii din Alba care ar fi trebuit să intre imediat peste tatăl ucigaș, trebuie să ținem cont de un context mai larg. Să presupunem că s-ar fi acționat în forță, iar înăuntru tatăl și copilul erau găsiți bine-mersi. Vă dați seama ce acuzații ar fi curs asupra polițiștilor, cum ar fi fost învinuiți de brutalitate și exces de zel? Urmau o cercetare disciplinară și, probabil, un proces deschis de tatăl copilului. Există două mari probleme ce determină, uneori, reacțiile întârziate ale polițiștilor care vor să fie acoperiți, să-și ia toate măsurile de precauție. Pe de o parte, e vorba despre legislația ambiguă, despre portițele lăsate intenționat ori din prostie în conținutul legislativ, sincope exploatate, de multe ori, de infractor. În România nu e ca în SUA, unde polițistul e pus la adăpost (mă rog, mai nou și acolo progresismul excesiv își bagă coada pentru a strica buna rânduială). Pe de altă parte, societatea românească e plină de reclamagii, cusurgii care abia așteaptă să pună la zid pe oricine, orice. Mă refer la membrii acelei specii bizare care, la un accident, în loc să acorde primul ajutor se apucă de filmat și postat pe rețelele de socializare. Ei bine, în acest amestec de dileală socială și legislativă, nu trebuie să ne mire că unii polițiști ezită să acționeze prompt, brutal; o fac din teama de a nu fi ulterior acuzați de abuz, de exces de zel. Nu de puține ori s-a întâmplat ca acțiunile în forță să fie condamnate în mod public, chiar dacă ele vizau infractori periculoși. Repet: nu vreau să iau apărarea acelor polițiști din Alba, dar înainte de a huli efectul, e bine să cotrobăim puțin prin măruntaiele cauzei.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
28 martie 2023 la 11:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 1 lună
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.