Ai bani, pescuiești în Cibin. N-ai, bagi bățul în Mediterană

Nu știu cum se face, dar cu toate amenințările prăvălite peste noi, cu tot suflul crizei ce șuieră de peste Ocean, românul se comportă de parcă țărișoara lui ar fi într-o bunăstare de basm și o explozie economică. De la începutul pandemiei am tot auzit că piața imobiliară se va prăbuși, că prețurile apartamentelor și caselor vor reveni cu picioarele pe pământ. E posibil să se întâmple asta, dar pe meleaguri unde normalitatea nu e excepție. Sibiul e unul dintre orașele scumpe când vine vorba de piața imobiliară. Din fericire, nu se compară cu Cluj Napoca, unde prețurile apartamentelor sunt mult umflate, dar suntem în partea de sus a clasamentului orașelor în care plătești un regat pentru o locuință. Dacă ne gândim că un apartament cu două camere într-un bloc vechi din cartierul Vasile Aaron costă 75.000 de euro (plus cheltuieli cu renovarea) sau că în zona D-na Stanca pentru aceeași suprafață se cer 80.000 de euro (noxele de la traficul infernal sunt incluse în preț), constatăm că trăim într-o scumpete de oraș. Vorbeam recent cu cineva care are o rudă în București și care și-a cumpărat un apartament în Alicante. Locuința cu două camere e la vreo patru stații de autobuz de faleza și plaja din oraș și a costat puțin peste 60.000 de euro. E drept, e o diferență între Mediterană și Cibin, iar când spun asta nu mă refer la faptul că una e mare și altul râu. Acum vreo trei ani văzusem și eu lângă Benidorm apartamente cu două și trei camere într-un bloc nou, cu piscină la ultimul  nivel, la prețuri cuprinse între 60.000 și 80.000 de euro. Și atunci în Sibiu tarifele erau la nivelul celor de acum, deci nu putem vorbi despre modificări substanțiale pe piața imobiliară. E drept, datorită climei blânde, în Spania nu dai o jumătate de leafă pe factura de gaz, dar asta e altă poveste. Ceea ce putem noi observa, alăturând cele două situații, este contrastul dintre normalitatea din Spania și anormalitatea de la noi. Desigur, dacă ne comparăm cu Germania vom spune că locuințele de la noi sunt mai ieftine, însă acolo vorbim despre altă mentalitate, despre cu totul și cu totul altă situație. De ce sunt mult umflate prețurile din România (nu mă refer doar la locuințele noi, construite probabil cu materiale mai scumpe)? Pentru că noi trăim, de multe ori, într-o lume artificială, deformăm realitatea, ne supraevaluăm când nu e cazul și ne subevaluăm fără rost. Fugim de calea de mijloc și de echilibru ca dracul de tămâie, făcând loc paradoxurilor uluitoare.