Trei ceasuri rele, dar scumpe, într-o piață

De câteva zile auzim vorbindu-se, cu mânie proletară, despre ceasul de la mâna lui Rareș Bogdan, care ar valora 30.000 de euro. Ceasul, nu mâna, nu Rareș Bogdan. Se pare că nu putem ieși din logica gândirii proletarului ce-și lipește ochii doar de avuția burghezului, ignorând celelalte hibe ale acestuia. Nu sunt nici pe departe un admirator al europarlamentarului liberal, dar nu cred că valoarea ceasului purtat de acesta e marea problemă a episodului în care insul, alături de Nicolae Ciucă și Lucian Bode jucau rolul clienților din piață, postură care-i prindea cam cum m-ar prinde pe mine rolul de balerin patinând pe gheață. Rareș Bogdan spune că a făcut bani mulți în mediul privat. Să fie sănătos! Dacă vrea să își dea banii pe ceasuri, pe tablouri ori sacouri scumpe, e problema lui. Eu unul, nu aș da 30.000 de euro pe un ceas, nici dacă aș fi milionar în respectiva monedă, dar fiecare cu gusturile și prioritățile lui. Nu faptul că Rareș are un ceas care valorează cât o mașină e problema, ci faptul că sceneta cu iz electoral din piață e de un prost gust strigător la cer și că, în continuare, politicienii români încearcă să-i păcălească pe alegători, deghizându-se în oameni obișnuiți. Există în țara noastră o mulțime de melteni plini de bani (nu neapărat politicieni) deținătorii unui prost gust ce trebuie etalat în orice chip, de la haine inscripționate cu litere de-o șchioapă, până la mașini pe care n-ai loc să le întorci pe uliță, ca să nu mai vorbim de atitudinea de neam prost manifestată în public. Când însă niște politicieni cu pretenții joacă o piesă penibilă amușinând frunze de pătrunjel și prefăcându-se mușterii obișnuiți ai pieței, deși se vede de la poștă că nu-i așa, destinatarii ridicolei prestații trebuie să se simtă jigniți. De ce ne-or fi deranjând ceasurile de 30.000 sau de 10.000 de euro și nu falsitatea manifestărilor, potrivirea acestor personaje cu decorul pieței exact ca tovărărșia peretelui cu o nucă? Poate pentru că plătim tribut unor reminiscențe adânc înfipte în ființa noastră, pentru că nu ne putem debarasa de pornirile îndreptate doar asupra nedreptăților primare. Ceasul acela scump e ultima problemă a acelei întâmplări stranii petrecute în piață, prostul gust, ipocrizia și insultarea indirectă a privitorilor fiind mult mai dureroase, condamnabile. Dacă vom rămâne cu privirea pironită doar pe ceasuri, pantofi, vile și limuzine, nesancționând derapajele comportamentale, nu vom reuși niciodată să ieșim din logica primară a mâniatului de serviciu.