Poți să tot vrei, dacă ai pus pe mână clei

Poți să tot vrei, dacă ai pus pe mână clei

Mi-a plăcut remarca unui realizator tv care vorbea despre faptul că România are mereu mâna la chipiu. Plastica definiție ar merita o completare: țara noastră are mâna lipită de chipiu cu acel clei al servilismului. Discuțiile purtate pe marginea cerealelor neconforme importate din Ucraina au crescut și descrescut în intensitate. La început, ai noștri oficiali se uitau în altă parte, după care au prins să mai îngaime câte ceva despre obligația de a proteja agricultura autohtonă. Poate că exemplul de intransigență al unor state europene precum Polonia sau Bulgaria i-a determinat și pe ai noștri să ia o dușcă de îndrăzneală și să deschidă gura. Acum, nu vă închipuiți că au rupt lanțul, că i-a năpădit independența, dar mormăitul de nemulțumire tot e mai mult decât plecăciunea slugarnică. Cum era de așteptat, unii dintre politicienii europeni vopsiți în culorile așa-zisei corectitudini politice s-au dezlănțuit împotriva țărilor care au îndrăznit să cârâie față de importurile de cereale din Ucraina sau chiar a tranzitării acestora prin respectivele state. Ei bine, din acest punct ajungem, de fapt, pe marele bulevard al ipocriziei, acolo unde interesele meschine au dughene pe rafturile cărora sunt expuse o droaie de teme false. Purtătorii unor interese politice meschine sunt indiferenți la problemele pe care importurile de cereale din Ucraina le-ar putea genera la nivelul economiilor și agriculturii unor state europene. Acestea din urmă trebuie să își protejeze interesele fără a face plecăciuni și a urma, pe nemestecate, indicațiile unora dintre politicienii din buricul administrativ al Europei. A-ți feri economia și agricultura de problemele pe care le pot genera importurile de cereale neconforme din Ucraina nu înseamnă să fii un adversar al statului invadat de ruși. România a ajutat, Slavă Domnului, țara vecină și nu știm dacă în cazul unei situații inverse lucrurile s-ar fi întâmplat la fel. Ajutăm cu bani, cu produse, cu sprijin medical, psihologic, dar nu înseamnă că trebuie să aruncăm în aer tot ceea ce se străduiesc -de exemplu- fermierii noștri să construiască, cu greu, în România. Dincolo de ceea ce se întâmplă în Ucraina, statul român trebuie să gestioneze aproape 20 de milioane de locuitori, iar directivele unor politicieni cinici ce glăsuiesc din confortul Bruxelles-ului nu țin loc de rezolvări. După cum spuneam și cu alte ocazii, poziția geografică a României putea fi valorificată în contextul războiului din Ucraina, ai noștri ar fi putut cere și obține o sumedenie de lucruri, însă au ratat magistral oportunitatea. Știu, sună machiavelic, dar nici politica mondială nu-i manual de moralitate. Dacă mâna aceea ținută la chipiu ar fi folosită în scopuri pragmatice, poate că ne-ar fi un pic mai bine, dar se pare că nu doar cleiul e de vină, ci și înțepenirea ei în această poziție.          

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
19 aprilie 2023 la 19:22
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 17 ore
Cât de greu este să scrii despre chestii frumoase
De mult timp tot sunt sfătuit, îndemnat, atenționat, prin viu grai sau pe alte căi, să scriu și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Despre cum nu poți fi si nimic nu poate fi 100% retro, oricât te-ai chinui
De multă vreme sunt la modă evenimentele retro, care te rup de prezent pentru a te duce înapoi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Și dacă se ambiționează lumea să nu fie la modă?
Da, pe bune. Nu te poate obliga nimeni să te supui unei mode, unui curent, sau altor chestii....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Dacă nu-ți place ceva, înseamnă că ți-e ciudă că nu ai tu
Cel puțin așa funcționează logica unora. Adică de la Miorița încoace, nu s-a schimbat nimic. Totdeauna este un...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
În caz că nu știați, bio este fostul normal
Să facem următorul exercițiu, că și așa tehnic nu se poate. Să aduci un strămoș de-al tău în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Greu să fii autobuz în orașul mașinilor
Treceam pe Mihai Viteazu iar la stația de lângă biserică era ceva tevatură. Un autobuz oprit și lângă...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Cât de ușor este să dovedești dacă tunelurile dacice există
Evident că orice adevărat patriot, iubitor de țară și de neam, care știe exact cum e cu istoria...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când cei care erau cu tine nu mai sunt alături de tine. Sau invers
Puteam să spun "sic transit gloria" dar e prea pe latinește și pariez că unele voci mai vehemente...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Istoria a fost așa cum a fost nu așa cum crezi sau cum ți s-a spus
Mă amuză foarte tare cei care, în contextul actual, ca dealtfel și în cel trecut și chiar în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Rockul a devenit o chestie pentru fițe și corporatiști
Chiar dacă m-am lăsat de sportul ăsta de destulă vreme, nu pot să nu remarc că rockul, ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Să faci un lucru bun pentru ca după aia să-l strici…
De mai mult timp văd că este o modă în comerțul acesta capitalist de la noi și nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
E mult mai simplu să insulţi decât să aduci argumente
Ați observat ceva la populația actuală a României? În copleșitoarea ei majoritate, nu mai are puterea, nici cheful,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.