Dureroasa reîntâlnire cu o găletușă de brânză

Dureroasa reîntâlnire cu o găletușă de brânză

Am mai spus, nu țin socoteala prețurilor la centimă, nu calculez în procente scumpirile, dar, uneori, majorările prețurilor unor bunuri sunt atât de mari de nesimțite, încât le-ar putea sesiza și un amnezic. Mergând alaltăieri să cumpăr de-ale gurii, într-un magazin în care nu mai fusesem de vreun an și jumătate, am dat nas în nas cu un sortiment de brânză pe care obișnuiam să îl pun în coș. Îl știam de mic, vorba unui banc, de pe vremea când costa 12 lei. Țin minte prețul pentru că uitând mereu denumirea sortimentului, îl botezasem „brânză din aia la 12 lei”. Reîntâlnirea a fost răvășitoare. Trecuse timpul peste noi. Probabil că eu am câteva fire de păr alb în plus față de atunci, iar găletușa cu brânză mi s-a înfățișat cu un adaos de 16 lei. Dacă ar fi să o botez din nou, ar trebui să îi spun „brânză din aia cu 28 de lei”. Dar asta a fost săptămâna trecută, nu pot băga mâna în foc pentru prețul de săptămâna viitoare. Carevasăzică, într-un an și jumătate acel produs și-a dublat prețul și încă ceva. Probabil că majoritatea românilor au aproximativ aceleași salarii, unii mai mici decât atunci, alții poate puțin mai mari; în orice caz, veniturile lunare ale românului nu s-au dublat. Când auzi că inflația e de 15, 16 sau 17 la sută te cutremuri, însă realitatea e mult mai dureroasă, căci o groază de produse sunt de două-trei ori mai scumpe. Guvernanții le scot ochii pensionarilor cu 100 – 200 de lei, impun creșterea salariului minim, lansează niște pomeni electorale sub formă de vouchere de 50 de euro acordate o dată la două luni, dar facturile s-au dublat, cartofii devin un lux, mulți români își dau aproape toți banii pe mâncare. Să mai vorbim despre cât trebuie aceiași români să plătească pentru consultații medicale în sistem privat, întrucât la policlinicile publice sunt liste lungi de așteptare, iar boala nu are răbdare? Un pensionar cu un venit de 1500 de lei rămâne fără bani de pâine dacă într-o lună trebuie să meargă la un consult medical să își facă niște analize și să plătească o factură de 500 de lei la gaz. Ca să nu mai vorbim de cei care au credite și plătesc rate de două ori mai mari. Oricât ne-ar speria cifra așezată în dreptul termenului „inflație”, situația e mult mai gravă. Cu toate acestea, ni se dau asigurări de la BNR, de la Guvern, de la cei ce sondează economia la comandă, că ne îndreptăm spre mai bine, că inflația va scădea. O dată cu ea, paradoxal, scade și puterea noastră de cumpărare, scad speranțele că o vom duce mai bine.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - Dragos BAKO
06 februarie 2023 la 19:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 1 lună
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.