A-l învăţa pe tac-tu să facă copii sau ca să fii expert din tastatură tot trebuie să ştii câte ceva

De la dezvoltarea reţelelor sociale, a comentariilor la ştiri şi mai ales după perioa­da aia stupidă de "stai-acasă-salvezi-vieţi" s-a dezvoltat uluitor Breasla Marilor Experţi în Orice. Care se pricep la orice. Nu e rău asta, e bine să ai informaţii cât mai multe din cât mai multe domenii, că atunci ai o părere sănătoasă. Dar să comentezi orice habarnist fiind, e chiar de râsul piticului.

Unii se pricep chiar şi la meseria ta. Tu, om care ştie ce ştie şi mai ales ce nu, nu te bagi la o discuţie despre chirurgie, să le zici la domnii doctori "bă, eşti prost, da tu cu ce seringă faci anestezia aia? Sau "cum ţii tu băăă bisturiul ăla în mână că nu vezi că…?" La fel nu vei contrazice un mecanic auto meseriaş dacă tu ştii doar să faci uz de maşina ta proprietate.Valabil pentru electrician, instalator, agronom, pilot de vânătoare şi atac la sol, ori organist care-ţi cântă Toccata Dorică de Bach din cap. Pentru că ei sunt pe specialitatea lor iar tu nu. OK, excepţie fac cazurile în care ei te mint porceşte (scuze porcilor-animale, ei nu mint) sau vor să te ia de prost cu orice preţ (plătit lor).

Aşa e şi în presă, mai exact în conflictul dintre cunoştinţele media ale unui cititor amator şi cele ale unui făcător de material de citit. Ideea e asta: tu nu mă înveţi pe mine cum să-mi fac treaba. Nici măcar nu te priveşte cum mi-o fac, atâta timp cât tu beneficiezi de produsul finit, de calitate, în sensul că nici nu te mint, nici nu te prostesc ba îţi ascult şi părerile, bune ori mai slab bune. La fel, nu mă înveţi pe mine ce să cred şi ce să nu, ce să pup şi ce să nu, de cine să mă iau şi de cine să nu. Nu eşti îndreptăţit, nici calificat să efectuezi asemenea acţiu­ni. Nu o arzi pe "las-că ştim noi", că nu ştii nimic, nu cunoşti nici cine nici când nici unde nici cum ca să nu mai vorbim de "de ce".

Asta pentru că la faculta­tea ala de specialitate de PATRU ANI (nu trei la plez­neală), unde în perioada ei de glorie se intra cu exa­men, nu ca la cinema şi unde am avut profesori care, chiar "comunişti" fiind – în sensul că au lucrat în perioada regimului trecut – unii dintre ei ştiau meserie şi veneau din meserie, adică nu au ajuns "univer­sitari" fără a practica ceea ce predau. Şi principalul lucru pe care ne-au învăţat ei este ca în meseria asta de jurnalist important e să NU CREDEM, cu accent pe "de ce" şi pe "cum". Adică "de ce" să nu crezi şi "cum" te mint ăia, oricare ar fi, de la comunicatul şi declaraţia oficială la colegii cumpăraţi din Big Media. Şi se miza (uneori enervant dar poate bănuiau ei ceva, chiar instinctiv) pe echidistanţă şi super-informare înainte de a "băga" chiar şi o belită de ştire sau de a avea o opinie personală.

Era pe vremea când se făcea Presă, nu concurs de postat pe net c**turi cu poze, În care publicaţiile aveau un nume şi o casetă redacţio­nală nu 2-3 amici care mimează jurnalismul pe un blog amuzant prin însăşi existenţa lui. La fel, în vremea aia din evumediu, ca să fii jurnalist trebuia să ştii scrie corect româneşte şi să ştii câte puţin din toate, tocmai ca să nu te laşi prostit de şmecheri. Adică noi sau o parte din noi, ştie, deci nu trebuie să vină părelnicul din moseu să ne înveţe meserie şi mai ales să ne explice cum funcţio­nează politica, societatea, lumea. Pe lângă astea învăţate la şcoală, am mai şi citit, clasic sau online, chestii pe care le-am băgat la cap. Chiar şi chestii care nu ne plac, pentru că aşa înţelegeam şi tabăra ailaltă.  

Aşa că nu îmi vii din exterior să-mi explici că raţa împunge. Că raţa poate, printr-un paradox, să împungă, dar ceea ce susţii tu de la alţii, nu.

La fel, ca să ai tu opinii despre un conflict, oricare, trebuie să ai minimum o idee despre geopolitică, interese suprastatale, ştiin­ţe militare, apoi să des­chizi gura sau să baţi tastatura. Idem, dacă un politician dă de pământ cu alt politician, vezi şi ce interese are să o facă, înainte de a bate din palme ca la teatrul de păpuşi că mamă, ce l-a f***t pe ăla. Nu-mi vii să-mi zici că dacă scriu ceva sunt cu ăia doar pentru că tu eşti cu ăilalţi, sau că dacă cineva te-a obişnuit cu jurnalism-lăutărie care-ţi dă doar ce îţi place, eu să prestez fără număr. Nu-mi vii cu idei că dacă un vip de presă a spus o tâmpenie, aia devine adevăr absolut doar că a scos-o gura ăluia. Nu-mi spui să mă spăl de un infinit de ori pe zi că aşa e bine apoi s-o întorci că ba nu, e bine să nu mă spăl ca să fac economie. Nu-l înveţi pe tac-tu să facă copii. Nici pe noi să ne facem meseria, ăştia puţinii câţi ne-o mai facem.

Şi da, sunt şi oameni OK, care sunt alături de noi. Numai că ei nu ne calcă pe nervi ca să scriem despre ei.

Şi cine ar citi ceva de bine acum la România?