Cum intri la apă dacă te rogi pentru ploaie

Cum intri la apă dacă te rogi pentru ploaie

Am urmărit pe parcursul acestei luni reacțiile sălbatice ale unora dintre cei ce au contestat cu vehemență slujbele în care preoți și credincioși, din diferite zone ale țării s-au rugat pentru ploaie. Am putut vedea catalogări care mai de care, ieșiri nevrotice, prin care practicile religioase de acest fel erau făcute responsabile pentru imaginea creată României, aceea de țară împietrită în vremuri întunecate. A fost un fel de concurs de ironii și catalogări în care disprețul față de rugăciunile ținute pe câmp, care, vezi Doamne, ar fi înlocuit sistemul de irigații, dădea în pârg. Să analizăm doar câteva dintre aberațiile acestor reacții, venite tocmai din partea celor erijați în purtătorii de stindard ai democrației, ai toleranței și ai progresului. De ce ai acuza niște preoți și niște credincioși care se roagă pentru venirea ploilor peste pământul ars de secetă, arătându-i cu degetul, ca principali vinovați ai lipsei unui sistem eficient de irigații? Ar fi trebuit să fie construit acel sistem de irigații de preoții și enoriașii care s-au rugat, poate într-un gest de disperare, poate crezând că numai puterea Divină mai poate salva ceva? Dacă e să învinovățești pe cineva, aceia sunt toți cei care, timp de trei decenii, au bagatelizat o investiție a cărei lipsă generează dezastre în agricultură, iar de acolo în economie și în societate. Nu sunt habotnic, dar nu văd nimic toxic în rugăciunea unor semeni, oricât de desuet le-ar părea unora demersul. Da, oamenii aceia se roagă, pentru că mai au ultim reper valoric și moral, pentru că deznădejdea lor își mai găsește alinare doar în gestul rugăciunii. E o crimă să te rogi? E dovadă de nedepășire a Evului Mediu (așa cum susțin unii)? Hotărât, nu. Înțeleg să combați cu mânie proletară faptele semenilor care generează prejudicii, dar ce prejudiciu poate aduce rugăciunea unor oameni arși de soare pe câmp, înspăimântați de gândul că nu vor avea ce mânca la iarnă? Ce ar fi putut face? Să pună mâna pe furci, pe topoare și să pornească în căutarea celor ce nu au mișcat un deget pentru construcția unui sistem de irigații, în cei 30 de ani de bâjbâială prin beciurile tranziției? Sunt ei responsabili pentru lipsa pe care încearcă să o îndrepte, privind spre Divinitate? Nu îi voi numi pe acești degrabă vărsători de ironii și sudalme, nici sataniști, nici atei, pentru că ei sunt doar niște intoleranți bolnăviori, incapabili să se orienteze în codrul cu vinovați. Personajele acestea, alergice la credința unor semeni, sunt demne de compasiune și trebuie privite ca niște ființe suferinde, în sufletul și în mintea lor, crescând ca o ciupercă otrăvitoare oarba ură îndreptată împotriva nu se știe cui. Da, nu rugăciunile ar fi trebuit să rezolve problema irigării culturilor, ci un sistem de alimentare cu apă a lor, doar că el nu există. Iar dacă mai există puțină credință, și aceea trebuie batjocorită de cei ce s-au despuiat de toate cele, mai ales de repere solide, la care ar putea privi cu încredere. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
24 iulie 2022 la 10:22
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 9 ore
Cât de greu este să scrii despre chestii frumoase
De mult timp tot sunt sfătuit, îndemnat, atenționat, prin viu grai sau pe alte căi, să scriu și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Despre cum nu poți fi si nimic nu poate fi 100% retro, oricât te-ai chinui
De multă vreme sunt la modă evenimentele retro, care te rup de prezent pentru a te duce înapoi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Și dacă se ambiționează lumea să nu fie la modă?
Da, pe bune. Nu te poate obliga nimeni să te supui unei mode, unui curent, sau altor chestii....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Dacă nu-ți place ceva, înseamnă că ți-e ciudă că nu ai tu
Cel puțin așa funcționează logica unora. Adică de la Miorița încoace, nu s-a schimbat nimic. Totdeauna este un...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
În caz că nu știați, bio este fostul normal
Să facem următorul exercițiu, că și așa tehnic nu se poate. Să aduci un strămoș de-al tău în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Greu să fii autobuz în orașul mașinilor
Treceam pe Mihai Viteazu iar la stația de lângă biserică era ceva tevatură. Un autobuz oprit și lângă...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Cât de ușor este să dovedești dacă tunelurile dacice există
Evident că orice adevărat patriot, iubitor de țară și de neam, care știe exact cum e cu istoria...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când cei care erau cu tine nu mai sunt alături de tine. Sau invers
Puteam să spun "sic transit gloria" dar e prea pe latinește și pariez că unele voci mai vehemente...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Istoria a fost așa cum a fost nu așa cum crezi sau cum ți s-a spus
Mă amuză foarte tare cei care, în contextul actual, ca dealtfel și în cel trecut și chiar în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Rockul a devenit o chestie pentru fițe și corporatiști
Chiar dacă m-am lăsat de sportul ăsta de destulă vreme, nu pot să nu remarc că rockul, ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Să faci un lucru bun pentru ca după aia să-l strici…
De mai mult timp văd că este o modă în comerțul acesta capitalist de la noi și nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
E mult mai simplu să insulţi decât să aduci argumente
Ați observat ceva la populația actuală a României? În copleșitoarea ei majoritate, nu mai are puterea, nici cheful,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.