Irina Vincze
Am sărbătorit Paștele în mai multe locuri de-a lungul anilor și, de fiecare dată, am avut senzația că particip la aceeași poveste spusă în limbi diferite. În unele locuri, mesele sunt lungi și pline, cu familii adunate în jurul lor ca într-un ritual de reîntâlnire, în altele totul este mai discret, aproape tăcut, cu gesturi mici și o liniște care pare să spună mai mult decât orice cuvânt. Sunt locuri în care tradiția este păstrată cu strictețe și locuri în care a fost reinterpretată, simplificată, adaptată vremurilor, dar dincolo de toate aceste diferențe există ceva care rămâne neschimbat.
Nevoia de a o lua de la capăt.
Primăvara nu vine doar cu lumină și temperaturi mai blânde, vine cu o promisiune pe care, conștient sau nu, o simțim cu toții: că putem lăsa în urmă ceea ce nu ne mai servește, că putem repara, reconstrui și începe din nou. Fiecare cultură își pune amprenta asupra acestei perioade, unele pun accent pe comunitate, pe întâlnire, pe bucuria de a fi împreună, altele pe introspecție, pe liniște, pe întoarcerea către sine, unele aduc mai multă lumină în exterior, altele în interior, dar sensul rămâne același.
Poate că, dincolo de ouă roșii, de mese festive sau de slujbe, Paștele este, în esență, despre această revenire la viață, nu doar în natură, ci și în noi. Fiecare dintre noi are propria formă de a trăi acest moment, pentru unii înseamnă familie, pentru alții liniște, pentru unii este despre credință, pentru alții despre claritate sau despre un nou început, iar această diversitate nu diluează sensul, ci îl face mai profund.
Ceea ce rămâne comun este această nevoie de a ne reîntoarce, din când în când, la ceea ce contează.
Trăim într-un ritm în care suntem permanent între obiective, responsabilități și dorința de a face mai mult, mai repede, iar astfel de momente devin, fără să ne dăm seama, necesare. Nu pentru că ne opresc din drum, ci pentru că ne ajută să înțelegem direcția. Sunt acele pauze în care nu facem mai mult, ci simțim mai clar, în care nu alergăm, ci ne uităm cu adevărat la noi, la cei de lângă noi și la viața pe care o construim.
După toate aceste experiențe diferite, am înțeles că nu locul în care ești schimbă sensul sărbătorii, ci felul în care alegi să o trăiești. Pentru că, indiferent unde ne aflăm, există o întrebare care revine, în fiecare primăvară, sub forme diferite: ce lăsăm în urmă și ce alegem să ducem mai departe?
Poate că acesta este firul comun care leagă toate aceste tradiții, dincolo de cultură, limbă sau obiceiuri. Nu forma în care sărbătorim, ci intenția cu care o facem. Iar în fiecare an avem din nou ocazia să alegem ce păstrăm, ce schimbăm și, mai ales, cum vrem să mergem mai departe.
Editorial publicat în ediția print din 2 aprilie 2026 în suplimentul Tribuna Financiară
Irina VINCZE
Irina VINCZE
Irina VINCZE
Irina VINCZE
Irina VINCZE
Irina VINCZE
ADVERTORIAL
Irina VINCZE
Irina VINCZE
Mihai POPA
ADVERTORIAL
Paștele e despre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nu despre balivernele și simbolistica ta găunoasă!