Acum 36 de ani, o mână de oameni a re-pus Sibiul pe hartă

Adaugă ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Dincolo de orice supoziţii spy-fiction şi conspiraţionisme, de propagandă pentru contra, de strâmbe şi prostiri individuale ori în masă, acum 36 de ani (au trecut 36 de ani? Oau!) Sibiu a devenit vizibil în România. Cu mult înainte de momentul 2007 care a fost cu totul altceva sau de perioada Klaus Iohannis (primar şi apoi preşedinte).

Cum era Sibiul perceput înainte? Un oraş paradoxal, în care locuiau saşi, toată lumea avea oi şi producea „brânză dă Sibiu”, cum spuneau bucureştenii. Uite când era în armată, eram întrebat de unde sunt. Când spuneam că „din Sibiu”, a doua întrebare era „şi câte oi ai?”. Degeaba le spuneam că locuiesc la oraş, că sunt muncitor calificat, întrebarea se repeta „da, dar câte oi ai?” Şi era pusă cât se poate de serios. A, mai eram întrebat dacă sunt cumva sas (că şi am un nume germanic, ce să spun…) dar trecem peste asta. Ei, asta era imaginea pe naţiune a Sibiului. Un centru al ciobăniei.

Apoi a mai apărut un element care a contribuit la imaginea Sibiului. Se numea Nicu Ceauşescu. „Prinţişorul” care conducea judeţul era deja un brand sibian. Era un fel de voievod atotputernic şi atotbinefăcător, în antagonism cu tatăl său care era perceput aşa cum era el perceput. Sibiul deja nu mai era în România socialistă, aia cu magazine goale, cartele la alimentele de bază, pită pe buletin şi măcelării pline de „n-avem”. Era un fel de enclavă dizidentă a lui Nicu împotriva politicii duse de taică-so. Nicu dădea apartamente oricui cerea. Nicu inspecta incognito şi fără panaramă, precum Cuza Vodă. Nicu oprea TIR-urile cu carne pentru export şi le întorcea înapoi în Sibiu. Chiar recent cineva mi-a spus „hai că, pe vremea aia o duceaţi bine, că era Nicu”. Dacă era după mitologia asta, la Sibiu nu ar fi fost neam-veac un 1989 iar Nicu Ceauşescu ar fi ajuns liniştit preşedintele României capitaliste şi democrate, la ce exemplu de bunăstare era pe malul Cibinului.

Dar momentul REAL care a propulsat Sibiul în topul celebrităţii, a fost Revoluţia din 1989. Deşi abia al treilea ca ordine a revoltei, poziţie împărţită cu Aradul (primul oraş a fost Timişoara pe 16, apoi Lugoj pe 20). Poate şi „graţie” faptului că aici era la cârmă Nicu Ceauşescu.

Atunci, o mână de oameni a re-pus Sibiul pe hartă. Oameni simpli, ne-bogaţi, majoritatea muncitori din fabrici, care acum ar fi dispreţuiţi la maximum că nu au master în nuştiuce şi nu îşi câştigă existenţa împingând mouse-uri. Muncitori sătui de viaţa care o duceau în ultima parte a celor „două decenii de împliniri măreţe” ale „epocii e cu îndreptăţită mândrie patriotică o numim Epoca Nicolae Ceauşescu”. Nu mulţi, dar destui. Pe cine crede că oamenii aceia au ieşit manipulaţi de cine ştie ce spioni ruşi sau americani îl informez că atmosfera era explozivă încă din perioada revoltei de la Braşov din 1987 şi că lipsea doar scânteia care să genereze explozia. Scânteia a fost Timişoara. Restul a urmat de la sine.

Deci Sibiul ăla ciobănesc cu brânza lui cu tot a făcut ce nu au făcut oraşe mai cu reputaţie, care am mai lălăit-o puţin să vadă cum merge treaba ori au stat boiereşte până al lucrul gata. Ştirile din Germania titrau deja pe 21 decembrie 1989 despre revoltele de la Timişoara, „Bukarest” şi „Hermannstadt”.

Oameniia ceia, prin bătăile primite pe str. Gheorghe Lazăr şi la Blocul Plombă, prin gloanţele venite de nicăieri din Piaţa Mare sau împuşcaţi în zona Miliţie şi Securitate, au făcut ca să se vorbească despre Sibiu.

Apoi a urmat o altă propulsare pe culmile celebrităţii, prin războiul dus împotriva teroriştilor, unul intens şi violent, care s-a încheiat la propriu abia în preajma Anului Nou. Despre cei care au tras este mult de discutat şi este amuzant cum toată vina este aruncată în cârca Armatei (nu că ar fi fost 100% inocentă) dar este jenant ca acum să afli propagandismele din ultimele zile ale PCR pe post de adevăruri rostite de la tribunele simpozioanelor, din cărţi amuzante care se vor serioase sau studii unidirecţionale.

Ce e clar este că odată cu decembrie 1989, Sibiul a (re) început să existe nu doar în judeţul propriu.

Măcar pentru asta să le fim recunoscători celor de atunci, dacă pentru celelalte lucruri spunem că „au murit degeaba”. NU ei au murit degeaba ci unii au dorit să trăiască degeaba, după aceea.