Cine erau marii angajatori ai Sibiului, la 1 decembrie 1918, și cine făcea jocurile în economia locală

În urmă cu 100 de ani, Sibiul se numea, oficial, Nagyszeben, mai mult de jumătate dintre locuitorii săi erau etnici germani, în vreme ce românii reprezentau doar un sfert din populația orașului. Conform recensământului din 1920, Sibiul avea 32.748 de locuitori: 8.553 români, 4.291 maghiari și 18.218 germani.

Puține afaceri de astăzi amintesc de vremurile de odinioară. Unele s-au stins în perioada interbelică. Altele au căzut pradă naționalizării sălbatice din perioada comunistă, apoi, timp de decenii, și-au păstrat chiar domeniul de activitate, ca să se prăbușească definitiv după 1990. Trecutul cosmopolit al orașului a funcționat ca un magnet pentru corporațiile multinaționale, iar mulți antreprenori din partea locului au construit aici afaceri de succes, în ultimele două decenii.

Sibiul intra în anul Marii Uniri cu o moștenire „grea”, în sensul bun al cuvântului. Aici apăruseră primul spital de pe actualul teritoriu al României (1292), prima bibliotecă (1330), prima farmacie (1494), prima tipografie din Transilvania, prima moară de hârtie (1534) și prima fabrică de bere din România (1717), prima clădire de teatru (1788), primul muzeu din sud-estul Europei (1817), prima bancă cu capital integral românesc (1872), prima fabrică de maşini unelte din Transilvania (1875), prima fabrică de arcuri (1886) ori prima fabrică de cântare din România (1897).

La Sibiu fusese tipărită prima carte în limba română din Ardeal (1544), iar Conrad Haas experimentase prima rachetă în trepte din lume (1555), apăruseră primul calendar de pe actualul teritoriu al României (1612) și prima tipăritură în limba germană din România de azi (1530), se publicaseră primul ziar din Transilvania (1778), prima carte de medicină românească (1793) și prima Enciclopedie din România (1898). Sibiul devenise primul oraş din Transilvania iluminat cu curent electric (1896) și tot aici circulase, în premieră în Transilvania, un mijloc de transport în comun electric fără şine (omnibusul), strămoşul troleibuzului (1904).

Primii „capitaliști”

La începutul secolului al XVIII-lea, în Sibiu își făceau apariția primele cooperative ale patronilor meseriaşi. Ele luau locul breslelor, cele care, timp cinci secole, transformaseră Sibiul în unul dintre cele mai prospere orașe din această parte a Europei. În 1878, în Sibiu funcționau deja 35 de cooperative.

În 1717, pe strada Turnului se deschisese prima fabrică de bere a oraşului. Prima fabrică de ţesături este documentată, din 1787, Întreprinderea de ţesături de mătase. Producea ţesături din viermi de mătase, iar sediul ei era în fosta mănăstire a maicilor cenuşii, de pe str. 9 Mai. Fabrica s-a închis în 1809.

În 1839, se înfiinţează fabrica de zahăr, pe Bd. Victoriei, şi în acelaşi an este menţionată o Moară de scoarţă, pe strada care apoi îi va purta numele. În 1840, se deschide, pe str. Turnului, Fabrica de lumânări şi săpun. În 1844, Sibiul avea două tăbăcării, una de pălării şi pâslă, o fabrică de lumânări, o alta de ulei de rapiţă, o moară de hârtie, un atelier de cupru şi o fabrică de cărămizi şi ţiglă.

Marii jucători din industria locală

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, industria Sibiului se dezvoltă rapid și devine una din cele mai puternice din Transilvania. Unele dintre afacerile apărute atunci au supraviețuit până în zilele noastre. Cu mici excepții, au absorbit șocul naționalizării de după război, însă revenirea la capitalism le-a fost fatală.

„Balanța” a fost una dintre emblemele Sibiului, mai bine de un secol. Înființată de Ludwig Hess, în 1879, sub forma unui mic atelier de fierărie, avea să devină un brand respectat în această parte a Europei, între 1950 și 1990. În 1896-1897, fostul atelier a devenit Fabrica de cântare Hess. După moartea lui Ludwig, tradiţia a fost continuată de fiul său, Viktor. Prima fabrică de cântare Viktor Hess din Transilvania, cu sediul în strada Zidului, avea, în 1928, 75 de muncitori. În 1930, numărul lor se dublase. După naţionalizare, în 1947, îşi schimbă numele în Uzina Balanţa. Avea atunci 167 angajaţi. Între anii 1950 şi 1990, a fost principalul producător al aparatelor de cântărit din fostul CAER. Privatizată după 1990, nu a mai atins niciodată gloria de altădată. A intrat oficial în faliment în 2016.

O altă întreprindere cu care sibienii s-au mândrit decenii la rând, „Independenţa”, fusese înfiinţată în 1875. În 1868, maistrul forjor Andreas Rieger şi-a transformat casa de actuala stradă Târgul Peştelui în atelier de forje. Aici producea potcoave, repara unelte şi maşini agricole simple, potcovea caii și vindea maşini agricole preluate de la firma germană Eppell & Buxbaum. A ajuns la concluzia că este mai profitabil să fabrice el însuşi maşini agricole. Zis și făcut. În anul Marii Uniri, compania lui Rieger se numea Prima fabrică ardeleană de maşini agricole şi turnătorie de fier și era condusă de fiul lui Andreas, Richard. Așa a funcţionat până în 1921.

Cu timpul, gama produselor s-a diversificat, iar compania era apreciată în toată Europa. În 1939, intră în fabrică a treia generaţie de membri ai familiei Rieger. Hanspaul Rieger, fiul lui Richard, a condus fabrica, alături de tatăl său, până în 11 iunie 1948, data naţionalizării întreprinderii. Numele se schimbă în Uzinele Independenţa, care avea să devină, în perioada comunistă, unul dintre cei mai mari producători autohtoni de mașini. În 1989, avea 5.000 de angajați. În câțiva ani, a devenit istorie, iar astăzi mai prezintă interes, la fel ca Balanța, doar pentru investitorii imobiliari.

„Supraviețuitorii”

Dacă afacerile înființate de Ludwig Hess și Andreas Rieger au dispărut, o altă fabrică înființată la sfârșitul secolului al XIX-lea a avut un destin fericit. COMPA, o companie care este și astăzi o marcă de prestigiu, își trage rădăcinile din Atelierul de caroserie J. Datky şi fiii, afacerea înființată la Sibiu de Iózsef Datky, în 1886. Iózsef a lucrat ca muncitor și ca ajutor de fabricant de căruţe, la Timişoara şi Budapesta. Atelierul său a devenit rapid furnizor de trăsuri pentru Casa Regală de la Viena, iar pe măsura evoluţiei mijloacelor de transport, a început să fabrice și caroserii de automobil.

Fiul lui Iózsef, Arpad, a învăţat meserie în atelierul tatălui său și s-a perfecţionat la fabrica de trăsuri din München. În 1933, fabrica din Sibiu avea 70 de muncitori şi șapte funcţionari. După naționalizarea din 1948, devine Întreprinderea Elastică de Stat, iar în 1969, prin comasarea IMS Elastic şi a Uzinei Automecanica (fostul Arsenal), apare Uzina de Piese Auto, care, în 1973, se transformă în Întreprinderea de Piese Auto. În 1991, întreprinderea devine societate comercială pe acțiuni, cu denumirea de Compa SA, iar în 1999 se privatizează integral. Astăzi, este listată la Bursa din București.

10 angajatori importanți, în Sibiu, acum 100 de ani

• Fabrica de cazane a lui Friederich Fabritius (înființată în 1855), care va fi integrată, după naţionalizare, în Uzinele Independenţa;
• Prima filatură de lână, din Dumbrava Sibiului (1869), viitoarea fabrică de covoare Sitex;
• Prima fabrică producătoare de maşini din Ardeal, fondată de Andreas Rieger (1875);
• Atelierul de caroserie Iosif Datky şi fiii (1886);
• Fabrica de pielărie a lui Albert Henrich şi Friederich Hintz (1889). După naţionalizare, devine Întreprinderea 13 Decembrie;
• Fabrica de bere Trei Stejari (1889);
• Fabrica de cântare Victor Hess (1896);
• Fabrica de brânzeturi fine a lui Karl Albrecht (1905). După naţionalizare, se va numi Victoria;
• Fabrica de ţiglă Gustav Binder (1907);
• Fabrica de postavuri şi stofe Gromen & Herbert (1917), care funcţiona în Cisnădie din 1904. După naţionalizare, devine o secţie a fabricii Libertatea.

Sibiul, astăzi

După ce a plutit în  derivă, în anii ’90, economia Sibiului și-a regăsit stabilitatea la începutul anilor 2000, odată cu primul val de investitori străini de anvergură. În 1999, rata șomajului, în județ, era de 12,1 la sută, dar fundul prăpastiei fusese atins la finalul lui 1994, când 12,6 dintre sibieni nu aveau un loc de muncă. Comparate cu cele de azi, aceste cifre par incredibile. În octombrie 2025, rata șomajului în județul Sibiu era de 2,85 la sută – cea mai mică din țară.

Pentru nume importante din industria mondială, Sibiul a devenit a doua casă. Cele mai multe companii și-au stabilit cartierul general în Zona Industrială Vest, un spațiu transformat de municipalitate în șapte luni, din 2003 până în 2004, dintr-un câmp viran, de la marginea orașului, în principalul pol economic al județului.

Primii sosiți au fost francezii de la SNR Roulements, care produceau rulmenți pentru cutiile de viteză ale automobilelor. Au urmat producătorul de sisteme de învelitori pentru acoperiș, Bramac, dar și alte companii, în special din domeniul automotive. Astăzi, grupul german Marquardt deține aici cea mai mare unitate de producție din afara Germaniei, iar AUMOVIO (ex-Continental), cel mai mare angajator din oraș, culege roadele după sute de milioane de euro investite în unitatea de producție și în centrul de cercetare-dezvoltare.

Top 10 cei mai mari angajatori

Potrivit Planului de Analiză și Acoperire a Riscurilor la nivelul Municipiului Sibiu, întocmit anual, AUMOVIO are acum aproximativ 4.000 de angajați. Podiumul este completat de producătorul de airbag-uri Joyson, cu circa 2.790 de angajați, și Marquardt, care are în jur de 2.595 de angajați. Pe locul patru se află Compa SA, cu 1.954 de angajați. Urmează SIMEA (Siemens), cu 1.314 angajați, și SNR Rulmenți – 917.

În zona de producție mai apar Brandl, cu 556 de angajați, și Scandia Foods, unul dintre cei mai mari producători din industria alimentară locală, cu 526 de angajați. După acestea vine compania Harting, care are 454 de angajați. Topul celor mai mari zece angajatori este încheiat de Kendrion Automotive, cu 387 angajați.