BULETIN DE SIBIU: Gianfranco Colonna, antreprenorul adoptat de Sibiu, care transformă orice loc atinge într-un colț de Italia

Din Sibiul medieval, pășim într-un loc desprins parcă dintr-un mic oraș italian. Trecem pragul restaurantului Di Gianfranco, un local cu specific italian situat în apropierea Școlii Regina Maria. Ne întâmpină chiar cel după care este denumit restaurantul, Gianfranco Colonna, italian cunoscut mai ales în rândul celor din domeniul gastronomic și antreprenoriat.

S-a născut în Abruzzo, una dintre regiunile Italiei în care munții se îmbină cu plajele și stațiunile de la Marea Adriatică. Cel mai înalt vârf din Munții Apenini, Gran Sasso (2.912 m), se află pe teritoriul acestei regiuni. Poate și de aceea, Gianfranco spune, zâmbind, că Munții Făgăraș îl fac să se simtă ca acasă. Dacă viața i-ar fi un film, l-ar numi „Nomadul”.

„M-am născut în Abruzzo, nu departe de Roma, într-o regiune plină de lupi și urși, exact ca în Transilvania. M-a atras Sibiul datorită naturii și a orașului medieval. Eu am făcut genți, activam în domeniul marochinăriei. Am venit la Sibiu pentru că era un centru important de producție de poșete și genți în estul Europei”, povestește italianul.

Speriat de frigul din România

A pășit pe pământ românesc în 1976, când a vizitat Bucureștiul. Spune amuzat că, pe atunci, totul părea o toamnă eternă, totul era gri și lipsit de viață: „Era un dezastru, totul era gri, era noiembrie, frig, nu am văzut soarele. Timp de șapte zile m-am plimbat pe aceeași stradă. Când am plecat, mi-am spus că nu mă voi mai întoarce niciodată aici”.

Viața l-a readus în România în iarna lui 1996, iar Gianfranco spune că nu va mai uita niciodată zilele celui de-al doilea său contact cu realitatea românească. A urcat în avion cu destinația București, dar, ghinion! O furtună de zăpadă blocase Otopeniul, iar avionul său a fost obligat să aterizeze la Sibiu. Așteptarea promitea să se prelungească prea mult, așa că Signor Colonna decide să călătorească spre București cu trenul.

„Erau -20 de grade și afară, și în tren. Am fost contrariat să constat că trenul mergea cu ușile deschise și că nici un călător nu se ducea să le închidă. Le-am închis eu de câteva ori, apoi am renunțat. La un moment dat am început să tremur, pentru că nu eram pregătit pentru o ședere mai lungă. O doamnă în vârstă, care se afla în același compartiment, mi-a oferit paltonul ei. Am aflat că iernile în România pot fi foarte friguroase”, își aduce aminte, amuzat, investitorul italian stabilit la Sibiu.

„Mai dire mai”

„Niciodată” s-a transformat în „acasă”, dar nu în Capitală, ci în inima țării. De Sibiu a fost fascinat din prima clipă. Pe atunci era implicat în marochinărie, nici vorbă de gastronomie.

„Aici exista tradiție, o industrie a marochinăriei bine conturată, exista mână de lucru calificată și cheltuielile pentru deschiderea unei afaceri nu erau de speriat. Sunt avantajele unei piețe emergente, pe care nu le mai găseai, ca investitor, pe piața europeană, ajunsă la un nivel de stabilitate plictisitor”, spune Gianfranco Colonna.

La acea vreme, Sibiul era cunoscut pentru fabricile sale de marochinărie. După câteva colaborări fructuoase, cu companii locale, Gianfranco Colonna și partenerul său italian au căzut de acord să meargă pe drumuri separate. A fost momentul în care Gianfranco a decis că este timpul pentru un nou început. Iar Sibiul a fost orașul ales pentru noua sa viață.

Din pură întâmplare, la începutul anilor 2000, Gianfranco a schimbat macazul și a decis să le ofere sibienilor experiențe italiene autentice. A început treptat cu o locație în Piața Mică și, pas cu pas, a încercat să se extindă. Își amintește că, la început, a întâmpinat multă invidie, iar mulți îl considerau nebun.

Munca, esențială în viață

Familia l-a învățat că munca este esențială: „Când eram acasă, în Italia, munceam non-stop. Nu conta ora. Tatăl meu lucra în industria mobilei, nu avea un program fix și muncea de luni dimineața până sâmbătă seara târziu. Se întorcea acasă și mânca, dacă avea timp pentru asta”.

Vizitează Italia și își amintește cu drag de sărbătorile de Crăciun alături de familie: „Ne adunam toată familia, iar masa era încărcată cu mâncăruri tradiționale – paste cu ton, curcan. Ce mâncam în prima zi nu mai mâncam în a doua zi de sărbătoare. Așa e bucătăria italiană. De Crăciun, era o adevărată festivitate a familiei”.

Le-a transmis angajaților rețetele mamei sale, pentru ca sibienii să poată gusta mâncarea italiană autentică: „Mama făcea pasta e fagioli, paste cu fasole. Aici nu se consumă așa ceva. Angajații îmi explicau mereu că la români nu se mănâncă paste cu fasole, dar eu tot insistam: dacă așa se mânca în Italia, așa trebuie să le oferim și sibienilor. Pastele cu linte sunt un alt exemplu delicios pentru această perioadă: au carbohidrați, proteine, tot ce ai nevoie pentru sezonul rece”, explică italianul.

Gianfranco explică faptul că în Italia se pune accent pe fiecare fel de mâncare și că este important ca porțiile să fie mici, astfel încât persoana să poată gusta din fiecare preparat. În România, spune el, lucrurile stau diferit: aici, unii clienți cer un singur fel de mâncare, iar porția trebuie să fie mare: „Avem nevoie de carbohidrați. Totul trebuie cu măsură. Porțiile nu trebuie să fie mari, ci calculate și echilibrate”.

În Italia, meniurile restaurantelor sunt mai concise, poate chiar cu doar patru feluri de mâncare, și se schimbă aproape săptămânal. În România, meniurile sunt stufoase și neschimbate. În Italia, la fiecare 100 de kilometri bucătăria se schimbă, pe când la noi preparatele sunt în mare parte aceleași, poate doar cu mici modificări în funcție de regiune.

„Săptămâna trecută am fost la Iași și am mâncat borș cu fasole. Tocănița de vită este la fel de populară și în Italia, și în România. Din întâmplare am ajuns în gastronomie. În 2003 nu era nimeni în Piața Mică. Sibienii spuneau că sunt nebun”. Am fost primul care a deschis aici. Prima dată am deschis La Piazzetta, care era cel mai frumos bar din Transilvania. Apoi, lângă, am deschis Il Cappuccino..

Mai întâi a apărut restaurantul La Piazzetta, în iunie 2004. După un an s-a deschis cafeneaua Il Cappuccino. Acestea au fost două dintre primele localuri din Piața Mică. Ele au readus la viață o zonă a Sibiului, care, până atunci, fusese pe nedrept neglijată, și s-au transformat într-o oază de bun gust. La Piazzetta și Il Cappuccino și-au făcut loc rapid în „Biblia” turiștilor, dar și a sibianului obișnuit. Vara, terasele celor două localuri deveneau scena unor serate muzicale de excepţie, cu artiști români și italieni. „În 2005, eram doar eu, cu La Piazzetta și Il Cappuccino, și am făcut senzație în oraș. Mulți erau invidioși”, povestește italianul.

Ulterior, a redeschis restaurantul Max, care a devenit cunoscut nu doar în Sibiu. Cea mai mare satisfacție a lui este atunci când clienții îi spun că mâncarea de la Di Gianfranco este minunată: „Noi facem diferența la mâncare. O diferență între bucătăria românească și cea italiană”.

Acum zece ani a învățat limba română și spune că se descurcă foarte bine. Nu i se pare dificilă, deoarece o consideră foarte asemănătoare cu italiana. Observă însă că italienii, în general, nu sunt deschiși să învețe alte limbi.

„În 2007, Traian Băsescu a venit la Il Cappuccino, iar atunci Klaus Iohannis, primar pe atunci, m-a chemat și m-a prezentat președintelui. M-a întrebat cum este la Sibiu și i-am răspuns că sunt doar în tranzit, că aici este frig și că intenționam să merg în Brazilia. Câțiva ani mai târziu am vizitat Brazilia, dar m-am îndrăgostit de Sibiu”.

Dacă ar fi să transmită un mesaj tinerilor, acesta ar fi să nu mai fugă după bani și să muncească pentru visul lor, chiar dacă, la început, nu se simt împliniți sau mulțumiți financiar.

La mai bine de două decenii de când a devenit român prin adopție, Gianfranco Colonna crede că a făcut o alegere excelentă. Este mândru că a pus și el umărul la transformarea orașului într-unul cu adevărat european. Se bucură când întâlnește compatrioți care îi spun că sunt plăcut surprinși de lucrurile pe care le descoperă aici și e convins că România este pe drumul cel bun.