Poveste din Ocna Sibiului: Berebună, un nume înnobilat în urmă cu peste 300 de ani

O poveste de familie păstrată de-a lungul generațiilor a readus la lumină un capitol mai puțin cunoscut din istoria Ocnei Sibiului. Urmașii familiei Berebună au descoperit documente care atestă că, la 25 martie 1718, Nicolae Berebună, negustor al Companiei Grecilor din Sibiu, a fost înnobilat de împăratul Carol al VI-lea, suveran al Casei de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu Roman și principe al Transilvaniei. Diploma de înnobilare, emisă la Viena în urmă cu peste trei secole, s-a păstrat în original și se află astăzi în colecțiile Bibliotecii Academiei Române. Redescoperirea documentului le-a permis urmașilor să reconstituie povestea unui nume vechi din Ocna Sibiului, dar și drumul familiei lor de la o condiție socială nenobilă la negoț și, în cele din urmă, la nobilimea Transilvaniei.

Povestea familiei. De unde vine numele Berebună

De-a lungul secolului XX, povestea familiei Berebună s-a estompat treptat, păstrându-se mai ales prin amintirile transmise în interiorul familiei. Marile schimbări istorice, războaiele și regimurile politice succesive au făcut ca multe dintre informațiile despre trecutul familiei să se piardă.

Cu toate acestea, amintirea înnobilării a rezistat. Odată ajunsă la pensie, Dorina Berebună a simțit că are de împlinit o datorie de onoare: să cerceteze și să reconstituie istoria familiei sale. Cercetarea a pornit de la descoperirea făcută de fiica sa, Simona, care, deși poartă după căsătorie un alt nume, s-a implicat în readucerea la lumină a acestei istorii. Dorina Berebună este ultima purtătoare cunoscută a numelui din această ramură a familiei.

„Am auzit de la socrul meu multe povești despre familia Berebună și despre originea nobilă a numelui, însă, la acea vreme, nu am făcut demersuri pentru a afla adevărul. Țin minte că socrul meu era foarte mâhnit că nu exista un urmaș băiat care să ducă mai departe numele Berebună. Pentru el era foarte important ca acest nume să se perpetueze”, povestește Dorina Berebună, adăugând că Simona a descoperit existența documentului de înnobilare a familiei.

„Fiica mea, Simona, a descoperit că, la 25 martie 1718, Nicolae Berebună din Ocna Sibiului a fost înnobilat, împreună cu soția sa, frații săi și alți membri ai familiei, de împăratul Carol al VI-lea. Diploma originală, redactată în limba latină, s-a păstrat timp de peste trei secole și se află astăzi în colecțiile Bibliotecii Academiei Române. Am obținut o copie a documentului și dreptul de a-l publica. Descoperirea are pentru mine o profundă încărcătură sufletească, deoarece sunt astăzi ultima persoană care mai poartă numele Berebună. Îmi doresc ca povestea acestui nume să fie cunoscută și transmisă mai departe fiicei mele, Simona, nepotului meu, Ian Albert, și generațiilor care vor veni”, a mărturisit pentru Tribuna Dorina Berebună. Aceasta a fost căsătorită cu Simion Berebună, descendent al familiei din Ocna Sibiului și ultimul urmaș masculin care a purtat acest nume.

„Simion a fost un om de o inteligență remarcabilă, fiind mereu premiant în școala generală. A absolvit clasa specială de matematică a Liceului «Octavian Goga» din Sibiu și a fost admis printre primii la Facultatea de Electrotehnică din Cluj. A devenit inginer, iar mai târziu evaluator imobiliar, activând, de asemenea, în sistemul bancar. Simion a fost un om cu totul deosebit: iubitor, generos și profund compasiv, cu un suflet cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. S-a stins în timpul pandemiei, lăsând în urmă o amintire luminoasă și durabilă. Prin el, numele Berebună a intrat în viața mea, iar fiica noastră s-a născut Simona Berebună și a purtat acest nume până la căsătorie. Îmi doresc ca, alături de glasul strămoșilor, în această poveste să se audă și glasul lui Simion…”, spune Dorina Berebună. Există și o coincidență interesantă: în urmă cu peste trei secole, Nicolae Berebună era negustor și membru al Companiei Negustorilor Greci din Sibiu. Peste timp, fără să cunoască această parte a istoriei familiei, Dorina Berebună a avut, la rândul său, o carieră de 24 de ani în două bănci cu capital grecesc, unde a ocupat succesiv funcții de conducere, ajungând director. „Simt aici o punte nevăzută între drumul lui Nicolae Berebună și propriul meu drum profesional”, încheie Dorina Berebună.

Înnobilarea: Viena, 25 martie 1718

Nicolae Berebună, al cărui nume apare în diplomă în forma latinizată „Nicolaum Berebuna”, a fost înnobilat împreună cu mai mulți membri ai familiei sale de împăratul Carol al VI-lea, la 25 martie 1718. Documentul îl prezintă drept negustor al Companiei Grecilor din Sibiu și locuitor în Viz-Akna, denumirea de atunci a Ocnei Sibiului. Una dintre ipotezele referitoare la activitatea sa este că ar fi fost implicat în comerțul cu sare. Ocna Sibiului era un important centru de exploatare a sării, una dintre cele mai valoroase resurse ale epocii, denumită adesea „aurul alb”. Sarea era indispensabilă pentru conservarea cărnii și a altor alimente, precum și pentru hrana animalelor. O altă ipoteză leagă numele Berebună de producerea sau comercializarea berii.

Un detaliu istoric sporește misterul din jurul acestui nume: în anul 1717, la Sibiu, a fost inaugurată prima „fabrică” de bere de pe actualul teritoriu al României. Doar un an mai târziu, în 1718, Nicolae Berebună primea titlul nobiliar din partea împăratului Carol al VI-lea. Apropierea dintre aceste date, precum și sonoritatea numelui, ridică o întrebare fascinantă: să fi avut meritele pentru care a fost înnobilat vreo legătură cu producerea ori comercializarea berii? Deocamdată însă, documentele cunoscute nu precizează ce mărfuri comercializa Nicolae Berebună și nici nu confirmă o legătură a familiei cu producerea berii. Diploma amintește credința și serviciile aduse de acesta, fără să explice în mod concret natura meritelor pentru care a fost înnobilat. În traducere și adaptare în limba română, documentul consemnează: „NOI, CAROL AL VI-LEA, prin harul lui Dumnezeu, Împărat ales al Romanilor, pururea August și Principe al Transilvaniei,

Facem cunoscut tuturor celor cărora li se cuvine să știe că, luând în seamă credința și serviciile credincioase ale lui NICOLAE BEREBUNĂ, negustor al Companiei Grecilor din Sibiu și locuitor în Viz-Akna – Ocna Sibiului –, precum și recomandarea credincioșilor Noștri consilieri, am hotărât să răsplătim meritele sale. Îl ridicăm pe Nicolae Berebună, împreună cu soția sa, Anna Tenei, cu frații săi, Ioan și Clement Berebună, cu Sara Pap, soția lui Ioan, și cu fiica lor, numită în diploma păstrată Maria [transcrisă în studiul din 1980 drept Marfa], din starea și condiția nenobilă și îi primim în rândul adevăraților și neîndoielnicilor nobili ai Principatului Transilvaniei și ai Regatului Ungariei. Această nobilitate se acordă lor și tuturor moștenitorilor și urmașilor lor de ambele sexe, pentru ca ei să se bucure de onorurile, libertățile, privilegiile și prerogativele nobililor. Le dăruim drept însemn un scut albastru, purtând un brăzdar de plug vechi, așezat oblic și înfipt într-un lan de grâu secerat, spre amintirea sorții lor de odinioară. Deasupra coifului încoronat se ridică un braț drept, îmbrăcat în roșu, ținând o balanță de aur. Le îngăduim să poarte această stemă pe sigilii, steaguri, inele, case, monumente funerare și în toate împrejurările cinstite în care nobilii își folosesc însemnele. Poruncim tuturor autorităților să-i recunoască și să-i respecte ca nobili adevărați și neîndoielnici. Spre amintirea și întărirea perpetuă a acestui fapt, am dat prezenta diplomă și am întărit-o cu pecetea Noastră imperială.

DATĂ LA VIENA, LA 25 MARTIE 1718.” Diploma de înnobilare, împreună cu sigiliul acesteia, se păstrează în original în colecțiile Bibliotecii Academiei Române. Compania Grecească din Sibiu: organizația comercială din care făcea parte Nicolae Berebună

Compania Grecească din Sibiu a reprezentat una dintre cele mai importante organizații comerciale ale Sibiului premodern. A fost înființată în anul 1636, iar prin activitatea sa a dobândit un rol economic deosebit în oraș. Arhivele consemnează, în 1638, înființarea unui consiliu și alegerea a 12 jurați în cadrul organizației. „Deși compania se numea «grecească», aceasta nu era alcătuită exclusiv din membri de origine greacă. În cadrul instituției se regăseau negustori de origini diverse, proveniți din diferite regiuni balcanice: greci, macedoneni, bulgari, aromâni, români din Țara Românească și alți comercianți ortodocși. În epocă, Sibiul era un important nod comercial, care asigura legătura dintre centrele comerciale ale Imperiului Otoman și piețele Europei Centrale. Negustorii Companiei Grecești jucau, așadar, un rol important în comerțul de tranzit și de export. Membrii Companiei Grecești au contribuit și la viața spirituală a Sibiului, susținând financiar comunitatea ortodoxă și construirea unor lăcașuri de cult. Pe lângă ridicarea propriei biserici grecești în oraș, aceștia au sprijinit și bisericile comunității ortodoxe românești. Un exemplu este Biserica din Groapă, renovată în anul 1802 de Constantin Hagi Popp, membru al Companiei Grecești și unul dintre cei mai reprezentativi și prosperi negustori ai acesteia.

Privilegiul inițial al companiei a fost reconfirmat și modificat de-a lungul timpului de diferiți suverani. În 1701, privilegiul a fost reconfirmat de Leopold I, iar în 1777, de Maria Tereza, când prevederile companiei au fost transformate într-un statut mult mai amplu”, explică pentru Tribuna istoricul sibian Rafael Țichindelean.

Foto: Răzvan Negru